
Îmi tremură mâinile și capul. Nu știu ce să mă mai fac. Am 47 de ani. Medicii mi-au dat tratamente, dar nu au avut niciun fel de efect. Mi-ați face o mare bucurie dacă mă veți ajuta să elimin efectele acestei boli. Sunteți singura mea speranță. Vă mulțumesc!
ECATERINA – jud. Vâlcea
„Mă încarc cu energie statică și mă «curentez», orice aș atinge”
Lucrez într-un laborator chimic și, de câțiva ani, am următoarea problemă: mă încarc cu energie statică și mă „curentez” de orice m-aș atinge: obiecte de metal, de plante, de apa de la robinet, de colege. În acel moment sar scântei și am o senzație de jenă dureroasă pe care nu o mai suport. În plus, am aflat că acest „arc electric” sau cum s-o numi este dăunător sănătății. Deja am probleme cu ficatul, bila, rinichii, pancreasul, coloana. Aștept sfaturi de la cititorii care au trecut prin așa ceva. Cu multe mulțumiri,
MIHAELA – Ploiești
„După ce a avut apă la plămâni, sora mea se simte tot mai rău”
Am o soră foarte bolnavă, care a avut apă la plămâni. A fost externată anul trecut în Aprilie, iar de atunci este mereu bolnavă. Niciun tratament nu a avut efect. Pe zi ce trece, se simte tot mai rău, nu poate să mănânce decât foarte puțin, respirația este foarte anevoioasă, a scăzut în greutate. Sperăm ca prin intermediul revistei să putem lua legătura cu un doctor care ar putea să ne ajute cu sfaturi și recomandări în ce privește medicația alopată sau naturistă. Aștept cu nerăbdare un răspuns. Vă mulțumesc.
BELUȚU – Tecuci
„Sufăr de displazie mamară”
În urma unor investigații, mi-au fost depistați noduli la sâni (displazie mamară). Am urmat timp de doi ani tratamente cu antiinflamatoare. Sânii au început să mă doară, durerile fiind mai violente la schimbarea timpului. În jurul mameloanelor îmi apar umflături cu aspect de opăreală. Aștept cu nerăbdare un sfat sau o recomandare din partea dvs. Cu mulțumiri,
MIRELA – Târgoviște
„Mama are spondilartropatie seronegativă”
Mama mea, în vârstă de 43 de ani, suferă de spondilartropatie seronegativă. A fost operată de hernie de disc în urmă cu trei ani, dar a rămas cu mari dureri de spate. Aceste dureri nu au cedat la niciun tratament cu antiinflamatoare. După un an de la operație, i s-a pus diagnosticul spondilartropatie seronegativă. De atunci urmează un tratament, dar și în prezent are dureri. Pe lângă acestea, au mai apărut și complicații: probleme ale ficatului și ale rinichilor. Mă adresez dvs. cu speranța că poate cineva s-a confruntat cu o astfel de boală și îmi recomandă un tratament naturist pentru a-mi ajuta mama. Cu stimă,
MARIA – Călărași


