
Pentru tratarea tetaniei este foarte important să se fixeze calciul în organism. În cazul în care calciul nu este luat cum trebuie și cât trebuie, tratamentul nu dă rezultate, așa cum ați semnalat și dvs. În plus, dozele zilnice de calciu care depășesc 2.000 mg pot duce la hipercalcemii, constipații, infecții urinare și alte manifestări de toxicitate. Earl Mindell, în “Biblia vitaminelor”, explică legătura strânsă dintre minerale și vitamine. Aici se găsește și explicația de ce nu fixați dvs. calciul. Calciul se fixează numai în prezența vitaminelor A, C, D, a fierului, a magneziului și a fosforului. La rândul ei, vitamina A își exercită efectele mai bine în prezența vitaminelor B complex, D, E, a calciului, fosforului și zincului. Vitamina C acționează în prezența vitaminei P (bioflavonoide, hesperidină (fructe de măceș). Vitamina D acționează eficient împreună cu vitamina A, C, calciu și fosfor, facilitând asimilarea calciului. Pentru ca fierul să fie asimilat, este nevoie de cupru, cobalt, mangan și vitamina C. Fosforul este necesar, dar în cantitate mică, deoarece prea mult fosfor împiedică fixarea calciului. Alimentele au și ele un rol important: de exemplu, zahărul și grăsimile împiedică fixarea calciului. La fel și sucurile răcoritoare din comerț (care au prea mult fosfor). Pentru asimilarea magneziului, sunt necesare vitamina A, calciu și fosfor. Ţinând cont de aceste interacțiuni, încercați următorul tratament. Timp de 10 zile, nu mai luați niciun medicament, ca să puteți elimina toxinele acumulate în organism. Începeți tratamentul cu Multivitamine (Multibionta – nemțesc sau Ginsavit – chinezesc) – un flacon, conform prospectului; 500 mg vitamina C cu fructe de măceș – 2/zi; Multiminerale (conține cele mai multe minerale chelatizate – se fixează mai bine) – un flacon, conform prospectului. După terminarea acestor minerale și vitamine, care “pregătesc terenul” pentru calciu și magneziu, se face următorul tratament, timp de trei luni continuu, cu trei luni pauză, apoi se repetă. Prima lună, timp de 10 zile: calciu lactic sau gluconat de calciu – 3×1/zi; vitamina C 200 – 1/zi; vitamina A+D2 – 3×1/zi; Glubifer (fier) – 3×1/2 tabletă/zi. Următoarele 10 zile: Magnerot – 3×1/zi; vitamina B6 (sau Magne B6) – 3×1/zi. Urmează 10 zile pauză, apoi tratamentul se repetă timp de trei luni. De regulă, acest tratament se face primăvara și toamna. De asemenea, folosiți multă miere și polen (câte o linguriță zilnic, timp de 15 zile, apoi o lingură zilnic, timp de 15 zile), precum și mult pește proaspăt (numai macrou, heringi, sardine, somon, ton). Multă sănătate!
prof. MARIANA MARIAN – Cluj-Napoca
“Soțul meu are ulcer perforat și varice esofagiene” (Răspuns pentru S. T. – București, F. AS nr. 1057)
Pentru varicele esofagiene (și varicele la membrele inferioare), tratamentul cu mărul-lupului dă rezultate de excepție. Procedați astfel: luați o farfurie adâncă plină cu plantă bine mărunțită, din care jumătate o puneți într-un vas de sticlă, peste care turnați apă rece până se umple vasul. Lăsați-l până dimineața la macerat. Dimineața, se scurge maceratul într-un alt vas. Planta macerată se amestecă cu restul de plantă rămasă în farfurie și se fierbe timp de 4-5 minute, se strecoară și se adaugă în apa de baie. Se stă în vană timp de 20-30 de minute. Plantele rămase de la fiertura pentru apa de baie se pun într-o pânză de bumbac moale și se aplică la o temperatură suportabilă pe abdomen, torace și sub bărbie. Se acoperă cu o folie de plastic, apoi cu un flanel mai gros. Se lasă compresa toată noaptea. Procedeul se repetă în fiecare seară.
VASILE T. – București
“Mi s-a pus diagnosticul alopecie areata” (Răspuns pentru S. T. – București, F. AS nr. 1337)
Pentru întărirea rădăcinii firelor de păr, în scopul evitării căderii lor, există o serie de tratamente naturiste foarte eficiente.
* Faceți spălături cu ceai din rădăcini și frunze de urzică (Radix et folium Urticae), rădăcină de brusture (Radix Bardanae), frunze de mesteacăn (Folium betulae), cimbru (Herba Thymi vulgaris) – 8 linguri de plantă fierte într-un litru de apă. Puteți face spălături dintr-o singură plantă sau din amestecul lor, cumulându-se astfel efectele terapeutice ale plantelor indicate. Multă sănătate!
