Analiza politică a lunii februarie

„Aproape nu e loc pe pământ în care să nu existe un conflict deschis”

– În România, în ultima vreme, toată lumea are motive de nemulțumire, mai mult sau mai puțin îndreptățite. Dacă depășim puțin granițele țării, vedem că se poate cu mult, mult mai rău. Ultima escaladare – și una cât se poate de gravă – are loc în Iran. Are lumea democratică puterea de a le gestiona?

– Aproape nu e loc pe pământ în care să nu existe un conflict deschis sau să nu mocnească unul. Vedem reglări de conturi, atât economic, cât și militar sau social. Avem de-a face și cu fluctuații foarte mari ale populației: nu mai există țări cu populații stabile, structura demografică s-a schimbat foarte mult, ceea ce duce și la schimbări de comportament în politica țărilor respective, care n-au încotro, trebuie să includă populații diferite, cu religii diferite, uneori, cu pretenții diferite, într-un cadru cât mai optim pentru țara respectivă și pentru milioanele de migranți. Acum câteva secole era colonialismul european, acum, țările europene par ele colonizate de cei din fostele colonii, pe care trebuie să-i întrețină într-un fel sau altul, care au și ei nemulțumiri, au obiceiurile lor, au problemele lor. Suntem pe un vulcan care stă să erupă, se acumulează energii negative în toată lumea.

În Iran, toată lumea știe că e o dictatură cruntă. Numai când te gândești câte femei au ucis în urmă cu câți­va ani, doar pentru că nu au vrut să poarte broboada pe cap. Acum, în Ianuarie, au fost omorâți mii de protestatari. La toate astea, se adaugă condițiile economice dificile. Protestatarii iranieni așteptau încă din Ianuarie o intervenție salvatoare venită din partea Americii. Donald Trump a tot transmis încurajări, fiul fostului șah al Iranului era și el pe poziții. În cele din urmă, exact când nu se mai aștepta nimeni, SUA și Israelul au bombardat Iranul și au decapitat toată conducerea, în frunte cu Ayatollahul Ali Khamenei. Loviturile continuă, Iranul a ripostat atacând bazele militare americane din zonă. Există demonstrații de protest în Iran, de egală amploare – și cei care vor libertate, și cei care plâng moartea liderilor. Într-o astfel de dictatură, este greu să existe o opoziție puternică, care să aibă un program și să poată prelua puterea și să facă o tranziție. Există riscul unui război civil, pentru că cele două părți sunt la fel de înfierbântate, există riscul extinderii războiului, după atacarea țărilor limitrofe, există riscul unor atentate în lumea întreagă, căci Iranul e un mare sponsor al terorismului. Nu sunt motive de optimism. Pe de altă parte, atacarea Iranului e o lovitură pe care Donald Trump i-a dat-o lui Vladimir Putin, căci Iranul este unul dintre aliații Rusiei. Atacat de americani, Iranul nu îi mai poate livra lui Putin arme cu care să atace Ucraina. Evident, Rusia a condamnat atacul, China la fel. Să vedem cum vor reacționa. Oricum, în zonă situația era explozivă. Deja s-a scumpit benzina pe piețele internaționale, vor urma tot felul de reacții în lanț. Toate vin ca o greutate în plus pentru o Europă în care imigrează, și așa, milioane și milioane de oameni, pe care e greu să îi întreții la un nivel convenabil. După un astfel de război, pot apărea noi valuri de migrație. Uneori te întrebi dacă nu cumva toate lucrurile astea nu sunt parte din acea „resetare” despre care se tot vorbește, prin care se urmărește înlocuirea sistemelor democratice cu autocrații, sub diferite forme. Te întrebi dacă nu cumva e vorba și de o „resetare” la nivel uman – schimbarea popoarelor în populații, să nu mai fie popoare compacte în jurul unor valori, ci populații eterogene, lipsite de valorile tradiționale, cu specialiști înlocuiți de impostori, cu valorile înlocuite de imitații și cu pacea înlocuită de război. Empatia și omenia sunt înlocuite cu răutatea, cu agresivitatea. Așa ajungem la populații dependente de rețelele sociale, care absorb tot ce le spui și cu care poți să faci ce vrei, numai bune pentru o dictatură sau o autocrație. E o perioadă în care e nevoie de o mare abilitate, ca să faci slalom printre toate orgoliile și interesele divergente. Când doi se bat, mai nou, al treilea nu mai câștigă, ci o încasează și el…

