
– La început de toamnă, cearta dintre cei doi malefici – Marte, în Rac, și Saturn, în Berbec – e în toi. Până către mijlocul lunii, nu e indicat să luăm decizii sau să încercăm să-i forțăm pe alții să facă ce vrem noi. E vorba de inițierea unor proiecte privitoare la casă ori familie, unde Marte vrea să se impună cu tot dinadinsul, dar și de hotărâri referitoare la carieră, unde Saturn ne îndeamnă să ne examinăm critic devenirea profesională de până acum. Impulsivitatea și graba nu ne ajută deloc, ba pot duce chiar la accidente, în schimb, meticulozitatea și precauția ne asigură succesul. Dar, pentru ca acest succes să se înfăptuiască, trebuie să avem răbdare, să ne analizăm cât mai obiectiv și să depășim starea de neputință și exasperare generată de lucrurile care nu merg cum ne-am dori. Dacă ne concentrăm pe lucrurile mici, vom ieși din impas mai curând și mai bine. Pe 11 avem un du-te-vino de planete, care se mișcă dintr-o zodie în alta, plus Luna nouă din Fecioară. Ar fi bine să nu avem chestiuni importante de rezolvat, căci multe acțiuni se termină brusc, iar altele pot începe pe neașteptate. Luna nouă în Fecioară e și un semn că ar fi bine să ne îngrijim de sănătate, mai ales de sistemul digestiv, și să ne corectăm obiceiurile alimentare contraproductive – o zi de post ne-ar prinde bine. Sunt de evitat eforturile mari. –
BERBEC
21 martie – 20 aprilie
Nu schimbați direcția
Categoric, începutul de lună nu e propice pentru a lua hotărâri pe plan personal. Deși aveți niște nemulțumiri din trecut, niște frustrări, nu ați ajuns încă la gradul de claritate care să vă permită să efectuați o schimbare de direcție potrivită cu ceea ce doriți să înfăptuiți. Nu faceți pe șefii cu cei din familie, mai ales cu vârstnicii. Nu vă propuneți mare lucru pentru agitata zi de 11, căci pe lângă multe suceli și învârteli, care vă pot da programul peste cap, există și riscul de-a întâmpina probleme în trafic, deci nu e o idee bună să șofați.
BANI: Chiar dacă investițiile vă aduc bani în cont din 11, nu vă grăbiți să-i risipiți. Găsiți-le o întrebuințare mai înțeleaptă luna viitoare, când anumite cheltuieli ar trebui reconsiderate.
CARIERĂ: Mulți dintre dvs. ați pornit pe o nouă cale la început de an, dar acum se cere o evaluare atentă a progresului și a modificărilor care se impun. Relațiile cu colaboratorii se reglează relativ ușor între 11 și 26.
DRAGOSTE: În primele zile ale lunii puteți fi excesiv de pretențioși față de persoana iubită. În cuplurile stabile, accentul cade pe comunicare (mai puțin însă pe 13 și pe 18-19). Ascultați-vă atent jumătatea.
SĂNĂTATE: Între 11 și 26 sunt de așteptat rezultate bune, dacă vă îngrijiți de sănătate – mai ales de stomac și de picioare.
TAUR
21 aprilie – 20 mai
Supravegheați-vă comportamentul
Nu este exclus ca unele persoane care dețin o poziție de autoritate față de dvs. să nu-și manifeste deschis nemulțumirea față de felul în care vă achitați de anumite îndatoriri. Păstrați-vă calmul, dar luați în seamă atenționările, altfel ar putea să apară urmări neplăcute. Încercați să observați și care dintre atitudinile dvs. îi enervează pe cei din jur, care se abțin însă, dintr-un motiv sau altul, să vă pună la punct. Altfel îi puteți îndepărta pe cei din anturaj, mai ales în primele și ultimele zile ale lunii.
BANI: Până acum, amicii și împrejurările neașteptate au lucrat în favoarea dvs. Dar din 11, când Uranus în Gemeni intră în mișcare retrogradă, felul în care ați știut să gestionați ocaziile ivite va fi supus unor verificări.
