LEACURI DIN FARFURIE

• În Evul Mediu, anotimpurile erau împărțite, fiecare, în trei perioade: început (de iarnă, vară, primăvară și toamnă), apogeu și sfârșit. Ca să aibă efect, plantele folosite ca leacuri depindeau strict de acest calendar, numit fenologic. El se bucură astăzi de mare trecere printre fitoterapeuții occidentali, care cred că plantele au efect doar dacă sunt culese „la timpul lor”. Plantele pe care vi le recomandăm aparțin sfârșitului primăverii •

CREȚUȘCA

În locurile unde crește multă crețușcă (Filipendula ulmaria), împrejurimile sunt învăluite într-un parfum care induce relaxare și bucurie de viață. Mirosul îmbătător al florilor de crețușcă ne încântă simțurile, ne animă, ne înveselește și ne umple inimile de bucurie. Crețușca, o plantă din familia ­rozaceelor, se găsește în special în locuri mai umede, pe malurile pâraielor și ale râurilor, pe pajiștile umede și în șanțuri, atât la soare, cât și la semiumbră.

În timpul procesului de uscare, e produsă o cantitate mică de ulei esențial, care conferă plantei mirosul său caracteristic. Flavonoidele care se găsesc în această plantă au un efect pozitiv asupra sistemului nostru imunitar.

Crețușca scade febra, are efect antiinflamator, ușor diuretic și sudorific.

Datorită efectului lor astringent, taninurile protejează mucoasa stomacului, atenuând astfel durerile arzătoare de la nivelul tractului digestiv. Din acest motiv, la sfârșitul mesei erau servite în bucătăria franceză și belgiană deserturi, preparate pe bază de fructe și sorbeturi cu crețușcă.

Totuși, se recomandă prudență în caz de hipersensibilitate la salicilați, astm, precum și în timpul sarcinii și alăptării.

Oxymel de crețușcă

• Răceală, imunitate •

Pentru a obține un extract din plante fără alcool, se amestecă 100 ml oțet de mere cu 300 g miere și un praf de sare.

Se mărunțesc grosier 2 pumni de flori de crețușcă, respectiv planta înflorită, se pun într-un borcan, se toarnă deasupra amestecul de oțet și miere și se închide. Se lasă la macerat 3 săptămâni, într-un loc luminos, dar nu în bătaia directă a soarelui, agitând ușor din când în când, apoi se strecoară și se transferă în sticle închise la culoare. În perioadele de răceală, se ia câte o lingură diluată în apă.

Sirop de crețușcă

• Bună dispoziție •

1 kg zahăr tos, 1 litru apă, 3 lămâi netratate tăiate felii, 2-3 pumni de flori de crețușcă. Se fierbe apa cu zahărul și se lasă să se răcească.

Toate ingredientele se pun într-un vas de sticlă și se lasă acoperite timp de 3 zile într-un loc răcoros. Sucul se strecoară și se păstrează la rece, în sticle închise la culoare. Acest sirop se păstrează cel mult o jumătate de an. Dacă se dorește un sirop care să reziste mai mult, sucul trebuie fiert.

Crețușca în bucătărie

Deserturile aromatizate cu crețușcă pot fi folosite pentru a rafina cele mai diverse preparate, cărora aroma ei intensă, care amintește de miere și migdale, le conferă o notă aparte.

Înainte de utilizare, florile de crețușcă se lasă peste noapte la infuzat în lapte sau în smântână de gătit.

Ceai de crețușcă

• Dureri de cap, migrene, reumatism •

Pentru prepararea ceaiului, se toarnă 250 ml de apă clocotită peste o linguriță cu vârf de plantă (din flori se folosește ceva mai puțin), se acoperă și se lasă 5 minute la infuzat. În cadrul unei cure, se beau 2-3 căni pe zi, la nevoie.

Pentru un ceai împotriva durerilor de cap sau a migrenelor, crețușca poate fi amestecată cu coada-racului, spilcuță, ciuboțica-cucului și crețișoară.

Pentru un ceai împotriva reumatismului, crețușca acționează bine în combinație cu frunze de urzică și de mesteacăn, dar și cu frunze de frasin și cu scoarță de salcie.

Tinctură de crețușcă

• Răceală, febră, dureri •

Administrată intern, tinctura acționează ca adjuvant în cazul durerilor de cap și a celor articulare, precum și în caz de febră și de răceli. Dozaj: 15 picături diluate în apă, de 3-6 ori pe zi.

Un borcan cu filet se umple până la 2/3 cu flori și frunze proaspete de crețușcă, fără a le îndesa, și se toarnă deasupra alcool de circa 40% vol. Se lasă la macerat 4 săptămâni, apoi se filtrează. Tinctura se pune în sticluțe închise la culoare și se etichetează.

