„Cu banii primiți, mergem la operație” (Scrisoarea: „Îmi dau viața pentru nepotul meu!”, F. AS nr. 1408)

Mă adresez cu aceste cuvinte de mulțumire față de toți oamenii cu milă în suflet, pentru ajutorul pe care l-au oferit nepoțelului meu. Mă numesc Doina Manole și sunt bunica lui Alexandru Andrei Paraschiv, pe care îl am în grijă de când a venit pe lume. Cu banii primiți, mergem la operație, pentru îndreptarea coloanei băiatului. Suferința lui este foarte mare, mi-aș da viața să pot să-l ajut. Eu nu mai știu ce înseamnă o bucurie, Alexandru depinde de mine în totalitate. Va împlini vârsta de 18 ani și nu poate sta în șezut, nu merge, nu vorbește, nu poate mânca, îl hrănesc eu, cu lingurița. Am nevoie permanent de pamperși și șervețele umede, de vitamine… Numai bunul Dumnezeu știe câte lacrimi vărs pentru el. Mi-am dorit așa de mult un nepot sănătos, care să-mi fie sprijin la bătrânețe! Ce-o să facă, amărâtul, când n-o să mai fiu? Vă mulțumesc încă o dată pentru ajutorul acordat și vă urez ca Dumnezeu să vă dea sănătate și bucurii.
Iată numele binefăcătorilor care ne-au ajutat: Fundația „Formula AS”, Aurora-Adriana M., Corina-Olga A., Georgeta M., Angela D., Stela O., Mariana C., Olga I., Gheorghe I., Alexandra B., Maria S., Silviu N., Ileana A., Ana D., Diana A., Dana-Carolina C., Dana-Roxana G., Alina Ș., Luminița-Costina J., Silviu-Nicolae N., Alina S., Elena G., Ion-Adrian A., Ileana Alexandra B.
Dacă am omis pe cineva, îl rog să mă ierte, dar să fie sigur că nu l-am uitat în rugăciunile mele.
MANOLE DOINA– Boteni, jud. Argeș, sat Lunca nr. 172, tel. 0734.527.478, Cont în lei deschis la CEC BANK RO12CECEC001946236310911