CARIERĂ: Evitați să vă implicați în intrigile care sunt posibile la serviciu. Rămâneți echidistanți.
DRAGOSTE: După frământata zi de 11, când e și Luna nouă în Fecioară, se poate lega pe nepusă masă și o idilă. Luna plină din Pești poate coincide cu declararea sentimentelor. Tot acum, Venus aduce armonie în cuplu.
SĂNĂTATE: Durerile de cap și de oase vă pot necăji acut la început de lună. Pe 13 și 18, rinichii sunt mai sensibili.
GEMENI
21 mai – 21 iunie
Fără demersuri financiare
Sunteți comunicatori excelenți, dar planetele vă pot juca din când în când feste până și dvs. Aceasta este o probabilitate accentuată la început de lună, când puteți avea dezacorduri cu prieteni mai în vârstă, ale căror păreri preconcepute sau depășite vă pot călca pe nervi. Iar pe 11, Uranus, care a intrat în Aprilie în semnul dvs., își începe prima retrogradație, ceea ce vă poate predispune la gafe care vă surprind și pe dvs. Din fericire, cei mai mulți dintre dvs. dispun de un accentuat simț al umorului, care poate salva situațiile de acest gen. Discuțiile familiale pot fi deosebit de productive până pe 11.
BANI: Încercați să țineți separat banii și prieteniile, mai ales la începutul lunii. Nu e cel mai potrivit interval pentru demersuri financiare, cu excepția unor mici chestiuni familiale, până pe 10.
CARIERĂ: Tot până pe 10, vă puteți sfătui cu cei de acasă, cu privire la micile probleme profesionale.
DRAGOSTE: Dacă vă îndrăgostiți brusc până pe 10, și începeți o relație, puteți să constatați că sentimentele dvs. se schimbă, înclinând mai degrabă către o prietenie, decât un amor.
SĂNĂTATE: Venus în Scorpion, din 11, contribuie la reglarea funcțiilor organismului, mai puțin pe 13 și 18-19, când pot apărea ușoare infecții la nivelul sistemului urogenital sau probleme vizând circulația venoasă.
RAC
22 iunie – 22 iulie
Toleranță minimă
Marte în semnul dvs. vă poate face irascibili din motive pe care uneori nici dvs. nu le înțelegeți prea bine. În mod cert, aveți toleranță minimă față de atitudini de superioritate sau autoritate nejustificată. Nu e o idee bună să le dați curs, mai ales la început de lună, deoarece asta ar putea duce la conflicte, ba chiar la ruperea unor relații. Gândiți-vă cu atenție dacă ceea ce vi se reproșează nu e măcar în parte adevărat. Cei din familie vă înțeleg însă și vă înconjoară cu afecțiune. Din păcate, vă puteți lua la harță și cu unii dintre ei, în jurul lui 13 și 18-19.
BANI: Dacă ați ofuscat o persoană mai în vârstă cu care aveți de-a face la serviciu, o mică atenție ar putea netezi asperitățile. Un cadou mai substanțial ar fi însă nepotrivit. Un câștig suplimentar poate apărea în a doua jumătate a lunii.
CARIERĂ: Șefii dvs. sunt ba confuzi, ba se leagă prea mult de detalii. Greu de lucrat cu ei. Achitați-vă cât mai bine de sarcinile despre care știți sigur că trebuie îndeplinite, și nu vă ocupați de rest.
DRAGOSTE: Intrarea lui Venus în Scorpion, pe 11, poate trezi un nou interes romantic. E însă bine să luați lucrurile treptat.
SĂNĂTATE: Respectați-vă ciclul obișnuit veghe-somn, din 11, altfel vă pândesc insomniile. Băuturile reci și aerul condiționat setat la temperaturi scăzute vă pot provoca răceli.
LEU
23 iulie – 22 august
Sub scutul lui Jupiter
Prezența marelui benefic Jupiter în semnul dvs. nu vă favorizează doar pe dvs., ci și pe cei din jur, deoarece vă dă posibilitatea să interveniți în situații în care altfel s-ar fi iscat un scandal pe cinste. Poate fi vorba despre o persoană cu reputație de expert care-și expune cunoștințele, dar care e contestată brutal de cineva care dorește să-i știrbească acesteia prestigiul. Puteți interveni aducând celor care urmăresc dezbaterea o explicație care să-i facă pe combatanți să se modereze. Femeile din familie au tendința să vă răsfețe, din 11, inclusiv cu daruri.
