• În curând, se va deschide primul teatru ridicat de la zero după Revoluție, un teatru construit din donații private și granturi internaționale, de regizoarea Chris Simion-Mercurian, împreună cu soțul ei, Tiberiu Mercurian. Clădirea Teatrului Grivița 53 a fost deja inaugurată, dar activitatea va începe în Decembrie. Despre acest vis nebunesc devenit realitate am vorbit cu această artistă atât de tenace •

14.000 de ctitori

– Ți-ai văzut împlinit un mare vis: Teatrul Grivița 53. Care e povestea lui, de la vis la realitate?

– Am inaugurat cladirea în Septembrie, iar teatrul urmează să fie inaugurat la începutul lunii Decembrie. Dar inaugurarea clădirii este un moment istoric. Primul om care m-a încurajat a fost mama, m-a lăsat să-i vând casa mamei ei, a bunicii mele. Apoi i-am zis lui Tiberiu, soțul meu, că vreau să construiesc un teatru. Și el a zis: „Let’s do it”. Tiberiu este mai mult decât soțul meu, este omul cu care merg până la capătul lumii cu ochii închiși, omul care îmi arată neîncetat că mă iubește, că îmi este alături, s-a aruncat total în acest vis și s-a identificat cu el, apoi au urmat toți cei 14.000 de ctitori, unul câte unul, unii au cumpărat cărămizi, alții au sprijinit prin gesturi, prin fapte.

– Cât timp a durat „călătoria”?

– A durat 9 ani, din momentul în care am vândut casa bunicii mele și am cumpărat terenul, până când am construit teatrul. În 2016 am pornit în această călătorie, în 2017 am participat la Gala „Lafarge Holcim” la Marsilia și am câștigat un premiu din 50.007 proiecte înscrise în competiție. Este cea mai faimoasă gală de arhitectură sustenabilă din lume. A fost o primă validare internațională relevantă. N-am apucat să ne lăudăm cu această reușită, pentru că la trei zile după Gală, eu am fost diagnosticată cu cancer. În 2018, nu am ieșit public, pentru că nu am vrut să mă folosesc de vulnerabilitatea mea pentru a strânge bani pe acest proiect. În 2019, ne-am înscris la fondurile norvegiene. În 2021, am fost declarați eligibili la granturile SEE 2014-2021, prin programRO-Cultura. În 2023, am demarat șantierul și în 2025 am inaugurat clădirea. Aceste câteva rânduri cuprind nouă ani plini de povești halucinante, de încercări, de situații la limita nebuniei, în care, dacă nu ne-am fi iubit, n-am fi rezistat.

„A trebuit să escaladăm zgârie-nori”

– Povestește-ne despre cărămizile devenite celebre, cu care ai strâns ­fonduri.

– Acesta nu este un proiect despre ego, este despre solidaritate, despre a fi împreună, despre a lăsa o moștenire culturală celor care vin după noi. Cărămizile au fost liantul comunității Grivița 53 și una dintre campaniile cele mai de succes.

– Cine te-a ajutat în tot acest parcurs?

– Toți cei pentru care acest vis n-a fost doar al meu, ci și al lor. Sunt mulți care n-au crezut în împlinirea lui. Alții care s-au oprit în propriile slăbiciuni, invidii, răutăți. Dar fiecare e liber să vadă cât poate. Fiecare vede ce vrea să vadă. Dacă te uiți în pământ, n-ai cum să vezi Cerul. Miracolul acestui demers a stat foarte des în oameni pe care nu îi cunoșteam, oameni la care m-am dus, am bătut la ușă, mi-au ascultat povestea și și-au asumat problema mea ca și cum ar fi fost a lor. Așa cum unii au încercat să ne oprească, alții au făcut să mergem îna­inte. Și au fost mai mulți și mai puternici decât cei care și-au dorit să ne împiedice. Ne-au ajutat sponsorii, partenerii, toți cei care au văzut în acest proiect viitorul. Oameni care sunt valoroși dincolo de funcțiile sau companiile pe care le reprezintă: Leroy Merlin, Philip Morris, Raiffeisen Bank, UniCredit, BCR, Garanti, Rompetrol, Nepi, CEC și alții. Mi-ar fi plăcut să fie și breasla mult mai unită pentru această poveste și să ne ajute mai mult decât au făcut-o. M-ar fi bucurat să văd mai multă generozitate și solidaritate, implicare concretă, constantă… Dar aici am dat eu dovadă de naivitate. Important nu este cine nu s-a alăturat, ci cine a făcut-o. Căci acești ctitori care au crezut au înfăptuit acest miracol. Cei care au rămas indiferenți nu există.

– Ce a fost cel mai greu?

– Să înțelegem absurdul situației, faptul că am trăit cu riscul de a pierde totul, de foarte multe ori, că realitatea noastră nu a coincis cu planul din teren, că birocrația ne-a îngenuncheat, că autoritățile n-au fost cele mai prietenoase, că a trebuit să escaladăm zgârie-nori și să intrăm pe geamuri pentru că ușile erau zăvorâte. A fost iad. Dacă am fi știut, nu ne-am fi băgat. Așa că bine că nu am știut. Și mai este greu să te uiți la oamenii care spun că te-au ajutat, deși ei știu foarte bine că n-au făcut-o. Dar este și acesta un exercițiu și o mare șansă de a ne depăși limitele.

– Ai avut vreodată sentimentul că visul nu se va realiza?

– Eu nu, pentru că sunt inconștientă și nu am dimensiunea riscului. Tiberiu, da, el a crezut de câteva ori că nu mai avem nicio șansă.

– Ce urmează de acum pentru Grivița 53?

– Să construim demersul cultural al Teatrului Grivița 53, care se va baza pe dramatizări din literatura contemporană și clasică și pe texte scrise special pentru noi.

– Ce regizori s-au anunțat?

– Printre regizorii cu care am vorbit și am înaintat discuția până la alegerea textului sunt Alexandru Dabija, cu „Conjurația imbecililor”, după J.K. Toole, Tompa Gabor, cu „Singuraticul” după Eugene Ionesco, Eugen Jebeleanu, cu „Tânărul”. Ștefan Lupu va regiza și coregrafia primul proiect. Și-au anunțat disponibilitatea și Radu Afrim, Carmen Lidia Vidu, Andrei Măjeri, Andrea Gavriliu. Dar vor mai veni mulți alții.