• A dus muzica psaltică pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii: la Paris – la deschiderea Jocurilor Olimpice din 2024, în grădinile Palatului Versailles, dar și la Filarmonica din Viena, în Israel și în Grecia, în Turcia, Germania și Spania. Pentru cei mai mulți dintre români, Maria Coman nu mai are nevoie de nicio prezentare. E suficient s-o auzi cântând o singură dată, ca să-i dăruiești definitiv sufletul. Muzică și balsam •
Fetița din strana bisericii
– Muzica psaltică nu umple săli de spectacole și stadioane, dar iubitorii ei sunt captivi pe viață. Ea presupune, înainte de toate, credință. Cum ai ajuns să o cânți?
– Dumnezeu a rânduit să purced pe acest drum al muzicii psaltice în pandemie. Eram în Postul Paștelui, și le-am propus celor de la Trinitas TV să facem câteva înregistrări. Au fost interesați, le-a plăcut, și așa am ajuns să fac ceea ce fac astăzi. Biserica și credința le-am descoperit de mică, alături de părințâii mei. Cântam în fiecare duminică în biserică, cu toată lumea, știam toate slujbele pe de rost, cântam de la sine.
– Faptul că ai urcat cântările bisericești pe scenă, în fața publicului, a fost ceva firesc pentru tine?
– Da, a fost firesc. Munca aceasta pe care o facem noi, eu și corurile psaltice, este tot un fel de slujire, este o misiune a noastră, pentru că Dumnezeu ne-a dat niște talanți și datoria noastră este să-i punem în fața oamenilor și să-i înmulțim. Există oameni care poate nu au legătură cu biserica, poate nu au această cunoaștere a tot ceea ce înseamnă ortodoxia, valorile noastre, ce înseamnă muzica bizantină și, poate, din pură curiozitate își cumpără un bilet, sau vin invitați de cineva, ajung la concert, le place și vor să cunoască mai mult de atât. Sunt oameni care mi-au mărturisit că, deși nu erau prea apropiați de biserică înainte, ascultând cântările noastre, au ajuns să aibă duhovnic, au ajuns să fie parte din această comunitate frumoasă a Bisericii Ortodoxe. De altfel, eu consider că muzica bizantină, muzica psaltică, trebuie cântată în primul rând în biserici, pentru că e muzică sacră, care interiorizează. Orice manifestare de acest gen trebuie să aibă loc prima dată în biserică. Dar unele biserici sunt neîncăpătoare și sunt mulți oameni care vor să asculte aceste cântări în spații mai ample, în săli de concerte.
Doi părinți minunați
– Povestește-ne puțin despre familia ta, despre copilăria ta, despre părinții care te-au dus de foarte mică la biserică. Prea puțini mai fac asta în ziua de azi.
– M-am născut într-o familie de oameni care l-au descoperit pe Dumnezeu în urma unei încercări. Când aveam vreo trei ani, am avut probleme de sănătate grave și, în urma vindecării mele, a venit și schimbarea familiei mele, care s-a întors cu totul către Dumnezeu. Părinții mei au promis că, atât pe mine, cât și pe ceilalți copii, dacă vor mai veni (pe vremea aceea eram doar eu), îi vor crește în biserică și cu aceste valori frumoase pe care le are ortodoxia. Am avut o copilărie extraordinară, am cunoscut binele acela frumos, profund și adevărat, pe care orice copil e necesar să-l trăiască de mic. Asta te ajută foarte mult în viață. Pe mine copilăria m-a călăuzit, acolo îmi am rădăcinile, orice ar apărea în viață, chiar dacă mă afectează pe moment, mă duce cu gândul la copilărie și la ceea ce am învățat eu atunci și așa merg mai departe. Educația pe care am primit-o acasă este cea mai importantă poveste pe care o am și pentru asta le mulțumesc părinților mei, care sunt niște oameni extraordinari. Mai rar se găsesc așa părinți!
– Profesional, am înțeles că inițial ți-ai dorit altceva…
– Am vrut să devin medic, dar Dumnezeu a rânduit să studiez limbile străine. Am dat la Medicină, dar mi-am dat repede seama că nu acela e drumul pe care ar trebui să merg. Am zis că Dumnezeu știe mă bine ce-mi este rânduit. Și chiar dacă nu am fost și nu sunt medic pentru trup, tot ceea ce cânt caut să devină medicament pentru sufletele oamenilor. Astfel, dorința mea s-a tradus puțin diferit, dar Dumnezeu știe mai bine limitele fiecăruia și de ce a ales ca pentru mine să fie așa. Există o terapie prin muzică, dar cea mai bună terapie este rugăciunea.
– Poți să ne împărtășești și nouă câteva din momentele de bucurie în care îl simțit, cântând, pe Dumnezeu mai aproape?
