ANCHETĂ „FORMULA AS” – „Ce-ați face dacă ați fi mai-marele țării?”

Georgiana Cârciumaru, 46 de ani, profesoară

„Comunică! Arată că-ți pasă!”

(Zâmbește când aude întrebarea, îmi spune că abia așteaptă să-și sune familia, să le spună că tocmai a fost aleasă să conducă țara.)

„Chiar vorbeam zilele trecute ce eșec a fost cam­pania de vaccinare. Eșec usturător, de pro­por­ții! Am ajuns la coada Europei, și asta, mai treacă-meargă; dar am ajuns primii la cazuri de covid, ceea ce e chiar grav… Și m-am gândit că, dincolo de propaganda anti-vaccin, dincolo de cum credem noi că sunt românii, trebuie să mai fie o explicație. Și concluzia la care am ajuns este că există o lipsă majoră de în­cre­dere în clasa po­li­tică, în cei care ne conduc. Iar asta se vede în răs­punsul tăcut, din pro­centul celor care nu s-au vac­ci­nat. Lumea vede și simte că ale­șii lor nu au nicio treabă cu ei! Și atunci se răzbună în felul ăsta: «Îmi ceri să mă vaccinez?! Uite că n-o s-o fac!».Nu spun că au drep­tate, doar încerc să explic. Ce ar trebui să se întâmple și nu s-a întâmplat de la revoluție încoace? Președintele tre­buie să comunice, să comunice cu adevărat, așa cum o faci cu fa­milia, cu prietenii tăi; să arăți că-ți pasă, că ești acolo, că ești con­știent de problemele cu ca­re se confruntă oamenii. Comunică, ma­ma mă-sii de treabă! Ăsta ar fi primul lucru pe care l-aș face! Aș ieși în fie­ca­re zi la postul public și le-aș vorbi oa­menilor des­chis! Pentru că doar în felul ăsta creezi sentimentul de grup, de națiune, de apartenență! Iar când toți sun­tem împreună, la bine și la greu, mult mai ușor găsești și soluții. Pentru asta, mi-aș lua consilieri, pe toate domeniile po­sibile. Specialiști, să fim înțe­leși, nu prietenii mei de-o viață. Pentru că ăsta e cel mai grav lucru care s-a întâmplat după re­­vo­luție: am pierdut senti­men­tul că suntem împreună.

Constantin Vâju, 68 de ani, pensionar

„I-aș tria pe toți parveniții ăștia, care nu se gândesc decât la căpătuială”

(Devine tot mai nervos pe măsură ce vorbește. De parcă s-ar certa cu un om invizibil. La sfârșit, își cere scuze.)

„Să nu ne învârtim în jurul cozii, că ne ia cu amețeală! Care e problema în țara asta? Și nu de acum, de vreo 30 de ani, de când s-a întors roata și i-am făcut felul cizmarului… Păi, care e? Păi, îți spun eu care e, deși n-ar trebui s-o spun, c-o știe toa­tă lumea… Corupția! Corupția generalizată! Și hai să-ți mai spun ceva, dacă tot mă întrebi. Ce în­seamnă corupție, în afară de hoție? Înseamnă că ăia pe care îi votăm să se ocupe de interesul nostru, de po­­por, se gândesc numai la ei. Cum să facă mai mulți bani, cum să-și construiască mai multe vile, cum să-i mulțumească pe toți lingăii lor din jur… Ăștia se comportă ca o clică de mafioți, nu ca niște oameni cu responsabilități față de noi, proș­tii care i-am votat… Și cum îi dezveți de asta? Nu cu pa­narame de circ, cum ai făcut cu Udrea sau cu Năs­tase… Nu! Că dup-aia, într-un an sunt toți bine mersi și cu viața aranjată. Lovește-i unde-i doa­re mai tare! Confiscă-le toate averile care nu pot fi justificate! Ai 8 vile, 15 mașini de lux și salariu de 6000 de lei?! Explică cum de le ai! Nu poți?! Valea! Banii înapoi, la buget! Eu așa aș în­ce­pe, în forță: i-aș tria pe toți parveniții ăștia care nu se gândesc decât la căpătuială, ca să se apuce lu­mea de treabă”.

Iulian Pavel, 55 de ani, cumpărător la Piața Obor

„Aș vrea un Președinte pe care să-l văd duminica la piață”

(E un spectacol să-l vezi cum vorbește. Gesti­cu­lează, strigă, face pauze dramatice. Lumea se oprește în loc și-l ascultă.)