BANI: Nu ratați ocazia de a negocia și semna documente. Puteți formula contracte cu multă claritate și precizie.
CARIERĂ: E aproape cert că aveți un rival tânăr și ambițios, dar care nu îndrăznește să vă facă concurență pe față. El se poate folosi de alții pentru a vă contesta cunoștințele și experiența. Păstrați-vă calmul.
DRAGOSTE: Cei născuți la începutul zodiei pot fi în continuare surprinși de atitudini ciudate, pe care perechea le poate manifesta pe neașteptate, mai ales pe 13 și 18-19. Distanțați-vă un pic mental.
SĂNĂTATE: Stomacul se poate da peste cap ușor, mai ales dacă mâncați mâncăruri iuți sau beți băuturi acidulate.
FECIOARĂ
23 august – 22 septembrie
Comunicare rapidă
Stăpânul dvs. Mercur, în propriul dvs. semn, până pe 10 inclusiv, vă ajută să vă faceți înțeleși rapid și cu ușurință. Este un moment bun pentru a stabili înțelegeri verbale sau sub formă de documente, mai ales cu persoanele cu care doriți să faceți asocieri pe termen lung. Nu este însă vorba despre persoane cu un statut social sau profesional mai înalt decât al dvs., deoarece acestea s-ar putea răzgândi brusc din data de 11 încolo.
Intrarea lui Venus în Scorpion, pe 11, coincide cu Luna nouă în semnul dvs. și vă face să fiți deosebit de populari în cercul amicilor .
BANI: Venus, patroana banilor, în Balanță, vă rotunjește veniturile până pe 10 inclusiv, fiind urmată de îndată de Mercur, cel care vă permite ca, până la finalul lunii, să încheiați noi contracte financiare.
CARIERĂ: Păstrați o atitudine detașată față de șefii dvs., oricât de prietenoși ar părea, altfel s-ar putea să vă șocheze schimbarea lor bruscă de atitudine, începând din 11.
DRAGOSTE: Luna plină din Pești, din data de 26, se anunță deosebit de romantică pentru cei care s-au apropiat de cineva nou, după 11.
SĂNĂTATE: Pe 13 este cazul să vă feriți în primă instanță de consum de calmante sau băutură excesivă, iar pe 18-19 sunt de menajat încheieturile, mai ales genunchii. Și aparatul respirator superior e sensibil, mai ales la schimbări bruște de temperatură.
BALANȚĂ
23 septembrie – 22 octombrie
Emoții contradictorii
Începeți luna în compania lui Venus, care, până pe 10, vă stimulează creativitatea și simțul diplomatic, așa încât cei din jur se înghesuie să vă facă pe plac. Evitați însă să interveniți ca mediator într-o problemă pe care un partener al dvs. o are cu autoritățile, deoarece nu rezolvați nimic. Dacă este vorba despre cineva care se bagă în încurcături, iar apoi așteaptă ca ele să fie rezolvate de dvs., e o lecție utilă pentru persoana respectivă.
Mercur vi se alătură pe 11, când treceți prin emoții contradictorii. Pe 13 e de preferat să-i lăsați pe alții să vorbească, iar pe 18 și 19 vă puteți simți intimidați de persoane autoritare, chiar dacă nu au dreptate.
BANI: Din 11, Venus în Scorpion vă îndeamnă să vă ocupați de chestiuni bănești. La mijlocul lunii, partenerul ori cineva din familie vă pot bate la cap să procedați cum vor ei. Acționați conform propriilor dvs. calcule.
CARIERĂ: Fiți atenți la felul în care decurg relațiile cu colegele de serviciu mature, între Luna nouă din Fecioară, din 11, și cea plină din Pești, din 26.
DRAGOSTE: Din 11, perechea nu prea știe ce vrea, dar la mijlocul lunii devine tot mai rigidă și mai distantă. După 21, armonia revine.
