Ultimul scandal public, legat de cazul readucerii în țară, din Dubaiul afectat de război, a fetei politicianului Victor Ponta (care a încercat să o impună, peste rând, în lista – stabilită oficial – a evacuaților din zonă), este încă un eveniment minor, transformat de televiziuni în căutare de senzațional, într-o “cauză” națională. În fond, toată suflarea plaiurilor mioritice știe că instituțiile statului român funcționează pe baza “sistemului PCR” (pile, cunoștințe, relații), obicei “strămoșesc” pe care revenirea la democrație nu a reușit să îl eradicheze. În viața de zi cu zi, românii au mereu parte de asemenea “evenimente”, care arată cât de încorporat în organismul social a devenit obiceiul. “Sistemul PCR” funcționează în toate structurile. Partidele sunt, în virtutea acestui “obicei”, construite pe baze clientelare, fiecare încercând să preia puterea pentru a-și satisface “fidelii”, care, la rândul lor, știu că nu-și pot concretiza interesele fără să “contribuie” cu ceva la “bugetele de campanie” ale acestora. Pe asemenea formulă organizatorică, partidele la putere au impus clientelizarea instituțiilor ce “trebuie unse” ca să își respecte contractul social, să urmeze legea ce – în principiu – exclude tratamentele preferențiale pentru unii cetățeni “mai egali decât alții”. Ponta nu a făcut altceva decât să urmeze cursul firesc al aplicării “obiceiului”, în virtutea poziției lui în sistem, și a fost foarte nemulțumit că, în cazul lui “special”, nu a funcționat. Imensul scandal mediatic, generat de cazul fiicei lui, este, însă, motivat de ceva ce depășește senzaționalismul căutat de medii în orice eveniment ieșit din banalul cotidian. Toți urmăritorii neimplicați politic ai televiziunilor de știri au observat că unele dintre ele (Antena 3, RTv, Realitatea+) s-au centrat pe atacarea fără menajamente, și fără limite, a ministrului de Externe, Oana Țoiu, responsabilă – printre altele – și de evacuarea cetățenilor români, prinși de războiul din Golf în Dubai. D-na Țoiu a cerut, în cazul lor, aplicarea strictă a reglementărilor instituționale ce stabilesc ordinea acestor evacuări, efectuate de statul pe care îl reprezintă. De ce oare, mediile pomenite cer atât de violent demiterea ei și cui folosește o asemenea acțiune ce, evident, destabilizează guvernul?
Cetățenii, cât de cât atenți la poziționările mediilor amintite, au sesizat că acestea și-au dezlănțuit țintit campaniile “de exorcizare” a administrației românești, împotriva unor ANUME miniștrii din guvern și a șefului lor, premierul Bolojan. Oricine a putut observa că este vorba de miniștrii USR-iști (Buzăianu, Miruță, Țoiu etc.) și, în ultimă instanță, de d-l Bolojan, premierul liberal care îi susține. Ce “vină” au acești oameni și de ce trebuie, cu orice preț excluși din acțiunea lor executivă? Miniștrii în cauză au fost incluși în “guvernul de sacrificiu” al premierului Bolojan, în urma formării unei alianțe politice între PSD, PNL, UDMR și USR, pentru asanarea gravei crize fiscale generate de guvernarea PSD – PNL anterioară. Ilie Bolojan, desemnat pentru funcția de șef al administrației, în lipsa oricărui alt aspirant la asumarea “costisitoarei” (din perspectiva popularității) sarcini, a înțeles de la început că austeritatea – obligatorie în situația ștergerii efectelor crizei – nu este suficientă pentru preîntâmpinarea repetării ei. Bolojan a sesizat că succesivele crize fiscal-economice traversate de România după căderea comunismului își au originea în alcătuirea sistemului politico-administrativ, în politizarea instituțiilor statului, care a dus la ocuparea lor clientelară și la formarea unei “pături sociale” de beneficiari privilegiați ai acestei “cotropiri programate”. Premierul și-a propus reformarea sistemului prin NORMALIZAREA funcțională a instituțiilor statului, adică prin profesionalizarea și deparazitarea lor de clientelism, spargerea monopolului privilegiilor acordate componenților lor, eliminarea sinecurilor create de tutelarea partinică. În încercarea lui de resetare a modului de organizare socială pus în operă după 1990, Bolojan a fost însoțit de miniștrii USR-iști și de o parte a reprezentanților propriului partid, PNL. Miniștrii reformatori au căutat (ca în cazul recent al Oanei Țoiu) aplicarea strictă, nediscriminatorie, a legislației în vigoare, înlăturând în instituțiile gestionate de ei efectele clientelismului generalizat, ale corupției consecvente acestuia, ale privilegiilor “speciale” generate de politizarea lor. Era aproape firesc ca “sistemul” și beneficiarii lui să se împotrivească feroce oricăror măsuri care ar fi inițiat o resetare a organizării sale funcționale. Pilonii “sistemului” ar fi fost mulțumiți dacă Bolojan s-ar fi oprit la asanarea prin austeritate (ce grevează veniturile TUTUROR cetățenilor) a efectelor crizei fiscale, criză ciclică, provocată de funcționarea lui netulburată.
Care sunt pilonii acestui “sistem”? Oricine observă nepărtinitor ce forțe politice se împotrivesc reformelor lui Bolojan va constata, fără dubiu, că “șefia opoziției” este deținută de PSD (deși se află la guvernare), de o parte a PNL-ului (adeptă a “conviețuirii” cu PSD-ul), și de UDMR. PSD-ul este o grupare politică prin definiție clientelară (doctrina afișată neavând decât un rol decorativ) și orice “normalizare a sistemului”, orice aplicare corectă și nediscriminatorie a legii, îi afectează “esența”, care constă în dirijarea preferențială, privilegiată, a resurselor statului, spre membrii și sprijinitorii săi. Fără “posibilitățile” date de păstrarea puterii în stat (și, în consecință, de control al instituțiilor acestuia) PSD-ul și-ar pierde susținătorii (dependenți de “pomenile” date de el de la buget) și ar ajunge un partid “de pluton”. Iată de ce, pe de o parte, el rămâne în alianța de guvernare, dar – pe de altă parte – șefii lui cer insistent plecarea lui Bolojan și a miniștrilor USR-iști, din vârful administrației. Dacă premierul Bolojan și colaboratorii săi vor continua resetările pe care le promovează ar putea demonstra că este realmente posibil ca organizarea societății românești să funcționeze și fără “sistemul PCR”.
PSD, aliații și “vuvuzelele” sale mediatice își vor arăta pe față vocația antireformistă și prosistemică, după votarea Bugetului de Stat, pe care l-au ciopârțit cât s-a putut, când vor propune, în Parlament, o moțiune de cenzură împotriva premierului. Atacul la prestația Oanei Țoiu, venit după cele împotriva celorlalți miniștri USR-iști (inițiate de partenerii AUR ai PSD-ului) este doar o parte din scenariul pus la punct de “marele partid”.