„Hahahaha! Ți-ai găsit pe cine să întrebi! Pe unul care își face cum­pă­răturile la piață… Ma­re con­ducător, ăla care ne­gociază pentru o legă­tu­ră de zarzavat! Hai că mi-ai făcut ziua mai fru­moasă! Dom’le, da’ văd că insiști cu întrebarea ta… M-ai văzut pe mine că am față de președin­te, sau cum? Bine, dacă tot vrei să-ți răspund, la­să-mă să mă gândesc… Uite ce ches­tie: toată lu­mea zice că e simplu să fii șef, să dai ordine și al­ții să le exe­cute, dar când vine vor­ba, fie și în glumă, să fii tu res­pon­sabil, nu-ți vi­ne ni­cio idee. Știi ceva?! De fapt, exact asta e ideea! Ce fac eu acum! Dom’le, eu așa un pre­ședinte aș vrea pentru țară! Unul pe care să-l vezi du­mi­nică de dumi­nică în pia­ță, târguin­du-se pentru o legătură de zarzavat. Un om nor­mal, dom’le, un om nor­mal, că ne-am să­turat de închipuiții ăș­tia care ne-au tot con­dus! Iliescu, când a fost ales de 86% din oa­meni, de ce a fost ales?! Că a ju­cat cartea asta a nor­ma­lității; că el e ca noi, că ne aduce li­niș­te… Țineți minte? Și l-a votat lu­mea, dom’le, cu două mâini l-au vo­tat! Că el a fost primul care a început dezas­trul din țara asta, e altă discuție… Vorba e că a avut un consilier deș­tept, care i-a zis să mi­zeze pe treaba cu omul simplu, ăla care n-are averi și face piața, așa, ca mine. Ideea e că lumea nu vrea cai verzi pe pereți, vrea norma­li­tate. Iar normalitatea e ca lucrurile esențiale să fie puse la punct: spitale, în­vă­țământ, salarii, drumuri. Asta e, pe scurt. Nu tre­buie să faci Las Vegas, sau catedrale poleite cu aur, nu, dom’le, lucruri simple, pen­tru oameni. Să fie cald în casă, să ai apă, dru­muri, să nu-ți fie frică de ziua de mâine, să fii tratat cu respect ca cetățean. Încet și simplu, omenește. Dacă aș fi eu condu­cător, aș vrea ca lumea să nici nu știe că-s acolo. Că asta ar însemna că oamenii își văd de viața lor și eu mi-am făcut treaba. Aș vrea să fie așa de bine în țara asta, ca eu să merg la bi­rou, la Cotroceni, cu troleul, dom’le. Cu tro­leul!”.

Sorana Baciu, 26 de ani, masterandă

„Cu sistemul sanitar aș începe. Să meargă ceas. Ca-n Elveția”

(Glumește, îmi spune că părul ei vopsit în verde e incompatibil cu funcția la care îi cer să se gân­dească. Dar mai adaugă zâmbind că e un început în toate.)

„Tot aud discuția asta în ultima vreme, la dră­guții noștri de conducători: PIB în sus, PIB în jos, crește, ne amețește, i-am întrecut pe ăia, îi ajungem din urmă pe ăilalți… Deci, eu când aud asta cu PIB-ul, mor! Băi, pe ce planetă trăiți?! Pe cine cre­deți că interesează?! Credeți voi că Vetuța din Gă­ești știe ce-i aia PIB?! Unde vă credeți, la olim­pia­da de PIB, să ne bucurăm că am întrecut Ungaria și am luat medalia de bronz?! Reveniți, băi, cu picioarele pe pământ, să vedeți ce se întâmplă în țara asta! Că am trecut prin drame mari. A fost Colectivul, acum pandemia, iar spitalele noastre sunt tot la pământ! Uite, fix cu asta aș începe: cu sistemul sanitar, să dau un exemplu, iar oamenii să vadă că eu, conducătorul lor, îi înțeleg. Ceas l-aș face să meargă! Ca-n Elveția! Să nu se mai în­tâmple niciodată tragediile prin care am trecut! Da, da, aș face un sistem prin care și Vetuța aia din Găești să simtă că e respectată și tratată la fel de bine ca șmecherul cu merțan. Aș da un exemplu, înțelegeți?! Ceva cu adevărat pentru oameni”.

Vasile Florea, 48 de ani, taximetrist

„Aș copia cu nesimțire tot ce e bun la alții”

(Când un om vorbește fără oprire, e păcat să nu-i dai un subiect de discuție. Claxonează, se ceartă cu ceilalți șoferi din trafic și răspunde.)

„Tăticu’, nu poți să le rezolvi pe toate într-o zi… Că și oamenii ăștia care au tot ple­cat din țară, de mai avem un pic și ne înjumătățim, n-au plecat deodată. Că aici e bubă mare, n-ai cum s-o dai la întors. Pleacă lumea, pleacă, că dacă n-ai locuri de muncă și salarii să-i ții, ce să facă și ei?! Da’ pentru asta, pentru locuri de mun­că și salarii bune, trebe muncă, tati, muncă și gândire matematică! Bine, și voință trebe, și numa’ voință nu găsești la ăștia care ne con­duc țara… Să vrei să faci și să și faci! Ce să zic? N-aș inventa eu roata, că nu mă simt eu cel mai tare din parcare. Da’ aș face alt lucru: m-aș uita în jur să văd: alții ce au fă­cut?! Că aici nu e ca la teză: ai copiat, îți dau 1 și te las repe­tent… Nu, tati, nu: aș copia cu ne­sim­țire tot ce a fost bun la alții. Uite, de exemplu, Croația. Ce au ăștia și n-avem noi? Comunism au avut și ei, au avut și război în anii 90, vai de capu’ lor… Și acum zbâr­nâie! Și-n sport, și-n orice. Bă, tati, eu nu cred în astea, că croatu’ e mai tare ca ro­mânu’, eu cred că ei au luat niște măsuri pe care noi nu le-am luat. Aș vorbi cu doamna lor, aia fru­moasă, că mi-ar fa­ce și plăcere să vorbesc cu ea, Co­linda, Colanda, cum o cheamă, și i-aș zice des­chis să mă ajute să fac ca ea. Toată ziua aș vorbi cu ea și aș face. Locuri de muncă și salarii mai mari, asta e toată filozofia!”.