– Despre vreme, cu pacienții de la Sângeorz Băi, stațiune de pe Valea Someșului –
Marcel Baidac, 68 de ani, Craiova
„Nu vă mai speriați din minciuni”
(Tocmai a pierdut o partidă de șah. Profit de ocazie, ca să-l întrerup cu întrebarea mea. După privirea mânioasă pe care mi-o aruncă, se pare, totuși, că n-a fost cel mai potrivit moment.)
„Ce schimbări climatice, domnule? Te referi la furtuni?! Și ce dacă au fost furtuni?! N-ai mai văzut furtuni până acum? Și nici temperaturi de 40 de grade? Văd că nu mai ești tinerel, n-o să-mi zici că n-ai mai trăit veri ca astea! Pleacă de-aici, cu prostiile astea, las-o moale cu viiturile, grindina și cai verzi pe pereți! Nimic din ce se întâmplă acum nu e ceva ce să nu fi trăit deja! Vă place vouă, jurnaliștilor, să vă dați de ceasul morții și să speriați lumea cu tot felul de bazaconii… Credeți că lumea vă citește doar dacă aruncați cu nenorociri în stânga și în dreapta… Ascultă la mine, am mai mulți ani ca tine și am trecut prin multe în viață. Nu e nici o nenorocire cu clima. E doar sperietură pentru rating. Chiar crezi că în India n-au mai fost 50 de grade, sau secetă în Africa? Sau cataclisme pe pământ? Au fost, domnule, au fost de când e lumea! Ce e nou acum sunt exagerările astea, ca să nu zic minciuni. Nu zic de tine, că te văd băiat cu bun simț, zic de ceilalți, de la televizor, transformă țânțarul în armăsar, că nu mai au subiecte de scris. Domnule, planeta asta e cum e de milioane de ani și schimbările astea, de care ziceți, se întâmplă mereu, că așa a dat Dumnezeu să fie! Ia, uite-te matale în jur și spune-mi ce vezi aici, în parcul ăsta de la Sângeorz! E frumos, nu? Sunt 28 de grade, adie vântul, uite niște nori acolo și poate că o să plouă… Aoleu, bau-bau! Ploaie! Murim! Vezi-ți, domnule, de treabă! Și cercetează mai bine de ce ne pleacă copiii în străinătate să-și rupă cârca, la niște puturoși pe care îi luăm de model, dar nu sunt în stare să-și culeagă legumele din grădini. Sper că nu te-ai supărat. Nu sunt un om rău, eu doar vorbesc sincer și spun ce am în tărtăcuță. Am un sfat de dat pentru lume: nu vă mai speriați din minciuni! Sănătate la toată lumea!”.
Emil Spătărelu, 65 de ani, Drobeta Turnu Severin
„Tăticule, e groasă!”
(Îmi zâmbește conspirativ cât vorbesc cu adversarul lui de la șah. Îmi face cu ochiul. Răspunde apoi amabil și amuzat.)
„V-a pus naiba să-l întrebați pe Marcel… Tot ce-i zici, el zice că nu-i așa. Mai Gică-Contra ca omul ăsta eu n-am întâlnit în viața mea, hahaha! Uite, eu am o cu totul altă părere. Recunosc: când sunt lucruri d-astea mai complicate, pe care n-am eu datele să le pricep cu capul meu, îl mai întreb pe fi-miu, care e om cu masterat, om citit, om implicat în tot ce înseamnă noutate pe lumea asta. Și el mi-a spus, vă citez: „Tăticule, e groasă!”. Și fiul meu știe ce spune. De mic a fost olimpic la matematică, la istorie, și acum e it-ist. Nu găsești doi oameni în țara asta mai informați ca el. L-am întrebat de ce zice el că e groasă și mi-a explicat, ca pentru analfabeți: că poluăm ca la balamuc pământul și ne batem joc de orice înseamnă natură. Am stricat echilibrul planetar! Și consecințele astea se văd peste tot, inclusiv la noi în țară. Poate să zică Marcel ce vrea, dar ploi ca anul ăsta, urmate de călduri de peste 40 de grade, de fenomene care n-au existat vreodată pe aici pe la noi, toate într-un singur an, eu n-am mai prins în viața asta. Și vorba aia, nu e mică România, dar nici mare. Dar dacă într-un colț de țară îți ies apele din matcă și în celălalt se topește lumea de căldură, e clar că ceva nu e în regulă, că s-a dereglat sistemul. Am făcut-o și pe asta! Noi, oamenii, am făcut-o! Am stricat minunea lui Dumnezeu, planeta asta! Într-un fel, recunosc, îi dau și lui Marcel dreptate: că azi, la Sângeorz, e chiar vreme frumoasă. I-am luat trei partide la rând, e cald cât trebuie, ce să mai, chiar e o zi frumoasă! Să ne bucurăm de zilele astea frumoase cât le mai avem!”.
Aurelia Stroe, 65 de ani, Negrești, județul Constanța
„Plăntuțele mele îmi spun cel mai bine ce se întâmplă”
(La început a hrănit veverițele din parc, apoi s-a apropiat și a tras cu urechea la discuția cu cei doi șahiști. Mi-a răspuns la întrebare fără s-o fi întrebat.)
