Un proiect pentru copiii diasporei

Zilele trecute, la început de noiembrie, na­ționala de rugbi a României a învins echi­pa Uru­guayului, într-un meci ami­cal disputat în Italia. Dar ade­vă­ratul câștig al meciului, spun spe­cialiștii, a fost debutul în echi­pa națională, la numai 20 de ani, a lui Dorin Tică. Plecat cu fa­milia, din Sebeș la Brescia, acum un dece­niu, Dorin a făcut primii pași în rugbi în Ita­lia, iar evoluțiile sale excelente i-au adus mai multe convocări la „Naționala sub 18 ani” a ță­rii sale adoptive. Ajuns la vârsta la ca­re ur­ma pasul spre seniori, Dorin a fost so­licitat de italieni să-și aștepte rândul la o con­vocare pentru Naționala „albaștrilor”. Fede­rația noas­tră s-a mișcat însă mai repede și l-a con­vins pe Dorin să joace pentru Ro­mânia, iar tânărul plecat din județul Alba a acceptat cu mare drag.

Cazul lui Dorin nu e unul izolat. Chiar el spunea presei românești că știe o mulțime de alți tineri români care joacă rugbi în Italia și care ar putea face, cât de curând, pasul spre sportul de mare performanță. Nu mai de­parte de vara aceasta, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, tânărul ciclist Vlad Dascălu, ca­re trăiește de 14 ani în Spania, a reprezentat cu mult succes România în cursa de „cross-country”. Deși era foarte cunoscut în Spania, mai cu seamă că devenise campion mondial de tineret, singura opțiune pentru Vlad a fost să reprezinte țara în care s-a născut. Și la Na­ționala de fotbal, care are meciuri decisive pentru calificarea la Mondial, chiar în zilele acestea, unul dintre oamenii de bază din ulti­ma vreme este tânărul Andrei Rațiu, plecat în Spania pe când avea doar 6 ani. Alături de Andrei, pentru următoarele meciuri ale Ro­mâ­­niei a fost chemat la lot și puștiul de nici 16 ani Enes Sali. Născut în Canada, din pă­rinți de etnie turcă, originari din România, Enes a jucat pe la juniorii Barcelonei, înainte să ajungă la Farul Constanța, „ochit” de Gică Hagi. Eligibil și pentru Canada, și pentru Tur­­cia, care îl avea deja în vizor, Enes a fost che­­mat repede de selecționerul Mirel Rădoi, pen­­tru a nu risca să ne fie „furat” de altă națio­nală.

Sunt tot mai mulți astfel de tineri născuți în străinătate sau mutați cu părinții acolo, la vârste fragede, care apar în prim-plan. Exem­plele Biancăi Andreeescu și ale Emmei Ră­du­­canu sunt binecunoscute. În sport, marile ta­­lente se arată cu precocitate, dar e lim­pede că fiii diasporei noastre excelează în toate domeniile. Într-un moment în care cea mai căutată resursă la nivel mondial este re­sursa umană de mare calitate – „vânătoarea de cre­iere”, cum e ea numită în afară – Ro­mâ­nia tre­buie să-și facă un proiect de țară din cău­tarea, susținerea și încurajarea co­pii­lor cetă­țenilor noștri din diaspora. Vre­mu­rile au fost cum au fost și am pierdut, în ulti­mii 30 de ani, o întreagă generație de oameni har­nici și puși pe muncă, plecați să susțină creșterea unor țări precum Spania, Italia sau Germania. Nu ne permitem luxul să pierdem și generația copiilor lor. Trebuie să ni-i apro­piem, trebuie să-i ajutăm, atunci când au ne­voie, și trebuie să le spunem că România va fi tot timpul o opțiune pentru ei. Nu e de-ajuns să-i aștep­tăm cu flori la aeroport, după ce au devenit deja cunoscuți, trebuie să fa­cem programe spor­tive, culturale, educațio­nale – să-i punem per­manent în legătură cu ge­nerația lor din țară, să investim în creș­terea lor și să-i facem păr­tași la proiectul unei Ro­mânii mai bune decât cea din care au plecat părinții lor.