Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Protestele tinerilor

• Valul de proteste care a cuprins Europa i-a luat pe mulți prin surprindere. Vârful lor de lance e format din repre­zen­tan­ții Gene­ra­ției Z, care se disting prin anumite trăsături unice. Cine sunt acești tineri? Ce i-a ne­mul­țumit? Și în ce direcție ar putea s-o ia lucru­rile? •

De la „boomers” la „doomers”: tinerii au devenit mai pesimiști decât vârstnicii

Foto: GETTY IMAGES (4)

Generația Z cuprinde, în linii mari, tinerii cu vârste cuprinse între 14 și 29 de ani. La nivel glo­bal, numărul lor e estimat la circa 2 miliarde, adică la circa 25% din populația lumii. Gen Z este prima generație a nativilor digitali, adică a celor care au crescut cu acces permanent la internet, telefoane inteligente și rețele sociale. Iar asta i-a modelat pe tineri într-un mod cu totul aparte. Deși sunt priviți uneori cu condescendență, de exemplu, pe motiv că citesc mai puțin sau că au fost prea ocrotiți, de­ve­nind mai sensibili și mai răsfățați decât gene­rațiile precedente, exponenții Gen Z au și anumite calități incontestabile, despre care se vorbește mult prea puțin. Statisticile arată, între altele, că circa 47% dintre ei nu iau de bune lucru­rile pe care le află de pe internet, ci obișnuiesc să le verifice pen­tru a nu cădea în plasa infor­mațiilor false. Ei au dez­­voltat, de asemenea, o gândire critică pronun­țată – ceea ce îi face, în multe cazuri, mai greu de manipulat. O altă carac­teristică-cheie a ex­ponenților Gen Z este accesul fără prece­dent la informație – precum și faptul că se interesează activ de multe subiecte extrem de serioase, precum schimbările climatice și mersul economiei. De altfel, potrivit unui sondaj al Uniunii Europene publicat anul trecut, nu mai puțin de 40% dintre persoanele cu vârste între 16 și 30 de ani s-au de­cla­rat preocupate de probleme pre­cum creșterea cos­tului vieții. Tinerii sunt îngrijorați și de degra­darea constantă a mediului înconjurător, de unele dintre po­liticile actuale, pe care le consideră nesus­tenabile, ori de perspectiva de a suporta o parte tot mai mare din costurile financiare asociate îmbătrâ­nirii populației.

Mai pesimiști față de viitor

Trăgând linie, acești tineri pragmatici sunt atât de conștienți de provocările ca­re-i așteaptă în viață, încât au devenit pri­ma generație modernă care e mai pesi­mistă cu privire la viitor decât cele care au precedat-o. Părinții lor, „milenialii”, care au deve­nit adulți la începutul mileniului, s-au bucurat de o perioadă de mare sta­bilitate și prosperitate. Iar bunicii lor, nu­miți „baby boomers”, pentru că s-au năs­cut după război, când a avut loc un ade­vărat boom demografic, sunt, statistic vor­bind, cea mai bogată generație din întrea­ga istorie. Potrivit centrului de analiză economică OFCE, persoanele de peste 60 de ani din Franța dețin, de exemplu, 60% din averea țării, deși reprezintă numai un sfert din populație. Comparându-se cu bo­gații „boomers”, tinerii generației Z glumesc amar, au­tointitulându-se „doomers” – de la termenul en­gle­­zesc „doomed”, care se referă la cineva con­dam­nat la o soartă grea. Un studiu YouGov, de anul trecut, relevă că 61% dintre ei cred că trebuie să se oste­nească mai mult decât părinții lor pentru a obține aceleași rezultate, cum ar fi cumpărarea unei lo­cuințe. Iar statisticile le cam dau dreptate. Dacă în tre­cut, o ca­să costa echivalentul a două sau trei salarii anua­le, astăzi, prețul locuințelor a ajuns să repre­zinte chiar și de cinci sau de zece ori venitul anual al unui tânăr. Gen Z riscă, așadar, să fie prima gene­rație modernă care va trăi, din punctul de vedere al stabilității imobiliare, „mai rău” decât cea prece­dentă. Cu atât mai mult cu cât și costul chi­riilor a explodat în raport cu salariile, în special în ță­rile cu un mare aflux de turiști, în care pro­prie­tarii preferă să-și închirieze locuințele pe termen scurt, în regim hotelier. Însă problemele nu se opresc aici. Anul trecut, dintre cele 92,7 milioa­ne de persoane din UE expuse riscului de sărăcie sau excluziune so­cială, cea mai ridicată pondere era înregistrată tocmai în rândul tinerilor de 18-24 de ani, în cazul cărora riscul ajungea la 26,3%. În aceste condiții, nu e de mirare că tinerii își privesc viitorul ca fiind sumbru. Și nici că le reproșează generațiilor mai vârstnice că le-au lăsat lucrurile cam prost așezate, ducând, de pildă, clima în pra­gul dezastrului. Printre reproșuri se numără și acela că au luat unele decizii economice dezastroase. Sau că au întârziat nepermis de mult să impună anumite reglementări – cum ar fi cele vizând internetul. Un alt reproș major adresat generațiilor precedente este că n-au pus destulă presiune pe guvernanți atunci când era cazul. Că nu le-au impus, de exem­plu, să le creeze propriilor copii și nepoți condiții mai bune la școa­lă. Pe scurt, că n-au luptat destul pentru ei. Așa că tinerii au decis să iasă ei înșiși la rampă, pentru a regla lucrurile.