„E rău, domnu’, e rău! Nu vorbesc eu din cărți și n-am citit multe alea, dar am grădinuța mea acasă, și plăntuțele, și legumele mele îmi spun cel mai bine ce se întâmplă pe pământ. Păi, atâta ploaie cât a curs vara asta la început, eu n-am mai prins în viață! S-a înecat aproape de tot. Dacă nu aveam șanțuri săpate să se scurgă apa, putrezeau rădăcinile! Când am crezut că, uite, se face vreme frumoasă, s-a încins căldura, de aproape că mi-a distrus tot ce am semănat. S-a schimbat ceva și în aer, nu e vorba doar de câte grade sunt. Nu mai poți respira, domnu’, te-nfundă în gât! Și la mine, la Negrești, vorba aia, ce poluare să fie?! Nu e de la poluare prăpădul ăsta, e de la ozon, știți dvs. ce zic. Ozonul ăla nu mai e. Și d-asta nici nu mai respirăm cum trebuie. Noroc că aici suntem între munți, la Sângeorz. E aer, fac o mofetă, parcă simt că încep să revin la viață. Acolo, în câmpie, nu mai e de trăit. Am ajuns să merg la biserică să mă rog la Măicuța Domnului și pentru pământ. Că fără puterea ei, praful de alege de noi, vă spun!”.
Gheorghe Roșca, 58 de ani, Bistrița
„Vorbe de vorbit când n-avem ce face”
(Stă pe bancă, absent, cu privirea ațintită spre câteva veverițe. Mă privește scurt, apoi continuă să privească veverițele.)
„Nu mă întrebați pe mine, vă rog eu. Haideți, vă rog din suflet să nu mă întrebați așa ceva, am și eu o zi liniștită, stau în parc, mă uit la veverițele astea și îmi mai iau gândul de la necazuri. Aș vrea eu să văd om pe lumea asta care atunci când are un necaz în familie și îl doare sufletul, se mai gândește că au fost peste 50 de grade în Canada… Să fie la ei, acolo, Dumnezeu să-i ferească de mai rău. Ce se întâmplă pe pământ, că poluăm, că nu poluăm, că se topesc ghețarii și se taie pădurile din Amazon, nu e treaba mea. Nu zic, o fi rău, dar mai rău îți e când ai un deces în familie. Trebuie să fii fără griji pe suflet, ca să te gândești la teme d-astea mari, că ce-am făcut noi cu planeta noastră… Părerea mea e că ce s-a făcut greșit se poate repara. D-aia avem oameni de știință și de aia există președinți. Și n-or fi toți răi, cum sunt ai noștri. O să se repare, domnule! Nu te mai agita atât! Dar pe mămica mea, Dumnezeu s-o odihnească, care a murit anul ăsta, nu mi-o mai aduce nimeni înapoi! Astea sunt problemele mele. Restul sunt vorbe de vorbit, când nu avem ce face ca să ne umplem timpul. Numai bine vă doresc!”.
Lucreția Rus, 73 de ani, Brașov
„Soarta planetei este mai degrabă în mâinile lui Dumnezeu decât în ale noastre”
(O văd cum mă urmărește pe sub borurile largi ale pălăriei. Îmi vorbește încet, își cumpănește fiecare cuvânt în parte.)
„Îmi cer scuze că intervin și eu în discuție, însă fără să vreau, am auzit ce ați discutat cu colegii mei de la tratament. Îi înțeleg pe fiecare în parte, le respect opinia, vorba aceea, scuzați dezacordul, că am fost profesoară și nu-mi stă în fire: «câte bordeie, atâtea obiceie». Puteți spune că e deformare profesională, dar întotdeauna mi-a plăcut să fiu un om informat. Situația în care ne aflăm e critică. Mai mult decât critică. Și n-o spun eu, o spune o somitate, precum David Attenborough. Dacă un cercetător de talia lui, prieten de o viață cu regina Angliei, declară, plângând, că a început numărătoarea inversă pentru biata noastră planetă, eu, să mă ierte Dumnezeu și oamenii cu care ați vorbit, nu am cum să nu-l cred! Și vorba aia, am început să simțim pe propria piele ce înseamnă schimbările astea climatice. Problema mult mai gravă este că ce se întâmplă anul ăsta este doar începutul. Lucrurile se vor accelera, iar clima va degenera rapid. Sigur, timid, au început să fie luate niște măsuri. Se încearcă reducerea emisiilor de carbon, implementarea energiei verzi, toate aceste mașini electrice… Dar este mult prea puțin și mult prea târziu. Sunt foarte multe interese financiare la mijloc și spuneți-mi dvs., ce miliardar ar vrea să renunțe la miliardele lui pe care le obține din petrol… Sincer vorbind, cred că, în momentul de față, soarta planetei este mai degrabă în mâinile lui Dumnezeu decât în ale noastre. Sunt o persoană credincioasă și sper din tot sufletul ca El să cerceteze bruma de iubire și bunătate care se mai găsește în sufletele noastre și să ne ierte pentru păcatele îndreptate împotriva minunăției ăsteia de pământ pe care trăim!”
Romanian