La încheierea lui, anul 2024 anunța un an 2025 extrem de dificil pentru cetățenii României. Datorită dezmățului financiar practicat de guvernul PSD – PNL, țara s-a regăsit în pragul unei crize economice dure, din cauza unui uriaș deficit de fonduri. La începutul lui 2025, România părea că intră în incapacitate de plăți. În planul relațiilor externe, țara a contat tot mai puțin, anularea prezidențialelor prezentând-o ca pe un stat sortit eșecului, cu structuri fragile, corupte și nefuncționale. Majoritatea cetățenilor au realizat că autoarea dezastrului este clasa politică în funcțiune, partidele fiind percepute ca grupări clientelare, ce își pun interesele particulare deasupra interesului general. Votul dat la alegerile din 2024 a indicat o retragere a sprijinului acordat partidelor mainstream ce au guvernat țara de peste trei decenii și jumătate. În lipsa unei alternative politice viabile, alegătorii s-au orientat spre formațiunile autodeclarate antisistem, mulți dintre ei acceptând naiv că acestea ar avea soluții-minune, rapide și eficiente, pentru îndreptarea situației. Dezinformarea și manipularea propagandistică au jucat un rol major în ascensiunea acestor formațiuni, deși au apărut destule dovezi despre susținerea lor de către forțe obscure, interne și externe, ce vizează îndepărtarea României de contextul european, din a cărui uniune a ajuns cu greu să facă parte.
2025 a debutat, așadar, sub semnul unei prezumtive catastrofe economico-sociale și al unei îndepărtări de orbita europeană. Formarea unui guvern de sacrificiu, care să atenueze prin măsuri de austeritate, impopulare efectele uriașului deficit bugetar, a fost singura soluție viabilă pentru moment, acceptată de toate partidele pro-europene (PSD, PNL, USR și UDMR), chiar dacă o parte din ele au fost autoarele crizei. Un guvern bazat pe participarea așa-zișilor suveraniști ar fi aruncat țara în catastrofă, pierzând fondurile de dezvoltare acordate de UE și apărarea oferită de NATO în fața agresiunii Rusiei, care a urmărit mereu controlul geo-strategic al zonei Balcanilor. Prezidențialele din Mai, câștigate de independentul Nicușor Dan, au exclus pe moment această posibilitate, deși – cum se zice – glonțul i-a trecut României pe la ureche. Cu un guvern de sacrificiu, dar stabil din perspectiva majorității parlamentare din spatele lui, și cu un președinte pro-occidental, România părea a avea, în 2025, toate șansele unei ieșiri cât de cât rezonabile din situația dramatică în care s-a regăsit la sfârșitul anului 2024. Criza amorsată în 2024 a obligat politicienii să caute soluții pentru prevenirea revenirii ei ulterioare, într-o formulă ciclică ce duce țara la stagnare, la menținerea în subdezvoltare. O condiție esențială pentru depășirea crizei și a posibilelor ei repetări a fost identificarea și eliminarea cauzelor ce au generat-o. Politicienii responsabili au recunoscut că aproape toate crizele economice ce afectează ciclic România sunt crize de sistem sau, altfel spus, fracturi ale dezvoltării generale a țării provocate de organizarea defectuoasă a administrării resurselor sale, de pervertirea politică a instituțiilor prin care țara este guvernată. Instituțiile administrative, responsabile cu repartizarea echilibrată a veniturilor statului au devenit, prin ocupare clientelară, sursele bunăstării unei categorii sociale suprapuse comunității în ansamblu, indiferentă la nevoile vitale ale acesteia. SISTEMUL pe care se bazează clasa politică în funcțiune a ajuns să se autoreproducă, controlând în folos propriu toate resursele materiale și umane ale societății. Lupta politică democratică s-a transformat dintr-o luptă între programe structurate doctrinar pentru cetățenii votanți ai țării, într-un conflict mafiot public între clanuri și interese tribale.
Reforma anunțată de premierul liberal Ilie Bolojan și echipa lui a vizat, în consecință, dincolo de rezolvarea de urgență, prin clasicele măsuri de austeritate, a crizei financiare, depolitizarea și deparazitarea clientelară a sistemului administrativ al țării, principalul obstacol în calea dezvoltării ei sustenabile și coerente, fapt ce a provocat, inevitabil, reacția de împotrivire a unor partide din coaliția de guvernare, în special a PSD-ului, cel mai mare partid clientelar al țării și cel mai mare beneficiar al ocupării politice a instituțiilor administrative ale statului. Liderii PSD știu că, fără baza clientelar-instituțională, partidul nu va mai putea domina scena publică, mai ales că tot mai mulți alegători s-au lămurit că doctrina social-democrată este formală, pigmentată de un populism păgubos. Dependența lui de fondurile statului, repartizate instituțional în funcție de interesele liderilor săi, ale aliaților și clienților fidelizați material, îl face vulnerabil la orice schimbare ce ar putea normaliza SISTEMUL. Virulența cu care reprezentanții săi atacă miniștrii necorupți de sistem, presiunea uriașă pentru demisia/sau demiterea premierului Bolojan, amenințările cu răsturnarea guvernului printr-o alianță cu extremistul AUR își au sorgintea în conștientizarea de către liderii PSD a faptului că obturarea relațiilor de dependență reciprocă dintre structurile sale politice și instituțiile statului, ocupate clientelar, inseamnă anunțarea sfârșitului.
Scandalurile de corupție și (dez)organizare din instituțiile administrative ale statului, ce au izbucnit în cascadă la sfârșitul lui 2025, toate generate de clanurile PSD-iste și ale aliaților lor, arată ca s-a ajuns la o limită a tolerabilității sociale care, depășită, ar putea provoca o explozie ce va zgudui statul român. Dacă premierul Bolojan și echipa lui reformatoare nu vor reuşi restructurarea sistemului, 2026 va fi anul în care această explozie se va produce, eliberând România din ghearele unei caste de profitori insațiabili sau prăbuşind-o, pentru multă vreme, în sărăcie și subdezvoltare.