Marele semnal a fost dat de Franța

În Septembrie, când a debutat noul an școlar, elevii au inițiat în Franța proteste masive. Tinerii s-au plâns, între altele, că învață în clase supraaglo­merate, că programa e prea încăr­cată și că multe școli au ajuns în paragină. Condițiile de igienă din toalete sunt adeseori de­plorabile, iar unele școli col­căie de șobo­lani și de gân­daci. Ca soluție de ava­rie pen­tru problema supraaglomerării, unii elevi au fost vârâți în săli de clasă care funcționează în­tr-un soi de containere, în care tempera­tu­rile co­boară iarna sub zero grade. O proble­mă majoră, care afectează majoritatea șco­lilor gimna­zia­le și a li­ceelor publice, este lip­sa profe­so­rilor – mai ales în cazul unor ma­terii esen­țiale, precum franceza, mate­matica, științele exacte și limbile străine. De altfel, dascălii se plâng, la rândul lor, că primesc salarii care nu le mai permit să țină pasul cu costul vieții. Chiar și autoritățile Franței au recu­nos­cut că problemele recla­mate de elevi și de profesori sunt reale și că lupta lor pentru condiții mai bune este jus­tificată. Protestele elevilor au fost însă o scân­­teie care a aprins o parte uriașă din so­cie­tate. Tinerilor și pro­fesorilor li s-au ală­turat rapid multe alte cate­gorii, de la pen­sionari până la sindica­liști, activiști pentru mediu și reprezentanți ai mișcării „Vestelor Galbene”, care simt că nu mai fac față creș­terii pronunțate a cos­tului vieții.

Efectul de domino

Mișcările sociale din Franța au fost atât de masive încât au inspirat declanșarea unor proteste similare în multe alte țări ale Eu­ropei, precum Belgia, Austria, Irlanda și Gre­cia. Demonstrații deosebit de ample au avut loc și în Italia și Ger­mania, două dintre cele mai puternice state din UE. În Italia, protestele au fost inițiate de studenți, care au acuzat, între altele, Guvernul condus de Georgia Meloni, că preferă să dea bani pentru înarmare, în loc să investească în educaţie. La fel ca în Franța, studen­ților li s-au alăturat organi­za­țiile sindicale. La 30 Oc­tom­brie, Italia a fost para­lizată de o grevă gene­rală masivă și de demons­tra­ții care au cuprins peste 60 de orașe. Sutele de mii de studenți, profe­sori, mun­citori și activiști au pro­testat în principal îm­potriva creşterii costului vieţii, a chiriilor ridicate şi a cheltuielilor militare. Potri­vit organi­zației studențești OSA, la marșuri au par­ticipat două milioane de oameni. Ei au reclamat „costul ridicat al vieţii, şcolile şi universităţile aflate în paragină, ra­sismul, excluziunea pe criterii de clasă și răz­bo­iul”.

