În 2026, România ori se va reforma, ori va eșua total ca stat. După 2025, anul care a adunat toate eșecurile guvernărilor postcomuniste instalate la putere începând cu 1990, țara a ajuns într-un moment de cumpănă existențială, din care poate ieși fie printr-o resetare generală a sistemului prin care este administrată, fie printr-o dizolvare a ei în câmpul de joacă al marilor puteri din proximitate. În 1990, revolta care a răsturnat dictatura ceaușistă a fost confiscată de așa numita nomenclatură, care a ocupat toate instituțiile statului, transformându-le în baza organizării ei politice, sub forma unor partide reprezentând interesele grupurilor din care era alcătuită. S-a născut astfel „democrația originală românească”, în care nucleele politice (partidele) s-au centrat pe ierarhii clientelare, de tip tribal, urmărind utilizarea în interes propriu a resurselor sale. Prin blocarea aspirațiilor societății civile și pervertirea sau excluderea programată a partidelor veritabile, moştenitorii comunismului au instaurat faimosul sistem politico-administrativ, aparent democratic, menit să le asigure continuitatea la conducerea societății. Țara a fost împărțită în baronii locale, instituțiile ei au fost capturate definitiv de falsele grupări partinice și clientelele lor, instaurând o iluzorie separare a puterilor în stat, având ca scop conservarea puterii în mâinile noii elite conducătoare, formată din vechea nomenclatură comunistă și din urmașii ei. Utilizarea instituțiilor statului în folosul bunăstării ei proprii a înăbuşit inițiativele antreprenoriale ale restului societății și a generat migrația în masă a celor mai active resurse umane ale țării. Sistemul a generat, previzibil, crizele economice ciclice, culminând cu grava criză fiscală din 2024, și l-a împins la adaptări paleative pentru a evita o explozie socială devastatoare. Alegerile din 2024 au arătat că majoritatea cetățenilor au înțeles că funcționarea lui nu mai poate continua la standardele actuale și a amendat prin vot partidele ce îl susțin, PSD-ul și PNL-ul asociat lui.
Criza fiscală din 2024 și reacțiile sociale provocate de ea a obligat clasa politică să conștientizeze urgența unor restructurări ale sistemului, riscând, altfel, ca, la viitoarele alegeri, o mare parte din componenții ei să fie măturați. Chiar și creșterea impactului electoral al unor formațiuni politice diversioniste (AUR, SOS și POT) a indicat că trebuie făcut ceva. Așa-zișii suveraniști au câștigat teren electoral, nu atât de mult prin diabolizarea organizațiilor internaționale (UE și NATO) din care România face parte, cât din nemulţumirea electoratului față de inechitățile sociale și crizele economice pe care Sistemul le-a produs. Dezamăgit de performanțele guvernărilor PSD-ist-PNL-iste, electoratul s-a orientat, în lipsa altor alternative civic-partinice (blocate, de altfel, printr-o propagandă de o agresivitate totală), spre grupările independentiste, ce anunțau reechilibrarea țării prin obturarea legăturilor cu occidentul colonizator și reorientarea ei spre buna vecinătate cu Rusia, marea putere de la Răsărit. Ca să salveze Sistemul, PSD-ul și PNL-ul au acceptat numirea în fruntea administrației statului a unui politician atipic în raport cu schema clasică a portretului liderilor lor: Ilie Bolojan. Liberalul, cu o experiență validată pozitiv în administrația locală, a înțeles însă că situația nu ar avea decât o rezolvare paleativă, dacă nu se ajunge la o resetare profundă a Sistemului.
Ilie Bolojan a început acțiunea sa pentru depășirea urgentă a crizei fiscale, cu aplicarea formulei clasice pentru orice guvernare aflată la ananghie: creșterea de taxe și impozite, reducerea cheltuielilor administrative, disponibilizarea unor angajați din aparatul birocratic de stat. Aceste măsuri pun povara redresării bugetului de stat pe umerii tuturor contribuabililor, fără deosebire de veniturile realizate de ei din munca proprie. Ele nu duc însă la REFORMAREA SISTEMULUI, ci acoperă doar o sincopă în funcționarea lui. De aceea, conștient că repararea momentană a Sistemului nu face decât să pregătească viitoarea criză, Bolojan a propus resetarea lui în profunzime, prin depolitizarea instituțiilor (eficientizarea lor prin eliminarea clientelismului și nepotismului cu care au fost „colorate” de partide); reorganizarea administrativ-teritorială (prin eliminarea UAT-urilor putrede și a baroniatelor județene); restartarea companiilor de stat, adevărate găuri negre ale economiei româneşti (prin privatizarea unora dintre ele și modernizarea pragmatică a altora); reducerea privilegiilor pentru anume categorii profesionale cu rol organizatoric în funcţionarea statului (prin tăierea pensiilor și a salariilor speciale și prin eliminarea pensionărilor timpurii, cu dreptul beneficiarilor de a se angaja în continuare la stat); refacerea sistemelor învățământului, sănătății și comunicațiilor pe criterii de eficiență modernă, în cheltuirea bugetului alocat; debirocratizarea aparatului de stat în raport cu nevoile cetățenilor; ș.a.m.d. D-l Bolojan propune așadar o adevărată revoluție instituțională.
Abia acum, odată cu încercările premierului de a-și concretiza proiectele reformiste, au apărut la suprafață care sunt forțele ce se împotrivesc schimbării în profunzime a Sistemului. PSD-ul, parte a guvernării conduse de Bolojan, este campionul acestei împotriviri, pentru că reforma îi afectează însăsi structura organizatorică specifică. Partid clientelar prin excelență, el și-ar pierde seva puterii, care constă în contribuțiile clientelei economice, ale cărei interese sunt satisfăcute cu venituri asigurate preferențial de la bugetul statului. PSD-ului i se alătură PNL-ul, care a renunțat treptat la programul și convingerile sale liberale, UDMR-ul, care utilizează regulile Sistemului, pentru protecția minorității etnice pe care o reprezintă, dar și polul suveranist, care și-a dezvăluit apartenența la Sistem în chestiunea tăierii privilegiilor speciale ale sistemului juridic.
2026 este, în consecință, anul în care România va reuşi, prin reformarea profundă a sistemului său politico-administrativ, să devină un stat cu o democrație real funcțională, sau – în contextul internațional tulbure – va rămâne, în continuare, obiectul prădătorilor interni și al tutorilor lor externi.