SĂNĂTATE: Luna nouă din 11 vă poate încetini peristaltismul, generând constipație, în vreme ce Luna plină din 26 crește sensibilitatea corpului față de toxine.
SCORPION
23 octombrie – 22 noiembrie
Pregătiți pentru lucruri noi
Sunteți mai liniștiți decât ați fost în ultima parte a verii, dar aveți nevoie de liniștea pe care o simțiți doar în prezența prietenilor apropiați sau dedicându-vă unei practici spirituale. Momentele de destindere vă ajută să fructificați prezența anuală a grațioasei Venus, care intră în semnul dvs. pe 11. În aceeași zi se petrece și Luna nouă din Fecioară și vă simțiți pregătiți să începeți lucruri noi, posibil la îndemnul unor prieteni înzestrați cu spirit practic. Evitați însă să demarați o inițiativă nouă pe 16 sau 17.
BANI: Nu vă grăbiți să faceți schimbări în afaceri sau legate de economii în preajma lui 11, căci contextul este unul volatil. Aveți de câștigat dacă regândiți felul în care merg investițiile dvs.
CARIERĂ: Consolidați-vă alianțele cu colegii până pe 11, dar feriți-vă să vă alăturați bârfelor, care încep să circule pe 13 și apoi pe 16-19. În prima zi e probabil vorba despre relații intime între colegi, în celelalte, despre defectele șefilor.
DRAGOSTE: Încercați să ignorați lucrurile nu tocmai frumoase, pe care unii din familia dvs. le afirmă despre persoana pe care o iubiți. Nu are sens să vă încărcați.
SĂNĂTATE: Îngrijiți-vă și odihniți-vă până pe 11, pentru a rămâne în formă pe timpul agitației care urmează. Evitați excesele alimentare și nu vă forțați genunchii pe 18 și 19.
SĂGETĂTOR
23 noiembrie – 20 decembrie
Comunicare la vârf
Popularitatea de care vă bucurați face ca viața dvs. socială să fie bogată și plăcută, mai ales până pe 11, când intervin o mulțime de situații care se derulează rapid și cărora vă e greu să le faceți față. Ar fi bine ca pe 13 să nu vă programați întâlniri sau apariții publice, căci dvs. ori cei cu care vă vedeți nu reușiți să vă concentrați asupra subiectelor abordate. Nici pe 18 și 19 nu e bine să ieșiți în față, deoarece puteți avea de-a face cu persoane cu idei preconcepute, care nu doresc să se lase convinse, nici măcar de cunoștințele și farmecul dvs. În restul lunii, în schimb, mesajele dvs. sunt bine primite și înțelese, mai ales în cercul prietenilor.
BANI: Până pe 26 sunteți motivați să vă lansați în noi afaceri, doar că în primele și ultimele zile ale acestui interval nu prea aveți detașarea necesară pentru a lua deciziile potrivite.
CARIERĂ: Alianțele, care se leagă mai ales cu colegele mai tinere, începând din 11, pot crea mai multă coeziune în întreaga echipă. Iar grupul dvs. poate deveni nucleul acesteia.
DRAGOSTE: Perechea vă poate surprinde, din păcate nu plăcut, în preajma datei de 11, când Uranus intră în mișcare retrogradă în Gemeni iar dvs. nu mai înțelegeți ce se întâmplă. Nu încercați să-l rețineți, aveți răbdare.
SĂNĂTATE: Venus în Scorpion din 11 vă ajută să eliminați toxinele și să vă regenerați energia.
CAPRICORN
21 decembrie – 19 ianuarie
Proiecte noi
Vă simțiți creativi și siguri pe dvs. mai toată luna, dar în special până pe 10, când vă exprimați cu ușurință, inclusiv emoțional (ceea ce nu vă vine întotdeauna ușor). Ocupați-vă de copii, jucați-vă cu ei, asta va adânci înțelegerea reciprocă și legăturile de familie. Pe acest fond, Luna nouă din Fecioară din 11 vă încurajează să porniți noi proiecte creative sau să vă ajutați vlăstarele să își dezvolte propria creativitate. Împărtășiți-vă ideile cu prietenii, care ar putea deveni și ei interesați de ceea ce vă pregătiți să întreprindeți.