În Germania, protestele au început, de fapt, încă de anul trecut, după ce parlamentul a aprobat o modificare legislativă care obligă bărbații de 18 ani să completeze un chestionar privind aptitu­dinea fizică și disponibilitatea de a servi în armată. Țara intenționează să-și crească efectivele de la 180.000 la 260.000 de militari activi, însă tinerii refuză să devină carne de tun. „De ce să rezolvăm conflictele înarmându-ne? Asta înseamnă doar repetarea a ceea ce s-a întâmplat înainte de Primul și Al Doilea Război Mondial”, declară. Pe fondul eveni­men­telor din Franța, protestele din Germania au căpătat un nou avânt, dar și obiective mai largi. Frâiele par să fi fost preluate de o alianţă intitulată „Gen Z regelt” („Gen Z rezolvă”), care şi-a în­dem­­nat sus­ţinătorii să iasă în stradă, în zeci de oraşe, pentru a protesta, atât împotriva unei even­tuale reintrodu­ceri a serviciului militar obligatoriu, cât și împo­triva condițiilor precare din unitățile de învățământ, a creșterii costului vieții și a proble­me­lor generate de încălzirea globală.

Proteste au izbucnit și în alte părți ale Europei, însă motivele lor principale au fost complet dife­rite. De exemplu, în Spania, Portugalia și Luxem­burg, manifestațiile au fost alimentate, în special, de criza locuințelor, deoarece prețul caselor și al chi­riilor a ajuns la niveluri exorbitante. Iar în Al­bania și Serbia, au început de mai mult timp pro­teste antiguvernamentale de anvergură.

Cine provoacă violențele?

Deși majoritatea participanților la protestele din Europa sunt pașnici – fapt confirmat de au­torități – printre ei s-au infiltrat și persoane vio­lente, care au provocat haos, riscând să compro­mită întreaga mișcare socială născută în această toamnă. Până la 1 No­iembrie au fost răniți în Fran­ța circa 1.200 de reprezentanți ai forțelor de or­dine. Mii de mașini au fost incendiate, iar alte mii de ma­gazine, restaurante, sedii de fir­me și sucur­sale bancare au fost de­vas­tate. Tinerii au dat foc chiar și primă­riei orașului Limoges, o clădire istorică de patrimoniu, veche de peste 140 de ani. Se estimează că pagubele depășesc deja pra­gul de un mili­ard de euro. Din câte se pare, în Franța există trei gru­puri princi­pale vinovate pen­tru toate aceste distru­geri și violențe. Pri­mul este cel al acti­viș­tilor radicali de ex­tremă-stângă, anar­hiști și anticapitaliști, ca­re se îmbracă adesea în negru și umblă mas­cați, atacând în timpul protestelor sim­bo­luri ale statului și ale capitalismului, cum ar fi băncile, ma­gazinele de lux sau clădirile guver­namen­tale. Al doilea este cel al „Zadiș­tilor”, activiști radicali anti-sis­tem, care preferă să se bată cu jandarmii și s-au alăturat tabe­relor și blocadelor din jurul liceelor și uni­versităților. Iar al treilea grup este format din tineri oportuniști, care provin de regulă din suburbiile defa­vori­zate ale ma­rilor ora­șe și care se ală­tură pro­testelor atunci când situația dege­nerează și forțele de ordine sunt copleșite de mulțime, pentru a putea jefui maga­zinele în voie.

În Italia, o parte dintre violențe au fost atribuite tot tinerilor proveniți din pătu­rile marginalizate ale socie­tății. Altele sunt puse pe sea­ma grupărilor anarhiste ex­tre­mis­te de stânga, care s-au mobilizat pe re­țelele sociale, infiltrându-se în marșurile stu­dențești pașnice și ata­când forțele de ordine. Prin­tre cei vinovați de violențele din Italia se numără și mem­brii unor fac­țiuni studențești radicalizate, care protes­tează atât împotriva guvernului Meloni, cât și a unor politici interna­ționale. Ei recurg la van­dalismul simbolic, ata­când, de pildă, Minis­te­rul Educației cu petarde, sau in­cendiind steaguri americane și israeliene.

