Pe când eram elev în clasa întâi, părinții mei au hotărât să ne mutăm din centrul orașului la marginea lui, într-o casă cu curte. Ca și alți gospodari, ne-am înzestrat și noi cu o cățelușă și o pisicuță. Eram pe atunci un copil fericit… Pisicuța era albă ca neaua și am botezat-o Mitzy. Era grațioasă și avea un mers elegant, pășind cu lăbuțele ușor înăuntru, ca top-modelele ce-și etalează vestimentația la diferite parade ale modei. Când mâncam, întotdeauna se așeza lângă mine, punea lăbuțele pe masă, apoi capul pe ele și trăgea un pui de somn liniștitor. Din când în când, la zgomotul tacâmurilor, Mitzy se trezea și spunea: „Miauu”… după care își continua somnul. La sfârșitul mesei, pe care și ea îl aștepta, cobora de pe pat și se ducea sub sobă, unde știa că o așteaptă porția de mâncare pusă acolo de mama sau bunica. În tot acest timp, pe pragul casei stătea cuminte cățelușa Fetița, care niciodată nu a intrat în casă după mâncare. Cu cumințenie și răbdare își aștepta hrana. Fetița era o cățelușă de statură mică, cu blana cafenie și câteva pete albe. Lăbuțele îi erau pe jumătate albe, vârful codiței și al urechilor tot albe, ca și fâșia de blană ce cobora de la frunte la bot. Era cu adevărat un animăluț frumos, ca și pisicuța cea albă ca neaua, iar ochii ei erau de o blândețe rar întâlnită. Între aceste două suflete s-a legat o prietenie care ne-a surprins. Unde se așeza Fetița, acolo venea și Mitzy. În coteț, dormeau împreună! Deși ființe cu simțiri atât de deosebite, erau atașate între ele, dar și de noi, și mai ales de bunica. Crescută la țară, în satul Dragomirești, pe lângă Piatra Neamț, era firesc să se înțeleagă mai bine cu animalele decât noi, orășenii.
Având o curte mai mare, într-o zi bunica mi-a pus în mână hârlețul și m-a învățat să sap, să mărunțesc pământul, să fac straturi, să însămânțez arpagicul și cățeii de usturoi. Foarte repede, după ce verdețurile au crescut, locul în care bunica se simțea mai bine era poteca dintre straturile de ceapă și usturoi. Așezată pe un preș, cu o felie de mămăligă rece și un boț de brânză în mână, mânca, adăugând hranei și câte un fir de ceapă sau usturoi, din straturile făcute de mine! În aceste momente, bunica alcătuia o imagine cu totul deosebită, așezată așa, ca o țărancă pe câmp, cu Fetița și Mitzy, nelipsite de lângă ea. Dacă bunica le dădea ceva de mâncare, mâncau. Dacă nu… nu cereau și ambianța nu era tulburată. Dar dacă vă imaginați că bunica nu le dădea de mâncare, vă înșelați. După ce le vorbea și le mângâia deopotrivă, împărțea mâncarea cu ele, dându-le dumicat după dumicat. Cât de bună și milostivă a fost bunica mea! Dar anii au trecut și într-o zi, prietenia dintre bunica, Fetița și Mitzy s-a destrămat. Necazuri de familie au silit-o pe bunica să ne părăsească și să se ducă la altă fiică, cu doi copii mici, al cărei soț, bolnav, își ducea ultimele zile. Îmi sună și acum în ureche ultimele cuvinte ale bunicii, când a plecat și și-a luat rămas bun de la mama: „Steluțo! Rămâi cu bine! Ai grijă de casă și de copil. Noi nu ne vom mai vedea…”. Dar plecarea bunicii a stricat liniștea care domnise la noi până atunci.
În lipsa ei, animăluțele noastre au început să se agite. Nu-și mai găseau locul. O căutau pe bunica. Mitzy mieuna încontinuu, iar Fetița a intrat prin camere, ceea ce nu mai făcuse niciodată. Și scâncea. La un moment dat, Fetița, care mai mult stătea pe lângă poartă, așteptând-o parcă pe bunica, și-a găsit un loc în capătul unui strat de stânjenei și nu a mai plecat de acolo, refuzând să mai mănânce și să bea, iar Mitzy nu mai venea lângă mine la masă. Aveam să aflăm apoi că bunica a decedat, la câteva zile după ginerele ei. Două zile mai târziu, Fetița nu a mai deschis ochii. Relația ei cu bunica a fost prea puternică. Sufletul ei s-a dus undeva în necunoscut, ca și cel al bunicii. S-au întâlnit? Cu lacrimi în ochi și mâhnit de durere, am înhumat-o pe Fetița în capul stratului de ceapă și usturoi, unde se simțise atât de bine lângă bunica. Am fost asistat de Mitzy, care de atunci nu a mai intrat în casă și a dispărut după câteva zile, definitiv.
ARNOLD L. – București