DOINA S. – Timișoara
“Soțul meu se îneacă din cauza unei secreții în gât” (Răspuns pentru TANIA L. – Călărași, F. AS nr. 1373)
1. Am avut și eu probleme asemănătoare. Căutând un tratament naturist, am găsit o rețetă foarte eficientă, cu care m-am vindecat în trei zile. Se ia o lingură cu ulei de floarea-soarelui, se mestecă bine timp de jumătate de oră, apoi se scuipă (va fi încărcat cu o secreție de culoarea laptelui spumos). Imediat după ce se scuipă uleiul, se clătește gura și se face gargară adânc, cu o infuzie pregătită din următorul amestec de plante medicinale: coada-șoricelului (2 lingurițe), mușețel (2 lingurițe), pătlagină (1 lingură), flori de tei (2 linguri), rostopască (1 linguriță), peste care se toarnă un litru de apă clocotită. Se infuzează zece secunde, după care se strecoară și se lasă să se răcească, adăugându-se o linguriță cu bicarbonat de sodiu. Pentru vindecarea senzației de usturime din gât, lăsați din când în când să alunece pe gât câțiva mililitri din acest ceai. Procedeul cu ulei se poate repeta de 3-4 ori pe zi, urmat neapărat de gargară. Această rețetă este valabilă și pentru următoarele boli: abcese dentare, afte, amigdalită, candidoză bucală, laringită, stomatită. Vă doresc vindecare grabnică!
ELISABETA – Buzău
2. Cu mult timp în urmă, suferind de o secreție asemănătoare, m-am făcut bine folosind remedii naturiste.
* De trei ori pe zi, cu o oră înainte de mese, luați câte 40 de picături de tinctură de propolis 30% (se găsește în comerț) amestecate în puțin ceai călduț, plimbați bine lichidul în gură, apoi înghițiți-l.
* În fiecare seară, faceți inhalații cu ulei volatil de cimbru (gură, nas). La sfârșitul inhalațiilor, puneți o picătură de ulei de cimbru pe limbă și clătiți gura bine, apoi înghițiți (nu folosiți mai mult de o picătură, fiindcă pișcă foarte tare).
* Evitați consumul de lapte dulce și brânzeturi în perioada tratamentului.
* Beți zilnic 2,5 l ceai de coada-șoricelului și de urzică, alternativ.
Mult succes!
VERONICA B. – Brașov
“Caut un leac pentru Parkinson cu rigiditate” (Răspuns pentru CRISTI M. – Brașov, F. AS nr. 1399)
Vă recomand o rețetă cu efecte reale în boala Parkinson, pe care a folosit-o cu succes o cunoștință a mea. Se ia o mână bună de frunze proaspete de măcrișul-iepurelui, se spală și se dau prin storcătorul electric. Din sucul obținut, se iau din oră în oră 3-5 picături diluate în ceai de coada-șoricelului. Ceaiul se prepară astfel: o linguriță cu vârf de flori de coada-șoricelului se opărește scurt cu apă fierbinte și se lasă la infuzat circa un minut. În paralel, se fricționează coloana cu suc proaspăt de măcrișul-iepurelui și cu tinctură de coada-șoricelului, alternativ. (Dacă nu găsiți tinctura în magazinele naturiste, v-o puteți prepara și singur: se umple o sticlă de 1/2 l cu flori de coada-șoricelului, se adaugă rachiu de secară sau de fructe de 38°-40° cât să le acopere, apoi se lasă la macerat la soare, timp de 14 zile.) Pe parcursul zilei, se aplică pe regiunea occipitală, timp de patru ore, comprese cu bitter suedez. Pentru rigiditatea membrelor, se fac băi de cimbru: 200 g cimbru sunt puse peste noapte la macerat într-o găleată cu 6-8 l de apă rece. A doua zi apa se încălzește, iar extractul este turnat în apa de baie. Durata băii să nu fie mai mare de 20 de minute, iar inima să stea afară din apa din baie. Nu vă ștergeți după baie, ci stați în pat timp de o oră, îmbrăcat în halat de baie sau prosop, ca să transpirați. Să vă ajute Dumnezeu să vă recăpătați sănătatea!
IOANA C. – Lugoj
“Am o rană în talpă care nu se vindecă” (Răspuns pentru GINA P. – Galați, F. AS nr. 1448)
Nu am fost în situația de a nu mi se închide o rană, dar am încercat tratamentul cu varză aplicată pe o arsură foarte gravă, care deja puroia și nu mai știam ce să-i fac. După aplicarea frunzelor de varză timp de vreo trei săptămâni, arsura s-a vindecat fără cicatrice, rămânând numai o ușoară decolorare a pielii în locul respectiv. Cumpărați verze cu frunze moi și cât mai verzi. Spălați bine frunzele și le ștergeți. Tăiați nervura mare, după care cu o sticlă le presați atât cât să le zdrobiți nervurile mai mici și să obțineți foile cât mai molcuțe și zemoase. Le puneți pe rană, cum se pune țigla pe casă. A doua frunză s-o acopere pe prima de la jumătate în jos, până acoperiți zona respectivă și împrejurul ei. Se acoperă cu o bucățică albă de bumbac toată suprafața acoperită de varză, după care se prinde locul cu un bandaj care să susțină totul. În timpul zilei, se schimbă bandajul la 4-6 ore. Bandajul de seara se poate lăsa până dimineața.În caz că vă irită sau vă jenează, nu bandajați rana cu varză pentru câteva ore, ungeți zona din jurul rănii cu vaselină, după care reluați bandajul cu varză. Nu vă speriați dacă locul se va înroși și pare a se inflama la prima vedere. După câteva zile, veți simți că lucrurile merg spre bine. Rana se va vindeca dinspre margine către interior și, spre final, va face coajă, pe care e bine s-o lăsați să cadă de la sine. Varza este o minune și se folosește în multe alte cazuri, care nu fac subiectul nostru acum, dar am convingerea că vă va face bine. Merită încercat!
Vă urez sănătate la toți și aduc multe mulțumiri și aprecieri celor care fac să existe această revistă.
SANDA R. – București