– Cum își joacă România cartea internațională în acest context complex? Au fost recent mai multe evenimente importante, marcarea, la Kiev, a 4 ani de la începerea războiului, și un summit la München, iar președintele Nicușor Dan a lipsit din ambele locuri, în schimb a fost în SUA, la „Consiliul pentru Pace” al lui Donald Trump.

– E greu să îți dai seama cum se mișcă România în politica externă, pentru că sunt multe lucruri contradictorii. Când te-ai aștepta ca Nicușor Dan să fie într-un loc, nu e, unde era puțin probabil să fie, a fost. Despre ministra de Externe Oana Țoiu vorbesc de rău, inclusiv colegii de coaliție. Nu e așa cum o prezintă PSD, vorbește bine, dar nu reușește să impună o prestanță, nu vezi o linie directoare în politica noastră externă. Sigur e că România, prin Nicușor Dan, e de partea democrațiilor europene, ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă ajungeau alții la Președinție. Dar sunt oscilații care se observă. Nicușor Dan a fost la Consiliul pentru Pace, cu statutul de observator, adică nu a trebuit să dea miliardul cerut de Trump, dar acolo era singurul președinte din zona Europei democratice, într-un anturaj cam indezirabil. E adevărat, Nicușor Dan s-a dus pentru întreținerea legăturii privilegiate a României cu Statele Unite, care părea cam nesigură după anularea alegerilor. Prezența lui acolo n-a fost nici un dezastru, cum spun unii, nici un mare triumf, a fost un act de prezență și, oarecum, de legitimare. În schimb, surprinzător este că nu a fost la Kiev, unde s-au aflat toți liderii importanți ai UE. Te și întrebi dacă nu cumva propaganda asta insistentă făcută de „nazionaliști” contra ajutoarelor pentru Ucraina și Republica Moldova n-a început să îi timoreze pe liderii noștri. Sunt foarte reținuți, inclusiv în declarații, parcă se scuză că ne ajutăm vecinii, când, de fapt, România se ajută pe sine ajutând Ucraina și Republica Moldova, ca să avem un tampon între noi și ghearele Rusiei. De la ruși nu te poți aștepta la nimic bun, ne-au luat și teritorii, ne-au luat și tezaurul.

„Oricât înjură unii, UE a fost mereu înțelegătoare cu noi”

– În timp ce Nicușor Dan își alege pe unde merge în străinătate, premierul Ilie Bolojan a fost nevoit să meargă la Bruxelles ca să obțină banii europeni blocați din pricina tergiversării de către Curtea Constituțională (CCR) a problemei pensiilor magistraților. A ieșit întărit premierul, după ce reforma pensiilor magistraților a trecut, finalmente, de CCR? Cum să interpretăm atacurile furibunde ale liderului PSD, Sorin Grindeanu, împotriva sa?

– Suprinzător, CCR a declarat constituțională reforma pensiilor magistraților, spre nemulțumirea șefilor din justiție, care au amenințat cu greve și cu plângeri la organismele europene. Ilie Bolojan a fost la Bruxelles, imediat după succesul de la CCR, a rămas să primim luna aceasta răspunsul de la UE. Pe cât putem anticipa, UE ne va debloca acei bani. Oricât înjură unii, UE a fost mereu înțelegătoare cu noi, ne-am putut baza mereu pe Uniune.

