Redacția Europa Liberă România a publicat la începutul acestei săptămâni ultimele sale texte. Unul dintre cele mai sonore branduri media și una dintre puținele legături cu lumea largă ale României în anii comunismului, Europa Liberă revenise pe piața noastră de presă – în format modern, online, la începutul acestui deceniu, și devenise una dintre cele mai relevante și mai citite publicații de la noi. Cu o echipă formată din jurnaliști cu mare experiență, cu libertate editorială garantată de finanțarea de la Washington și cu focus pe interesul public, Europa Liberă a dovedit că se poate face presă serioasă și în epoca aceasta incertă, în care mogulii media, influencerii plătiți la bucată și giganții tehnologici care dețin rețelele sociale concurează, cu toții, la bruiajul asurzitor de pe piața informațională. Închiderea Europei Libere era previzibilă din primul moment în care Donald Trump a reluat puterea în Statele Unite ale Americii. Interesele noii administrații, în destule puncte divergente cu interesele Uniunii Europene, nu mai justificau investițiile în țări UE, pentru a susține organic presa independentă.
Adevărul e că după 1990, instituțiile de presă susținute – guvernamental sau privat – de diverse țări din Occident au reprezentat repere importante pentru presa liberă din România. Rând pe rând, investițiile din Vest în calitatea jurnalistică de la noi au devenit tot mai firave. S-au găsit imediat destui moguli care să își subordoneze titlurile importante de presă propriilor interese economice și politice. Pierderea de credibilitate din anii 2000 și nesfârșitele lovituri date publicațiilor de firmele de distribuție au dus presa românească la starea ei de azi, când de-abia mai găsești o duzină de ziare și reviste pe tarabe, iar redacțiile care depășesc 10 oameni au devenit adevărate monumente de rezistență. În loc să ajute presa cu facilități de ordin logistic, în primul rând, statul român n-a făcut, în ultimii ani, decât să lovească sistematic în redacțiile independente. Partidele politice, finanțate generos de la bugetul de stat, și-au creat rețele proprii de presă aservită, care au ajuns să concureze, la rândul lor, presa serioasă. Nu mai vorbim despre banii negri care circulă pe piață pentru a susține diverse teme ostile României, despre care agențiile de informații scriu negru pe alb, dar de care serviciile noastre secrete nu par deloc interesate. Nici firmele mari, care bagă bani în publicitate, nu par prea preocupate de jurnalismul onest, fug mai degrabă după click-urile ușoare, de cancan…
Într-un moment în care lumea se găsește într-un veritabil război informațional, când manipulările ne încolțesc la tot pasul și când Inteligența Artificială poate fi o armă letală în mâinile forțelor răului, supraviețuirea presei din România stă, mai mult ca oricând, în mâinile cititorilor săi. Avem destui jurnaliști dedicați și curajoși, avem încă proiecte ambițioase de presă, ține de fiecare dintre noi să îi ajutăm să-și spună poveștile. România lui 2026, cu toate problemele ei economice, nu mai poate aștepta „lumina” de la Washington sau München, ca în anii ’80.