– Cea mai mare bucurie pe care o am e atunci când cânt. Simt dragoste și căldură în suflet, îmi vine să îmbrățișez pe toată lumea. Când cânt muzica bisericească, simt că un izvor care țâșnește din sufletul meu către oameni mă îmbracă în pace și liniște. O bucurie la fel de mare ca reușitele din familia mea. Am plâns de bucurie la festivitatea de absolvire a fratelui meu, de la Medicină. La căsătoria celuilalt frate, în biserică, am plâns toată slujba de bucurie, pentru că îl vedeam, îl simțeam pe Dumnezeu lângă el.
Credință fără îndoieli
– Te-ai îndoit vreodată că ceea ce simți e credință adevărată?
– Niciodată, pentru că așa cum l-am cunoscut eu pe Dumnezeu și relația pe care am cultivat-o cu El încă de mic copil, de la trei ani, o simt a fi o relație adevărată. Sunt ca un copil cu multe slăbiciuni, care încearcă să se țină de părintele lui, de poala hainei lui. Nu, niciodată nu m-am îndoit. L-am simțit pe Dumnezeu lângă mine, și nu e vorba doar de ceea ce cred eu și mi se pare mie, întotdeauna am fost călăuzită de un duhovnic, ceea ce e foarte important. Eu sunt un om deschis, care apreciază și primește sfaturi de la oamenii pe care-i admiră, de la care are de învățat. Am mult de muncă, sunt încă departe. Dar eu cred că Dumnezeu se uită la sufletul omului și, câtă vreme sufletul este cu intenții bune, omul are gânduri curate și drag, stă alături de el și îl ajută.
– Cât de deschiși crezi că mai sunt tinerii de azi spre credință? Îi lasă loc lui Dumnezeu în viața lor…
– Am cunoscut mulți tineri care au înțeles că pentru sufletul și pentru liniștea lor, e mai bine să aibă habar de cine i-a creat și de ce și să-și caute un scop în viață. Am cunoscut și tineri care, poate, nu au crescut într-o familie cu înclinații spre credință, spre biserică, dar l-au descoperit singuri pe Dumnezeu și au făcut acest lucru fără să treacă prin momente tulburi în viața lor. De asemenea, am cunoscut tineri care vin din familii apropiate de Dumnezeu, ca a mea, sunt tot felul de situații. E drept, vedem că lumea deraiază foarte tare, în prezent, dar mă bucur că în ceea ce ne privește pe mine și pe colegii mei din corurile a căror solistă sunt, există foarte mulți tineri care vin să ne asculte. Se pare că se încadrează în segmentul de vârstă între 18 și 40 de ani. Este impresionant că Dumnezeu are așa o lucrare frumoasă cu noi.
Mâna lui Dumnezeu
– Ai simțit vreodată că o alegere sau o dorință a ta nu e neapărat cea bună și că, de fapt, voia lui Dumnezeu era cu totul alta?
– Am simțit mereu că Dumnezeu a avut grijă de mine, cu fiecare pas. A avut grijă ca fiecare lucru care s-a întâmplat în viața mea să aibă un scop și un sens mai târziu. Poate eu nu am înțeles pe moment, dar absolut fiecare lucru pe care eu l-am întreprins în viața mea și în drumul către persoana care sunt astăzi a fost cu îngăduința și binecuvântarea lui Dumnezeu. Poate de multe ori am ales greșit, dar Dumnezeu a dorit să fac acea alegere care s-a dovedit a fi, mai apoi, spre binele meu. Mâna lui Dumnezeu e în toate.
– E ceva ce lipsește acum în viața ta?
– Nu, chiar îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce îmi dă! Am o familie frumoasă, suntem sănătoși, putem să facem ceea ce Dumnezeu ne-a lăsat să facem. Îmi doresc și eu o familie a mea și copii și cred că Dumnezeu va rândui să am și astea. Dar până atunci, mă bucur de ceea ce fac și încerc să nu-mi fac planuri, stau liniștită și-mi urmez cursul vieții, după voia lui Dumnezeu.
– “Pași spre Înviere” se numește turneul pe care-l faci în această perioadă…
– Da, “Pași spre Înviere” este o călătorie pe care am propus-o oamenilor în Postul Mare. Noi ajungem anul acesta în nouă orașe: Baia Mare, Suceava, Cluj, Sibiu, Brașov, Timișoara, Oradea, București, Iași. Sunt cântări tipice postului, dar și sărbătorii Învierii Domnului.
– Există ceva special în primăvara ta de acum?
– Am fost crescută să mă raportez la ideea de familie, indiferent că e vorba de mamă, tată, frate sau persoane dragi din viața mea, prieteni buni. Ei sunt adevărata mea primăvară!
