• Director interimar al Teatrului de Comedie din București, Vlad Massaci este un regizor de cursă lungă, având la activ montări memorabile. Anul acesta, spectacolul său, „Rinocerii”, este nominalizat la Premiile UNITER, la categoria „Cea mai bună regie” •

„Istoria are obiceiul să repete diferite contexte”

– Felicitări pentru nominalizarea la Premiile UNITER de anul acesta, pentru regia spectacolului „Rinocerii”, pe binecunoscutul text al lui Eugene Ionesco. Cum ai primit nominalizarea?

– M-am bucurat, desigur. Mi-a părut rău că nu au fost nominalizați și alți colegi din echipă, a căror contribuție a fost hotărâtoare, dar înțeleg și simbolistica acestor nominalizări sau premii. Ar fi o tâmpenie să-și imagineze vreodată un regizor că un spectacol e doar al lui, indiferent cu cine colaborează, așa că, de fapt, prin mine e nominalizată o întreagă echipă.

– De ce ai simțit nevoia să montezi „Rinocerii” acum?

– Pentru că istoria are obiceiul să repete diferite contexte. Acum repetă contextul anilor ’30-’40 ai secolului trecut, un context care l-a făcut pe tânărul Ionesco, privind de la balcon o defilare legionară, să exclame înspăimântat și dezgustat: „Les rhinosceros!”. Azi, defilările se petrec prepondrent pe TikTok sau în tot felul de comentarii agramate de pe rețelele sociale. Se defilează ținând cu mândrie stindardul prostiei violente.

Oamenii vin la teatru fie ca să-și adoarmă angoasele, fie ca să și le confrunte. Mi s-a părut important, după surpriza neplăcută din Decembrie 2024, când ne-am trezit în frunte, după primul tur al alegerilor, cu un om care a trișat în așa hal încât alegerile au trebuit anulate, să ne confruntăm cu un adevăr pe care nu-l mai întâlniserăm în forma asta atât de gravă până atunci: democrația din România e foarte firavă. Cum e firavă? Prin pierderea spiritului critic al cetățenilor. Acest lucru duce inevitabil și la slăbirea instituțiilor.

– Ți se pare că suntem într-un proces din ce în ce mai puternic de rinocerizare?

– Da, prin pierderea memoriei. Pe locul lăsat liber apare nostalgia pentru dictatură.

– Cât de actual este textul lui Ionesco?

– Când a fost scris, în 1959, el nu mai era propriu-zis actual în lumea occidentală. Era un text mai degrabă de prevenție. Un text-vac­cin pentru ca boala ideologică să nu revină.    Dar lumea de azi îl face mai actual decât și-a închipuit autorul lui vreodată!

„Chirilă are claritatea bărbatului matur, altoită pe curajul unui adolescent rebel”

– De ce l-ai ales pe Tudor Chirilă în rolul principal? Este, de altfel, și el nominalizat la categoria Cel mai bun actor într-un rol principal pentru ce a făcut sub bagheta ta, în „Rinocerii”.

– El este un artist-cetățean. Are claritatea bărbatului matur, altoită pe curajul unui adolescent rebel. Asta îl face să fie una dintre cele mai redutabile voci ale societății civile. E mult mai bine pentru un asemenea proiect (care se și confruntă cumva cu montarea legendară a lui Lucian Giurchescu, tot de la Teatrul de Comedie, din 1965) ca actorul din rolul principal să împingă spectacolul spre un manifest al zilelor noastre, prin felul în care înțelege el actualitatea textului lui Ionesco. Și, de ce să n-o spunem, numele lui ajută și la vânzare.

– Ești director interimar la Teatrul de Comedie. Cum ți se par aceste interimate perpetue în teatrele din București?

– Rezultatele interimarilor mi s-au părut excelente. Era nevoie de o energie nouă care, după părerea mea, s-a simțit din plin în teatrele din București. Se vede din gradul de ocupare a sălilor, se vede din calitatea spectacolelor, se vede din deschiderea spre creatori tineri. Sper să se organizeze concursuri cât mai curând, pentru că un post ocupat prin concurs îți dă mult mai multă putere în raport cu Primăria. Ca interimar, puterea ta administrativă e comparabilă cu cea a unui administrator de bloc. Dar mi-aș mai dori ca mandatele unui manager de teatru bucureștean să se oprească la maximum două. E nevoie la fiecare 8-10 ani de o infuzie nouă de energie. Asta implică și onestitatea concursurilor, firește.

„Tot ce mi se întâmplă intră la categoria împlinire”

– Ce ai schimba în teatre dacă ai avea ­putere?

– Nu doar dacă aș avea putere, ci și dacă aș ști cum! Aș schimba sistemul de salarizare al actorilor. Aș porni de la un venit garantat pentru toți actorii angajați, peste care aș adăuga o sumă aferentă fiecărui rol: episodic, secundar, principal. Înmulțit cu numărul de reprezentații (pe care îl fixează instituția). Nu e normal ca un actor cu 50-80 de reprezentații pe stagiune, cu rol principal, să fie plătit egal cu actori care au 10-15 reprezentații cu rol secundar sau episodic.

– Ai la „Comedie” autentice vedete: Tudor Chirilă, Ștefan Bănică, Mihai Bendeac… Cum te descurci cu ei? Se comportă ca niște dive sau sunt smeriți și muncitori?

– N-au devenit vedete autentice pentru că sunt dive și pațachine, ci pentru că sunt extrem de serioși și de profesioniști!

– După atâția ani de teatru, care sunt împlinirile tale și care sunt dezamăgirile?

– Am intrat în meseria asta fără să am un plan. Am avut și foarte mult noroc. Nu mi-am stabilit ținte de atins de tipul: în cinci ani vei merge cu un spectacol al tău la un mare festival din țară. În zece ani, vei ajunge la Avi­gnon, în secțiunea principală etc. În consecință, tot ce mi se întâmplă intră la categoria împlinire. Dar, firește, nu neg că am fost dezamăgit de câteva jurii care au preferat alte spectacole decât ale mele, în ciuda reacțiilor excelente ale publicului, breslei și criticilor.

– Ce ne mai pregătești?

– Acum lucrez, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, piesa lui Spiro Gyorgy – „Camuflare”.

Foto: Anastasia Atanasoska (1)