• Stresant, aglomerat și plin cu betoane, Bucureștiul ne surprinde uneori în cel mai plăcut mod. Vă puteți imagina că în spatele unui șir de blocuri există o deltă, că dincolo de un dâmb cu de­șeuri se întinde o luncă plină de păsări înalte, cu picioare lungi și subțiri, insecte, pajiști pline cu flori? Timp de jumătate de an, începând cu luna Mai, Alexandru Busuioceanu a coordonat o echipă de fotografi amatori și profesioniști prin Pajiștea Petricani, Dobroiești, Delta Dâmboviței, Valea Saulei, iar rezultatul se numește „Contrast: Natura în urban”. O expoziție comună de fotografie, ce poate fi văzută până pe 16 Noiembrie, în elegantul sediu „Cărturești Carusel”, de pe strada Lipscani •

„Am pornit la drum cu un grup de pasionați de fotografie”

– Nu ești un fotograf specializat pe natură. Ce te-a atras la proiect, ce ți-ai dorit să demonstrezi?

– Așa este, sunt axat pe fotografia documentară, nu pe cea de natură, pe care o consider cea mai facilă formă de fotografie. S-au întâmplat însă două lucruri: simțindu-mă într-un soi de pană de inspirație, mi-am cumpărat o cameră veche, ce poate face fotografii în infraroșu, iar asta mi-a stârnit curiozitatea să văd natura din altă perspectivă. La o cameră normală, spectrul infraroșu este blocat, iar noi nu îl percepem. În fotografiile în infraroșu, de pildă, frunzișul este foarte luminos, aproape alb, poți observa nuanțe, irizații necunoscute pe carapacea insectelor. În aceeași perioadă, cei de la Asociația Parc Natural București, cu care mai colaborasem, aveau acest proiect în cinci zone renaturate din București, prin care făceau deja ture, pentru a le aduce în atenția bucureștenilor. Le-am propus să facem o serie de ateliere cu voluntarii lor, s-a format un grup de pasionați de fotografie, și așa am pornit.

– În ultimii ani, mulți bucureșteni au descoperit Delta Văcărești, redenumită Parc Natural București, dar zonele în care s-au făcut fotografiile din expoziție rămân necunoscute pentru noi. Ne poți face un tur, ne povestești ce te-a impresionat la ele, care-i farmecul lor?

– Sunt locuri pe care înainte nu le puteam concepe ca fiind oaze de natură. Nu conștientizam ce înseamnă pentru biodiversitatea din București. Am pornit cu Pajiștea Petricani. Nu te-ai gândi, când ajungi acolo și vezi un părculeț amenajat pentru copii, părinți, apoi treci de sediul Romsilva, de blocuri de birouri, că în spatele lor se află o arie naturală protejată. Cum ajungi pe malul apei, dai de o bijuterie a naturii, pășești în altă lume. Valea Saulei, aflată pe albia lacurilor Colentina, este mai sălbatică, mai greu accesibilă. Ca în multe alte locuri, până să ajungi în natură, trebuie să treci de mormane de gunoaie, apoi traversezi un pod. Delta Dâmboviței se află pe promenada amenajată a Chiajnei, multă lume se plimbă pe acolo. Noi am ajuns pe jos, de la Lacul Morii. La Dobroiești, există un parc ecologic, întreținut de primărie, iar dincolo de el, pe malul apei, ajungi la stuf, la o zonă sălbatică. Interesant este că, din toate zonele în care am mers cu aceste tururi, cea mai cunoscută, Pădurea Băneasa, a fost totodată cea mai greu accesibilă. Asta, fiindcă am organizat atelierul după furtunile care au rupt copacii. Peisajul era pe alocuri dezolant, fiindcă autoritățile nu apucaseră să elibereze toate aleile și potecile din ­pădure.

– Fotografia de natură pare o activitate solitară. E nevoie de multă liniște, răbdare… Cum te-ai descurcat cu un grup întreg?