ROINIȚA

Prin parfumul ei delicat, citric, roinița (Melissa officinalis) induce o stare de bine, ne oferă o seninătate caldă și ne bucură inima și sufletul. Acolo unde această plantă aromatică se simte bine, se extinde rapid pe suprafețe întinse. Părțile utilizate sunt cele aeriene ale plantei înflorite. Tulpinile proaspăt culese pot fi folosite la aromatizarea băuturilor reci și pentru decorarea preparatelor culinare.

Efectul ușor calmant, neurotonic, ușor antispastic și antiviral se datorează unor substanțe precum flavonoidele și uleiul esențial.

Roinița este ingredientul principal al unor poțiuni precum Aquavitul și elixirul de roiniță. Acesta din urmă este un distilat alcoolic preparat din diverse plante și transmis din medicina mănăstirească până în zilele noastre. Indicațiile sale terapeutice variază de la crampe abdominale ușoare, nervozitate și slăbiciune circulatorie până la dureri de cap. Poate fi administrat atât intern, cât și extern, sub formă de frecții.

Ceai de roiniță

• Nervozitate, depresie •

Se toarnă 200 ml apă clocotită peste 1 linguriță cu vârf de roiniță, se acoperă, se lasă la infuzat 5 minute, se strecoară și se savurează ceaiul îndulcit cu miere, după gust. Pentru un ceai ușor calmant, care induce bucuria de viață, se recomandă un amestec din 4 lingurițe de roiniță, 4 lingurițe de petale de trandafir, 2 lingurițe de lavandă și/sau 2 lingurițe de flori de păducel.

Tinctură de roiniță

• Insomnie •

Un borcan cu filet se umple până la 2/3 cu planta proaspătă, tăiată mărunt, se completează cu alcool de 40% (țuică, vodcă, rachiu de cereale), în așa fel încât toate frunzulițele să fie acoperite, și se închide. După 4 săptămâni, se strecoară și se toarnă într-o sticluță închisă la culoare, etichetată. La nevoie, se administrează seara, înainte de culcare, 20 de picături diluate în puțină apă.

• Herpes •

Roinița, cunoscută și sub numele de „floarea stupilor”, are și efectul dovedit de a inhiba dezvoltarea virusurilor herpetice – în acest caz, este foarte eficientă utilizarea ei sub formă de tinctură. Împotriva veziculelor herpetice se recomandă un amestec în părți egale din tincturi de roiniță, năprasnic, echinaceea și propolis. Se tamponează pe zona umezită în prealabil cu ceai de roiniță.

CIMBRIȘORUL

Cimbrișorul (Thymus serpyllum și Thymus pulegioides), fratele sălbatic al cimbrului originar din regiunile mediteraneene, este răspândit în zonele temperate din Europa și Asia, de la câmpie până în regiunile montane. Acest semiarbust ușor lemnos poate fi întâlnit pe soluri uscate, nisipoase și pietroase, în luminișuri și pe pajiști uscate.

Întreaga plantă este bogată în ulei esențial. Proporția de linalool, cineol, carvacrol și timol diferă în funcție de specie și proveniență. Aceste substanțe au efect antiinflamator, antifungic și antibacterian, dezinfectant, expectorant și antispastic. Taninurile specifice familiei Lamiaceae conținute în plantă au proprietăți antivirale, antibacteriene și antiinflamatoare.

Cimbrișorul combate tusea, tusea convulsivă și bronșita, ajută la eliminarea mucusului persistent și în caz de inflamație a căilor respiratorii superioare. În plus, are efect antispastic.

Ceai de cimbrișor

• Tuse, astm, bronșită, colici intestinale •

Se toarnă o cană de apă clocotită peste o linguriță de plantă uscată, se acoperă și se lasă la infuzat 8 minute. Se strecoară, se îndulcește cu miere și se bea cu înghițituri mici. Ceaiul de cimbrișor are un excelent efect antispastic în caz de tuse, tuse convulsivă și afecțiuni astmatice și ajută în caz de indigestie, balonare și colici. Un amestec de ceai pentru tuse deosebit de eficient se obține din părți egale de cimbrișor, flori de toporași, semințe de fenicul și rădăcină de nalbă mare.

Biscuiți cu cimbrișor pentru tulburări de memorie

Ingrediente: 285 g făină, 85 g unt, 25 g zahăr brun, 50 g migdale măcinate,    2 ouă, 2 linguri miere, 15 g pudră de cimbrișor, 1 praf de sare, eventual puțină apă.

Din aceste ingrediente se frământă rapid un aluat neted și se lasă 30 de minute la rece. Se modelează sub forma unui rulou care se feliază pentru obținerea biscuiților sau se întinde aluatul, astfel încât să aibă o grosime de circa 5 mm, și se decupează biscuiți în formă de romb. Se coc în cuptorul preîncălzit, la 180 de grade, timp de circa 15 minute.