BANI: Realizați că puteți investi într-un proiect, pe care vă face chiar plăcere să-l dezvoltați. Asta aduce plusvaloare, atât proiectului, cât și câștigului concret.
CARIERĂ: Retrogradarea lui Uranus în Gemeni poate aduce cu sine nevoia de-a redefini relațiile de muncă cu unii colaboratori, pe care îi considerați și amici, dar care își iau prea multe libertăți.
DRAGOSTE: La începutul lunii și în ultimul weekend, perechea dvs. are probleme de gestionare a emoțiilor. Izbucnirile subiective pot veni de la răni emoționale dobândite în copilărie, în familie, deci nu trebuie să luați personal reacțiile. Rămâneți calmi, dar trasați limite.
SĂNĂTATE: Insomniile pot fi acute în preajma lui 8, când și gleznele sunt vulnerabile, iar circulația venoasă în gambe, deficitară.
VĂRSĂTOR
20 ianuarie – 18 februarie
Vortex de energii
Uranus, care guvernează semnul dvs., retrogradează pe 11. Iar întotdeauna când șefii noștri schimbă macazul, acest lucru ne afectează și pe noi. Mai ales pe 11, situația se prezintă din punct de vedere astrologic ca un nod de cale ferată: Mercur intră în Balanță, Venus, în Scorpion și, colac peste pupăză, avem și Luna nouă în semnul Fecioarei. În consecință, nu e bine să luați decizii în jurul acestei date, sub influența acestui vortex de energii. 15 și 16 ar fi zilele cele mai nepotrivite pentru a vă direcționa resursele materiale sau de altă natură către un obiectiv anume. Ultimele zile ale lunii, în schimb, vă pot aduce claritate.
BANI: Dacă știm să aplicăm calitățile de negociator ale lui Mercur în Fecioară, până pe 10, și semnăm și documentele aferente, putem să ne apucăm de o nouă inițiativă menită să ne sporească veniturile după Luna nouă din Fecioară, din 11.
CARIERĂ: În primele zile ale Lunii, iar apoi pe 27 și 28, puteți avea de-a face cu colegi care se cred brusc șefi, sau dvs. sunteți cuprinși de aere nejustificate de șefie.
DRAGOSTE: Relațiile de iubire pot fi întrerupte brusc de retrogradația lui Uranus din Gemeni, din 11. O eventuală reconciliere e posibilă pe final de lună. Cuplurile stabile rămân… stabile.
SĂNĂTATE: Capul și stomacul pot să vă creeze neplăceri acute în primele zile ale lunii, iar apoi pe 27-28.
PEȘTI
19 februarie – 20 martie
Relații productive
În Septembrie, Luna plină se produce pe data de 26, în semnul dvs. Dar schimbările încep mai repede. Sunteți mai sensibili ca de obicei (în măsura în care asta se poate) atât la criticile, cât și la aprecierile venite din partea persoanelor cu care sunteți în relații de asociere, dar, din fericire, cei mai mulți dintre dvs. au tendința să reacționeze constructiv. Drept urmare, aceste relații pot fi ajustate de așa manieră, încât să devină mai productive.
BANI: Mulți dintre dvs. sunt într-un proces de revizuire a unei inițiative demarate la început de an. Acest proces se impune, însă este cazul să procedați pe etape. Zilele nepotrivite pentru modificări sunt 13 și 18-19.
CARIERĂ: Cunoștințele dvs., pe care le prezentați cu competență și eleganță, pot stârni invidia unor colegi, care vor încerca să vă submineze. Este important ca pe 16 și 17 să nu fiți deloc ostentativi în expunerea acestora.
DRAGOSTE: Persoana iubită este predispusă la crize de pasionalitate – sau de personalitate – la începutul lunii sau către sfârșitul ei. În ambele cazuri, e bine să o domoliți întrucâtva.
SĂNĂTATE: Nu neglijați să tratați cu seriozitate orice semn de infecție, mai ales dacă apare în zona urogenitală sau este de natură reumatismală.