Acuzațiile de intimidare și represiune sunt tot mai dese

În Italia, guvernul a adoptat de urgență un de­cret prin care cei care se adună într-un grup de cinci sau mai multe per­soane și comit vio­lențe riscă până la cinci ani de închisoare și o amendă de până la 20.000 de euro. De­cretul a introdus și principiul „Cine strică, plătește”, prin care statul a căpătat dreptul să rețină aces­te sume direct din veniturile părinților mino­rilor vinovați. În Franța, se încearcă implementarea unor măsuri similare. Criticii acestor reglementări sus­țin însă că ele sunt abuzive. Ei argumentează, de exemplu, că preve­derea care permite amen­da­rea unui tânăr doar pen­tru că a făcut parte dintr-un grup care a provocat distrugeri, fără să existe do­vezi că și el însuși a van­dalizat ceva, încalcă atât prezumția de nevino­văție, cât și un alt principiu fundamental al drep­tului modern, conform căruia fiecare este responsabil doar pentru faptele sale, iar orice pedeapsă trebuie să fie strict individuală. În Italia, sindicatele acuză, de asemenea, guvernul de represiune morală și de ignorarea cauzelor so­cio-economice ale protestelor, deoarece, în loc să rezolve problemele existente, Executivul s-a mul­țumit să răspundă exclusiv prin forță brută și do­sare penale. Iar în Franța, numărul forțelor de or­dine trimise de autorități în teren, cu prilejul pro­testelor, li s-a părut unora exagerat. La nivel na­țional, au fost mobilizați aproximativ 70.000 de polițiști și jandarmi. Pe lângă unitățile mobile standard, de poliție și jandarmerie, autoritățile au desfășurat și forțe speciale sprijinite de unități canine, brigăzi ecvestre, blindate grele, drone și elicoptere. Forțele de ordine au utilizat pe scară largă gaze lacrimogene, tunuri de apă, proiectile din cauciuc și grenade pentru dispersarea mulțimii, provocând rănirea sau chiar mutilarea unor partici­panți. Între victime s-a numărat și un licean de 15 ani care şi-a pierdut o mână, din cauza unei gre­nade. Autoritățile au recurs, totodată, la peste 4.500 de rețineri, metodă considerată de critici o formă de intimidare. Guvernul a luat în calcul chiar și întreruperea temporară a internetului mobil sau restricționarea accesului la rețelele sociale în anu­mite zone fierbinți, pentru a opri coordonarea pro­tes­tatarilor. Măsura a fost aspru criticată, deoarece ar fi împiedicat și cetățenii pașnici să comunice, așa că autoritățile au făcut un pas înapoi, mulțu­min­­du-se să propună „regula de o oră”, un amen­da­ment care obligă rețelele sociale să șteargă ur­gent postările care instigă la violență, pentru a nu ris­ca să fie blocate.

Ce urmează?

Majoritatea analiștilor sunt de părere că este puțin probabil ca valul de proteste din Europa să se stingă cu una, cu două. Ei estimează, dimpo­trivă, că revolta se va extinde, devenind, totodată, din ce în ce mai coordonată la nivel internațional. În acest sens, există cel puțin două argumente. Primul este că majoritatea problemelor reclamate de tineri sunt comune multor state europene, iar al doilea, că reprezentanții Gen Z din Europa se află într-un contact strâns datorită rețelelor sociale prin care comunică. De altfel, organizațiile studențești și sindicatele din mai multe țări europene au anunțat, deja, o mobilizare internațională a tinerilor pentru 20 Noiembrie, sub sloganul „Luptăm pentru viitorul nostru, nu pentru războaiele lor”. Nu este vorba despre o singură manifestație într-o capitală, ci despre o zi coordonată de greve școlare și universitare, marșuri, adu­nări și alte acțiuni desfășurate concomitent în mai multe țări. Pe măsură ce protestele avansează, nu este exclus să se contureze și anumite programe comune, pe care tinerii din Europa să încerce să le impună guver­nanților. Protestele ar putea avea și unele consecințe politice directe. În unele dintre cele mai influente țări europene, precum Spania, Franța, Germania și Italia, se vor desfășura în curând alegeri cruciale, care ar putea fi influențate semnificativ de aceste proteste. Unele sondaje arată că, deși repre­zentanții Gen Z au numeroase revendicări tipice stângii (fonduri pentru școli, chirii mai ieftine, ajutoare sociale), violențele co­mise în timpul manifestațiilor sperie restul societății, tinzând să încline balanța în fa­voarea extremei drepte, care promite în mul­te țări, precum Franța sau Spania, să restabilească ordinea cu o mână de fier. Conform analiștilor, nu e exclus nici ca, profitând de teama de haos a majorității cetățenilor, autoritățile europene să ducă măsurile de securitate la un nivel nemaiîn­tâlnit. Printre soluțiile la care ar putea recurge guvernanții s-ar putea număra des­fă­șurarea militarilor pe străzi, cenzurarea tot mai pronunțată a internetului sau extin­derea utilizării ordonanțelor de urgență prin care forțele de ordine capătă puteri noi.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.