• 2026 începe exact cum s-a terminat 2025: cu o serie impresionantă de vești bune. Din Statele Unite până în Arabia Saudită și de la Milano până la Montreux sau Berlin, românii și firmele românești sunt la înălțime. În plus, într-un moment financiar greu, apar destule exemple că investițiile importante nu stau pe loc în România •
Cristian Chivu, purtător al torței olimpice la Milano
Fostul internațional român Cristian Chivu, antrenorul echipei de fotbal Inter Milano, a avut onoarea de a purta flacăra olimpică joia trecută, cu o zi înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă din Italia. Cristian Chivu a preluat flacăra olimpică în ziua în care aceasta a ajuns la Milano. Antrenorul român s-a aflat într-o companie selectă, alături de fostele tenismene italiene Flavia Penetta și Francesca Schiavone. Chivu a purtat flacăra olimpică de-a lungul Pieței Sant’Ambrogio și a fost însoțit de membrii familiei și de prieteni. 29 de sportivi români iau starul în opt probe diferite – biatlon, bob, patinaj artistic, sanie, sărituri cu schiurile, schi alpin, schi fond și snowboard – la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano-Cortina 2026.
Dacia, câștigătoare în Raliul Dakar!
Dacia Sandriders a câștigat Raliul Dakar 2026, prin echipajul format din șoferul qatarez Nasser Al-Attiyah și copilotul său belgian, Fabian Lurquin, la doar a doua participare în competiție pentru producătorul din România. Echipajul cu numărul 299 a terminat cele 13 etape ale raliului care s-a desfășurat în deșertul Arabiei Saudite cu un timp total puțin sub 49 de ore. Al doilea cel mai bun rezultat al echipei Dacia Sandriders la competiția care s-a desfășurat între 3 și 17 Ianuarie aparține echipajului format din Sébastien Loeb – Edouard Boulanger, locul al patrulea. În plus, celelalte două echipe Dacia – Lucas Moraes și Dennis Zenz / Cristina Gutierrez și Pablo Moreno – au încheiat pe locul 7, respectiv locul 11. Raliul Dakar, organizat pentru prima oară în 1978, este considerat cel mai dur concurs de acest fel din lume.
Un român – „Soldatul Anului 2025” în SUA
Caporalul clasa a II-a Ștefan Ioan Dănuț, militar de elită de la Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii, a obținut locul I și titlul de „Soldatul Anului 2025”, în cadrul competiției „Best Warrior 2025”, organizată de Garda Națională a statului Alabama, în Fort McClellan, Statele Unite ale Americii. În cadrul competiției, Ștefan Ioan Dănuț a concurat împotriva unora dintre cei mai buni militari, dovedind cunoștințe tactice și tehnice de top, capacitatea de a rămâne concentrat sub presiune maximă și adaptabilitate rapidă în condiții de stres și medii solicitante. „Sincere felicitări, Ștefan! Ești un model pentru generația tânără și o dovadă că armata română este la standarde mondiale”, a fost mesajul pe care i l-au transmis colegii din Forțele Aeriene Române.
Bernie Szocs, vicecampioana Europei!
Bernadette Szocs încheie o nouă competiție de top în tenisul de masă, cu o performanță care demonstrează din nou constanța, caracterul și nivelul său înalt de joc într-un sport dominat de asiatici, mulți dintre ei naturalizați în Europa. La Montreux, Bernie a urcat din nou pe podiumul continental, cucerind medalia de argint la Europa Top16. Alături de antrenorul său, Ionuț Seni, sportiva noastră a reușit victorii importante împotriva celor mai bune jucătoare din lume, demonstrând că România continuă să conteze în elita tenisului de masă european. Prin acest rezultat, Bernadette Szocs își continuă seria impresionantă de medalii la Europa Top16 și obține, totodată, calificarea la Cupa Mondială Macao 2026.
Bad Unicorn, distribuitorul european de film al anului

EFM Distributor Award, premiul acordat anual în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin unui distribuitor de film din Europa, vine anul acesta în România. Bad Unicorn a fost ales „pentru angajamentul și realizările remarcabile în aducerea filmelor europene de autor în fața publicului. Într-o țară precum România, una dintre țările cu cel mai mic număr de ecrane pe cap de locuitor din UE, asigurarea distribuției și construirea unui public pentru cinemaul de autor reprezintă o adevărată provocare”. „Acum 9 ani, la Berlinale, descopeream filmul care ne-a determinat să devenim distribuitori. Astăzi avem peste 60 de filme în portofoliu, peste 900.000 de admisii în cinema și un public fidel, cu care ne mândrim”, declară Monica Felea și Ștefan Bradea, acționarii Bad Unicorn. Premiul a fost înmânat miercuri, 11 Februarie, în cadrul ceremoniei de deschidere a European Film Market 2026, la Berlin.
Gara de Nord, proiect de modernizare de 100 de milioane de euro
Gara de Nord din București, principalul nod feroviar al țării, a intrat într-un proces de modernizare, odată cu demararea proiectului „Modernizare, Consolidare și Reabilitare – Faza I”. Inițiativa este coordonată de CFR Infrastructură și urmărește transformarea gării într-un spațiu modern, sigur și funcțional. Prima fază a proiectului se concentrează pe lucrări de consolidare și reabilitare a elementelor esențiale ale clădirii. Se va interveni asupra fundațiilor, asupra structurii de rezistență, a instalațiilor electrice, termice, sanitare și de siguranță. Proiectul include și restaurarea elementelor de patrimoniu, precum Salonul Regal, care va fi reabilitat cu respectarea arhitecturii originale. Investiția alocată pentru Faza I este de aproximativ 500 de milioane de lei, din fonduri externe nerambursabile, prin Programul de Transport 2021-2027 și Bugetul de Stat.
Bani europeni pentru industria de apărare
Comisia Europeană a aprobat recent proiectele naționale de apărare ale României, în valoare de peste 16 miliarde de euro, prin programul „Security Action for Europe” (SAFE). Cu 16,68 miliarde de euro, România este al doilea cel mai mare beneficiar din programul de achiziții SAFE, la nivelul Uniunii Europene. Fondurile alocate României vor fi destinate în proporție de 75% pentru achiziția de echipamente militare, ordine publică și apărare civilă. Diferența de 25% reprezintă fondurile alocate infrastructurii, mai exact, celor două capete de autostradă – Pașcani – Siret și Pașcani – Ungheni. „Pe baza acestor finanțări, ne vom întări industria de apărare prin investiții, transfer de tehnologie militară și crearea de noi locuri de muncă”, anunță Guvernul României.