– A fost clar diferit, în primul rând din cauza responsabilităților asumate. Am ieșit pe teren fără să impun vreo condiție legată de gradul de experiență fotografică sau de aparatură. Am permis chiar fotografiatul cu telefonul, ceea ce i-a făcut pe cei ce au ales această metodă să găsească alte căi de exprimare față de un fotograf cu aparate sofisticate, teleobiective de lungă focală, așa că s-au focusat pe detaliu, spre ima­ginile foarte de aproape ce măresc subiectul. Au fotografiat, de pildă, ciupercuțe superbe, pe care eu nu le-aș fi văzut, aș fi trecut pe lângă ele cu ochii după altceva. O reacție comună a participanților a fost uimirea la bogăția naturii în oraș. „Nu mă așteptam la atâta biodiversitate în oraș”. S-a născut, totodată, un aer de comunitate în acest grup.

„Aparatul de fotografiat a funcționat ca un scut”

– În ce fel crezi că fotografia ar putea contribui la protejarea acestor zone?

– Fotografia poate aduce în prim plan existența acestor specii de plante și animale în București făcându-ne să conștientizăm că există mult mai mult decât ceea ce vedem în rutina zilnică, decât porumbei și vrăbiuțe. Pentru mine, provocarea a fost să găsesc tritonul în parcul Cișmigiu. Un amfibian de a cărui existență nici nu știam. Nu mai zic de cea a tritonului cu creastă. Când am mers pentru prima oară pe teren cu specialiștii de la Asociația Parc Natural București, am fost foarte surprins să văd ce bogăție naturală avem în oraș, câte specii trăiesc aici. În primul rând, eu am avut de învățat din acest proiect cum se numesc anumite specii, iar acum, prin expoziție, pot afla și alții despre bogăția naturii urbane.

– Vreau să te întreb dacă pregătirea ta de muzician îți influențează modul în care fotografiezi și de ce ai făcut această schimbare radicală.

– Am studiat chitară clasică la Liceul Enescu și apoi la Universitatea Națională de Muzică din București, după care m-am distanțat, din cauza faptului că nu am reușit să gestionez presiunea foarte mare de a performa ca muzician. Aveam atacuri de panică, mersul la psiholog era un subiect tabu în anii 2000, nu am avut un suport și m-am refugiat în fotografie. În primii ani, aparatul de fotografiat a funcționat ca un scut în spatele căruia m-am sustras atenției și prim-planului. Am păstrat din anii de studiu îndelungat rigoarea, disciplina și grija pentru aspectul tehnic, răbdarea. Plus ideea de a învăța din greșeli. Pe asta am încercat să mă concentrez și pe ateliere, am privit fotografiile făcute și am discutat ce se poate îndrepta. Și în fotografia de natură, în special cea legată de faună, este nevoie de foarte, foarte multă răbdare.

– Ce înseamnă pentru tine ieșirea în natura urbană?

– Mie-mi place să fiu turist în propriul oraș. Mi se pare că suntem supuși unui soi de blazare atunci când vedem zilnic anumite lucruri și mă provoc să regăsesc sau să descopăr lucruri noi în cele mai familiare locuri. Să observ din altă perspectivă, cu ochi proaspeți. Spre asta i-am provocat și pe participanți, nu să facă instantanee, cum văd ceva, pac, o fotografie. Nu, să relaționeze cu acel lucru, să se conecteze cu natura. Natura înseamnă o zonă mai profundă, ce te îndeamnă la introspecție. E altceva decât ritmul vieții cotidiene, termene-limită, grabă. Natura te îndeamnă să fii atent la schimbările foarte fine ce se petrec în jur. De pildă, ultima oară când am mers în Petricani, am stat o oră pe malul apei, privind, pur și simplu, o tufă în care se strângeau cormoranii la soare, mai veneau unii, plecau alții, a apărut și un stârc. Introspecție și observație.