Problema mare e, însă, că cele patru partide nu au reușit să facă un buget până în luna Martie, iar acum e posibil să nici nu-l voteze. Sorin Grindeanu etalează mereu pretenții nelalocul lor. Apropo de „resetarea” populației, PSD mizează pe faptul că populația gândește cu stomacul. Dacă mai exista pic de normalitate în politică, liderii celor patru partide ar fi trebuit să se închidă în birouri, să-și spună ce au să-și spună, să le sucească, să le răsucească, dar să iasă cu un buget acceptat de toți. Cum să meargă țara asta bine, când liderii coaliției au semnat reducerea cu 20% a cheltuielilor bugetare, iar acum, când le-au redus cu doar 10%, urlă: „Afară cu Bolojan, că ne-a sărăcit!”. Eram bogați de nu se putea, totul duduia până să vină Bolojan, care, oricum, nu prea e sprijinit de nimeni. Mă întreb: dacă îl dau jos pe Bolojan, dispare cumva și deficitul?

Realitatea e că nimeni nu vrea să se facă reformă în țară. Polițiștii nu vor să fie afectați, magistrații nu vor, primarii nu vor, funcționarii nu vor. În tot acest timp, știm bine că toate instituțiile sunt pline de sinecuriști. Numai regia de transport de la București, STB, are 200 de directori și vreo 200 de economiști!

A zis și Klaus Iohannis o vorbă mare la viața lui, cea cu „statul eșuat”. Să ne ferească Dumnezeu să avem situații grave, pentru că nu e cine să le rezolve repede și bine. Noi mereu reacționăm târziu și prost. La noi e o perpetuă „descalificare” la locul de muncă, iar cine se descalifică bine, mai e și avansat.

„Îl mănâncă AUR cu fulgi cu tot!”

– E posibilă o colaborare PSD – AUR, dacă se destramă actuala coaliție? Sorin Grindeanu iarăși face referendum, să vadă dacă PSD mai stă la guvernare…

– Grindeanu e atât de lipsit de personalitate și de logică, încât își caută personalitate prin ifose. Domnul Goe în fruntea PSD-ului! Nu își dă seama că o încurcă cu AUR: AUR i-a bătut deja de două ori la prezidențiale, și cu Georgescu, și cu Simion, a făcut scor mai bun și la Primăria Capitalei. Îl mănâncă AUR cu fulgi cu tot! Chiar nu își dă seama pe ce lume trăiește Sorin Grindeanu, de își permite la nesfârșit asemena jocuri? E o politică păguboasă, și pentru țară, și pentru partid, și pentru el, dar nu își dă seama…

– Mai are rost să vorbim de reforme în România, când orice vagă încercare de a schimba ceva se lovește de piedici din toate părțile?

– Să ne amintim că George Simion anunțase că dă afară 500.000 de oameni din aparatul bugetar, nu 20.000 de posturi, din care jumătate sunt vacante, cum vrea actuala coaliție. Nu s-au atins de Parlament, deși au referendumul votat de români, în acest sens, pentru că țin la sinecurile lor. Dacă tot au început de jos „reforma” – că de sus vedem bine că nu se poate – măcar de trei domenii nu trebuiau să se atingă: de sănătate, de educație și de cultură. Cu astea nu te joci, că și așa avem atâția analfabeți funcționali! Din păcate, tăiatul acesta, otova, al lui Ilie Bolojan, e păgubos…

Se tot vorbește de reformă, dar să fim serioși, s-au tuns, pe ici, pe colo, niște lațe, cât să nu le intre în ochi. Nici vorbă de reformă! Reformă e să mai restrângi din județe, să unești comunele cu câte 300 de locuitori. Cum e posibili să ai ministere cu zeci de directori?! Sunt doar mici ajustări, dar și pentru ele e amenințat premierul tot timpul că va zbura! ­Iisus Hristos să vină la Palatul Victoria, și nu ar putea să ne salveze. L-ar condamna și l-ar vota cu 50% pe un hoț ca Baraba. Doamne ferește de mai rău!