În cercurile politice și mediatice românești s-a speculat extrem de mult pe tema vizitei președintelui Nicușor Dan, la Washington. Analiștii au disecat evenimentul în toate felurile, de la motivații la efecte, l-au aplaudat, sau l-au criticat pe președinte în funcție de aderențele lor la curentele politice, prezente pe scena publică a țării. Cei situați pe poziții europeniste au susținut că Nicușor Dan a greșit geostrategic răspunzând unei invitații a excentricului preşedinte american, Donald Trump, de a participa la lansarea inițiativei lui personale, un Consiliu al Păcii, ce ocolește rolul organizațiilor internaționale „clasice” – ONU, NATO și UE – care au gestionat până acum păstrarea echilibrului mondial, conform principiilor dreptului internațional stabilite la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Se știe că administrația Trump a demolat, prin opțiunile sale de politică externă, ordinea bazată pe aceste principii funcționale de peste optzeci de ani. NATO și, mai ales UE, organizații din care România face parte, au fost clar afectate de schimbările brutale ale liderului american, față de poziția cu care lumea se obișnuise înaintea și, mai ales, după încheierea războiului rece. Pentru România, scăpată prin răsturnarea violentă din 1989 de coșmarul comunismului impus de ocupația sovietică, ascensiunea MAGA („Make America great again”) a generat un șoc politic profund, politicienii constatând cu stupoare că integrarea în Europa, la care România a aspirat mereu, în epoca modernă, este, după fisurarea provocată de administrația Trump, doar una dintre opțiunile de ancorare la dezvoltarea democratică a Vestului. Apariția MAGA le-a dat posibilitatea să joace rolul „mielului blând, care suge lapte de la două mame”. Contestarea integrării în „colonizatoarea” UE (și, implicit, în NATO) a căpătat consistență, îndeosebi după cristalizarea politică a curentului „suveranist-autarhist” (stimulat și sponsorizat de o Rusie cu vocație imperială regăsită), care a găsit în MAGA „partenerul” la care să apeleze pentru „a i se face dreptate”. Nu a contat pentru „suveraniști”, faptul că administrația Trump s-a orientat spre slăbirea unității europene și spre o nouă înțelegere cu Rusia (mergând, probabil, până la o nouă refacere a „sferelor de influență”), cum nu a contat nici evidența că, dacă în interior nu sunt adoptate reformele cerute de Europa, se pierd fondurile acordate de aceasta prin PNRR.
Invitarea, de către Trump, a președintelui Nicușor Dan, la inaugurarea BoP a ținut tocmai de „înclinația pragmatică” a politicii anti-UE a administrației americane. România, criticată din cauza anulării prezidențialelor din 2024 și amenințată cu retragerea trupelor americane de pe teritoriul său, a devenit un „cal troian” al asaltului trumpist împotriva Europei Unite. Nicușor Dan, contestat în propria țară chiar și de unele partide aduse de el la guvernare, a părut „victima perfectă” pentru integrarea într-o asemenea mișcare geostrategică. El nu a participat la conferințele de la Davos și Mȕnchen, în care reprezentanții UE și-au expus principiile de colaborare internațională. Opțiunea lui pentru participarea la inaugurarea BoP al președintelui Trump ar fi fost chiar o trădare a UE dacă s-ar fi concretizat în asumarea calității de membru-fondator al acestui „consiliu inedit”. Ca și UE, care a trimis, totuși, un reprezentant, Nicușor Dan a participat numai ca „observator”, primind, totuși, laudele inițiatorului Trump. El a înțeles că România nu are altă șansă de a supraviețui ca entitate statală definită teritorial, decât prin integrarea completă în UE, fără a renunța (ca, de altfel, și Europa Unită) la parteneriatul cu SUA. Vizita sa la Washington i-a adus, însă, și un câştig cert, datorat tocmai „laudelor” lui Donald Trump: a închis gura contestatarilor săi AUR-iști și PSD-iști în privința legitimității alegerii sale ca șef al statului.
De acum înainte, Nicușor Dan nu mai are, însă, nicio scuză în asumarea responsabilității de a tranșa, alături de premierul Ilie Bolojan, resetarea statului român, reformarea instituțiilor sale, pentru o funcționare eficientă profesional. O politică externă fermă și respectabilă nu poate fi susținută decât printr-o politică internă coerentă și echilibrată.
