Moș Arici

Lângă bunicii mei locuia o rudă a noas­tră, pe nume Anghel, dar lumea îi spu­­nea moş Arici. Era considerat de tot satul ca fiind o persoană ursuză. Spre bă­trâneţe, după ce şi-a pierdut nevasta, mo­şul a devenit din ce în ce mai retras. Mama şi bunica mă trimiteau să-i duc de mâncare şi aşa s-a legat prietenia noastră. Odată mi-a po­vestit cum a găsit un pui de arici, care orbecăia pe lângă mama lui, ce murise călcată de o ma­şină. Moșul era cu că­ruţa, era noapte, calul s-a speriat şi s-a oprit. Aşa a putut vedea mica vietate din drum. Era convins că la mijloc fu­sese mâna lui Dumne­zeu, care voise să-i ușu­reze singu­ră­tatea. A luat moşul puiul de arici şi l-a dus acasă, l-a pus într-o cutie şi l-a acoperit cu o mănuşă de lână. A doua zi în zori, s-a dus la „agentu vi­tirinar” să afle cu ce să-l hrănească pe pui. Agentul i-a dat o „pe­petă” şi l-a învăţat cum să-i dea ariciului lapte. Şi aşa s-a ales moşul meu cu porecla de „Arici”, că bătea drumul la ve­terinar, cu puiul în buzunar. Râdea tot satul de el, dar lui nu-i păsa. Când puiul de arici a mai cres­cut, l-a învăţat cu carne tăiată bucăţele şi cu tot felul de insecte, pe care moşul le prindea pentru el. Spre toamnă, moşul și-a dus protejatul undeva în grădină, într-un loc ferit, unde i-a făcut o că­suţă dintr-un coş de nuiele, aşezat pe nişte scân­duri. A pus în el fân şi frunze uscate, să-i ţină de cald. Dimineaţa ducea ariciul în căsuţa lui, şi seara se trezea cu el la uşa bucă­tăriei. A fost greu până l-a învăţat să doarmă în casa pregătită în grădină. Se învăţase cu vorba lui, cu mângâierile şi cu hrana de-a gata. Și nici lui, om bătrân, nu i-a fost prea ușor, îi plăcea să aibă ariciul aproa­pe. Dar doc­torul îl învățase că animalul trebuia să se întoarcă în natură, acolo unde îi era locul.

În primăvara următoare, ariciul a venit iarăși la uşa bucătăriei moşului meu. Era însoţit de cinci puiuţi. Așa de tare s-a bucurat, că a aprins can­dela şi s-a închinat Domnului. Era convins că ari­cioai­ca venise cu puii, să-i mulțumească pen­tru că-i salvase viața. De atunci, grădina din spatele casei s-a umplut cu arici. Moşul le ducea mereu apă proas­pătă, bucăţele de carne, resturi de le­gume și fructe.

Într-o zi, i-am spus moşului că aş vrea şi eu un pui de arici. L-am rugat să-mi prindă unul şi să mi-l dea să-l cresc la oraş. Moşul mi-a spus că nu e bine să iau un pui de lângă mama lui, ar fi o faptă necugetată, dar să rămân cu sufletul cu­rat, că poate atunci va veni şi în calea mea un arici! De atunci a trecut o viață și moșul meu s-a mutat în cer. Dar ce să vezi? În primăvara asta am găsit în grădina mea un arici. Era pe înserat şi ascultam concertul mierlelor, când am auzit un grohăit ca de purcel, urmat de ceva chiţăieli în­fun­date. Intrigată, m-am dus spre robinetul unde lăsam întotdeauna un vas cu apă, pentru pisicile care    mai trec prin curte. Acolo am dat peste puiul de arici. N-a fugit. M-a lăsat să îl iau în palmă și mă privea curios, cu ochii lui ca două mărgele de sticlă. Sunt sigură că a fost un semn de la Moșu. Am adoptat ariciul, i-am făcut o căsuță în grădină și abia aștept primăvara, ca să vină în vizită, împreună cu puii lui.

DANA – Câmpulung Muscel