Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Un prim-ministru paratrăsnet

La nici două săptămâni de la instalare, PSD-ul (prin liderul său, Sorin Grindeanu) a ajuns să își conteste propriul guvern. Pentru un observator străin situația ar părea absurdă. În România, însă, absurdul este la el acasă. PSD-ul și-a mai demolat guverne atunci când premierii acestora se abăteau de la cerințele liderilor săi. Chiar Sorin Grindeanu, actualul șef al partidului, a fost victima unei astfel de manevre, ajungând să se baricadeze în palatul Victoria, după ce toți miniştrii săi se retrăseseră la „cererea partidului”. Acum, după ce a acceptat un „independent” (Luca Niculescu) în fruntea cabinetului alcătuit majoritar din miniștrii săi, Grindeanu reia poziția de forță pe care șefii lui de odinioară (Liviu Dragnea și alții) au avut-o față de el însuși, ca premier, atunci. Ceva se întâmplă cu această grupare politică dominantă în România postcomunistă, care își atacă propriile guverne, își trădează mereu partenerii (așa-numiții „tovarăși de drum”), își schimbă orientarea doctrinară în funcție de împrejurări și adună cei mai bogați oameni ai țării, deși se proclamă „partid al celor mulți”.

S-au scris destule despre apariția, evoluția și funcționarea grupării ca partid politic. Este, pentru observatorii obiectivi ai vieții politice românești, de-ajuns să consemnăm că formațiunea s-a coagulat ca urmare a renunțării formale la doctrina comunistă de către unii membri de rang secund ai fostei „nomenclaturi de partid și de stat”. Sprijiniți de către alți foști colegi de nomenclatură, care au „ocupat” instituțiile majore ale statului, ei și-au propus să domine, prin orice mijloc, societatea care, în mișcarea istorică a momentului, părea că glisează spre o democrație autentică. PSD-ul, cu toate denominațiile succesive pe care le-a adoptat) nu a fost niciodată un partid politic autentic, cu doctrină asumată, ci un „grup organizat”, axat pe controlul în folos propriu al resurselor statului. Nu întâmplător, în toată perioada postcomunistă, el a combătut dur orice (re)grupare politică veritabilă, istorică sau de actualitate. PSD-ul și-a desființat sau corupt adversarii reali, înființând formațiuni politice surogat, cu rol diversionist față de nemulțumirile posibile ale electoratului. Bazându-se pe instituțiile ocupate, el a rămas aproape continuu la putere, instaurând astfel faimosul SISTEM prin care resursele statului erau și sunt distribuite arbitrar și preferențial membrilor și susținătorilor săi.

Sistemul a dus, inevitabil, la crize, pentru că satisfacerea nu putea funcționa decât până la epuizarea rezervelor bugetare ale statului. Câtă vreme au existat proprietăți de stat privatizabile, și câtă vreme bugetul de stat avea încă acumulări pozitive, „sistemul” a funcționat fără dificultăți, PSD-ul apărând pentru mulți (îndeosebi din păturile defavorizate ale societății) drept „partidul-providență”. Epuizarea resurselor și presiunile lipsite de sațiu ale susținătorilor au impus însă „griparea sistemului”, cu efecte destabilizatoare în electorat, care a început să acuze tot mai pregnant corupția, disfuncționalitatea instituțională, ruptura dintre „bază și suprastructură” (ca să folosim și termeni ai sociologiei marxiste). PSD-ul a început să piardă masiv din electorat, în favoarea unor partide surogat (produse de el), care – deși i-au preluat programele populiste au avantajul că nu s-au uzat.

Guvernarea „de criză”, cu PNL, USR și UDMR, instalată după ultimele alegeri parlamentare, în urma crizei financiare generate de risipa populistă a banului public, practicată de guvernarea liderului PSD-ist Marcel Ciolacu, ar fi putut deveni o deschidere spre restructurarea și modernizarea grupării prin renunțarea la clientelism. Guvernul condus de liberalul Ilie Bolojan a aplicat obligatoria politică de austeritate pentru depăşirea rapidă a crizei financiare, care a dus la un deficit bugetar uriaș, de 9,3%, și a anunțat inițierea unor reforme de restructurare a „sistemului” (depolitizarea instituțiilor, reorganizarea administrativ-teritorială, listarea la bursă a companiilor de stat bugetivore etc.). Dacă PSD-ul ar fi acceptat reformele „bolojenist-useriste”, gruparea ar fi avut șansa să se reconstruiască într-o formulă social-democratică veritabilă. Or, tocmai o astfel de „adaptare” vor să o evite cu orice preț liderii PSD, renunțarea la ierarhia clientelară și la satisfacerea preferențială a intereselor de grup însemnând chiar dizolvarea grupării.

Cu sprijinul președintelui Dan, Sorin Grindeanu a reușit, până la urmă, să încropească un guvern dominat de PSD, sub conducerea „independentului” Luca Niculescu. Grindeanu a renunțat la asumarea funcției pentru că, în situația dată, obiectivele anunțate de PSD (creșteri de salarii și pensii, reorganizare teritorială „benevolă”, noi cheltuieli în sănătate și învățământ) sunt aproape imposibil de satisfăcut. Nu știu de ce d-l Niculescu, un onest om de cultură, a acceptat să devină paratrăsnetul lui Grindeanu, dar este clar că el va răspunde pentru eșecul politicii „sociale” pe care PSD-ul vrea să o impună. Bolojan a lăsat, la retragerea lui, o situație financiară clară, în limitele parametrilor de restabilire vizați în programul său de guvernare. Prevăzând că va cheltui pentru a îndestula „foamea” baronilor (și a structurilor instituționale aservite) peste 60 miliarde de lei (11 miliarde de euro) – bani care nu pot fi luați decât din împrumuturi cu dobânzi uriașe – Grindeanu și ai lui au încercat să îl forțeze pe ministrul finanțelor, Nazare, independent și el, să declare o „gaură fictivă” de 40 miliarde de lei, care ar fi fost lăsată de guvernarea Bolojan, acoperind astfel anticipat deficitul prognozat, pe care știu deja că îl vor depăşi cu riscul căderii României în categoria „junk” din perspectiva agențiilor internaționale de rating. Refuzul lui Nazare (care a fost pe același post și în guvernul anterior) de a minți pentru „acoperirea” șefilor PSD-iști a provocat deja prima reacție antiguvernamentală a acestora. Niculescu și Nazare vor fi, în cele din urmă, îndepărtați de liderii PSD, care vor da vina pe ei pentru creșterea (obligatorie) a taxelor și impozitelor, a prețurilor și, în genere, a costului vieții.

Cu un partid incapabil să iasă din structura sa clientelară, cu un șef de stat temător de orice schimbare a „sistemului” (pe care crede că îl conduce), cu grupări politice fisurate și parazitate de PSD-ism, România va bălti mereu în subdezvoltare, depopulare, instabilitate. Actualmente, drumul spre dezastru „pavat” de PSD mai poate fi stopat, cu toate riscurile, doar prin rechemarea electoratului la ur­ne. Corect informat, el va ști cui să-i încredințeze ­puterea.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.