În companiile serioase, așa-numita „retenție de personal”, adică reducerea la minimum a fluctuațiilor din zona resurselor umane, este considerată extrem de importantă pentru sănătatea firmei. Atât de importantă, încât managerii care excelează în „domeniu” primesc bonusuri serioase la final de an. Președintele Nicușor Dan, „managerul” nostru de la Cotroceni, s-a despărțit – după mai puțin de două luni – de unul dintre principalii săi consilieri, Ludovic Orban, cel chemat să-l sfătuiască în chestiuni de politică internă. I-a luat președintelui nu mai puțin de jumătate de an să își formeze o echipă de consilieri și doar o lună și-un pic ca să și-o decompleteze! Asta, în condițiile în care, spre surprinderea unora, el însuși și l-a dorit pe Ludovic Orban, un politician versat cu exercițiul puterii, implicit greu de ținut la rolul redus de simplu executant, cu „Trăiți, șefu’!” Despărțirea „de comun acord”, contestată de Orban, nu poate masca realitatea…
Doi oameni – mai cu seamă doi oameni politici – nu sunt, desigur, obligați să lungească o relație doar de dragul imaginii publice. Însă în cazul eliberării din funcție a lui Ludovic Orban, atât forma, cât și fondul sunt discutabile. Politic, Nicușor Dan îi datorează multe lui Ludovic Orban. Gesturile acestuia au fost decisive în primul succes al lui Dan la Primăria Capitalei, iar mai apoi, în cursa prezidențială. Dacă nu era mulțumit de colaborarea cu el, Nicușor Dan putea să găsească o cale mai elegantă de despărțire. Realitatea este că președintele și-a pedepsit consilierul pentru un mărunt „delict de opinie”: a susținut, la o emisiune TV, că USR și candidatul partidului la alegerile din București „folosesc abuziv” imaginea lui Nicușor Dan în campania electorală. Ludovic Orban a spus un adevăr – nici măcar pe un ton vocal – iar asta l-a costat postul.
Iritabilitatea președintelui amintește de începutul predecesorului său, Klaus Iohannis, în condițiile în care votanții săi l-au mandatat să fie un cu totul altfel de lider. Lumea a trecut peste faptul că și-a dorit președinția la doar câteva luni după ce ceruse un nou mandat la Capitală. Ajuns la Cotroceni, pare brusc mai interesat de Primăria Generală, decât de fișa postului prezidențial și se lasă antrenat în tot felul de acțiuni de imagine, în favoarea unuia dintre candidați. Asta, în timp ce pare inert în chestiuni stringente pentru țară, precum clarificarea dezastrului de la alegerile din toamna anului trecut, sau în numirea de noi șefi de servicii secrete și în timp ce îi pune bețe în roate premierului Ilie Bolojan (alt lider politic căruia în datorează actuala poziție). E limpede pentru orice cunoscător al scenei publice de la noi că principala preocupare a președintelui în acest prim an de mandat a fost să-și asigure viitorul politic prin subordonarea unui partid și printr-o precipitată strategie de campanie pentru un al doilea mandat. Ludovic Orban a spus, foarte elegant, un adevăr tot mai transparent și a fost zburat chiar a doua zi. Un surprinzător gest de precipitare, venit tocmai de la maestrul tergiversărilor frumos mascate în ceea ce, de dragul țării, încă sperăm să fie gândire strategică pe termen lung.
