
Am avut norocul și bucuria să cresc în casa bunicii din Maramureș, departe de oraș, lângă o pădure uriașă, al cărei capăt nu l-am văzut nicicând. Bolile copilăriei, rănile și accidentele inerente vârstei le-am depășit nu cu medicamente și doctorii de la oraș, ci cu leacuri pe care atunci, în vremea copilăriei, le cunoștea orice femeie. Toate leacurile bunicii s-au dovedit potrivite cu bolile pe care le-am avut și de aceea îndrăznesc să vi le propun și dvs. spre „cercetare”, în speranța că vă vor fi de folos.
Pentru răni proaspete care sângerau, pentru tăieturi și înțepături
* Se presăra rana cu un praf de sare grunjoasă, pentru oprirea hemoragiei și pentru dezinfectare, apoi se punea peste sare o bucată de slănină de porc. Slănina putea să fie și afumată. Peste slănină se puneau frunze de pătlagină lată. Rana se lega apoi strâns. Pansamentul acesta se schimba în fiecare dimineață, până când rana se închidea. După aceea, până la vindecarea totală, se puneau numai slănină și pătlagină, nu se mai punea sare sub pansament.
Pentru abcese, răni infectate
* Ziua se puneau peste rană mai multe foi albe de ceapă, coapte în cuptor până când se îngălbeneau. Se lega ceapa cu un pansament care s-o țină fixă pe locul afectat. Ceapa ajuta să se matureze abcesul. Seara, se desfăcea pansamentul și se punea în locul cepei o turtă făcută din ceapă rasă proaspătă, amestecată cu untură și făină albă de grâu. Peste această turtă se puneau frunze de podbal și apoi se lega cu pansament. Dimineața următoare se arunca turta și se punea din nou ceapă coaptă. În cel mult 2-3 zile, abcesul ceda și durerile dispăreau.
* Se punea pe rană, pe abces, o prună bistrițeană desfăcută, după ce i s-a înlăturat sâmburele. Miezul prunei trebuia să fie așezat exact peste abces. Peste prună se punea o bucată de mămăligă caldă și apoi se lega strâns locul. Se schimba compresa aceasta în fiecare dimineață. După ce se înlătura compresa veche, se spăla locul afectat cu arămită (prima țuică, foarte tare, care iese la cazanul de fiert țuică. E atât de tare și de amară, încât nu se bea, se folosește doar în scopuri medicinale, pentru dezinfectarea unor răni sau pentru ungerea articulațiilor reumatice.)
Pentru bube și răni de origine necunoscută
* Se spăla locul afectat de mai multe ori pe zi, cu urina celui bolnav.
Pentru reumatism
* Din primăvară până în toamnă, în fiecare zi, se urzica încheietura bolnavă, seara și dimineața. În timpul iernii, în fiecare seară, bolnavul își ținea picioarele într-o oală mare, în care se opărea floare de fân. Apa trebuia să fie cât mai caldă, atât cât putea să suporte omul, iar floarea de fân nu se arunca din oală. Se putea folosi mai multe seri la rând, cu condiția să fie încălzită de fiecare dată. Dacă reumatismul afecta încheieturile mâinilor, se băgau și mâinile în apa aceea sau se punea o compresă caldă din plantele care au fost opărite, și apoi se lega strâns, până dimineața.
* Cei care sufereau de reumatism beau în fiecare primăvară suc de mesteacăn, pe care-l obțineau tăind o crenguță groasă de cel puțin un deget. La locul tăierii crenguței legau de mesteacăn un pahar și peste noapte se aduna sevă din belșug. Bătrânii beau și seva de stejar și de fag, în cantitate mai mică, cel mult o lingură pe zi, ca să le sporească puterea.
Pentru dureri de cap
* Se puneau pe partea dureroasă a capului frunze de pătlagină, varză sau brusture și se legau neapărat cu o cârpă de culoare albă.
* Se freca tot obrazul cu ceapă sau cu usturoi, mai ales în zona frunții, a urechilor și a nasului.
* Bătrânele se legau la cap cu frunze de nuc și de țelină, de când începea vara și până toamna, pentru a se apăra de durerile de cap provocate de căldură.
Pentru bronșite
* Se umplea un ciorap mai mare cu sare grunjoasă și se încălzea în cuptor, apoi se punea pe pieptul bolnavului.
* Se încălzea un capac de oală și se înfășura într-un ștergar și apoi se punea în zona bronhiilor. Bolnavul trebuia să stea culcat, bine acoperit, și să aibă neapărat ciorapi de lână în picioare.
Pentru scăderea febrei
* Se făcea masaj pe tot corpul cu oțet de mere, apoi bolnavul era acoperit cu un cearceaf înmuiat în oțet de mere, iar în picioare i se puneau șosete umplute cu ceapă proaspătă, tăiată mărunt, sau cu cartofi cruzi rași. Trebuia să stea acoperit, în pat, cel puțin o oră, după care procedurile se repetau dacă febra nu scădea. Ceapa și cartofii se schimbau.
Pentru arsuri
* Locul ars se ungea imediat cu albuș de ou sau cu miere de albine.
Pentru răceală
* Se țineau picioarele în apă fierbinte sărată până când apa aproape că se răcea, apoi bolnavul se băga în pat și se acoperea bine. Își acoperea și capul cu un șal gros. Din când în când, bea câte o gură dintr-o fiertură de hrean ras.
Pentru tuberculoză și silicoză
(boală de care au murit cei mai mulți dintre minerii din Maramureș)
* Bolnavii beau mult lapte de capră amestecat cu unt sau untură de gâscă.
* În loc de apă, beau numai ceai de ovăz.
* În fiecare zi, mâncau câte două linguri de hrean amestecat cu miere.
* Mâncau multe nuci și alune.
Pentru călcâie crăpate
* Se ungeau seara, după spălare, călcâiele cu unt, cu slănină sau cu smântână.
* Se țineau picioarele în lapte cald amestecat cu untură.
* Se legau călcâiele cu frunze de varză unse cu ulei crud, nerafinat.
* Se băgau călcâiele într-un vas cu urină.
Pentru „rac” (cancer)
* Se bea multă moare de varză și se mânca varză acră cât mai multă.
* Se beau ceaiuri din flori de trifoi (alb și roșu) și de rostopască.
* Din rădăcină de brusture sau tătăneasă uscată și fărâmițată, amestecată cu ulei sau cu untură, se făcea o turtă care se punea pe locul afectat.
* Se mâncau în fiecare dimineață câte trei căței de usturoi și se bea un păhăruț de țuică tare, făcută din secară sau porumb.
* Se mestecau cât mai mult bucăți mici de propolis și apoi se înghițeau.
* Se puneau pe locul afectat comprese din rădăcini de rostopască, ținute în țuică fiartă de două ori.
Pentru greață, „ciumurleală”
* Se ținea sare grunjoasă în gură și se freca bolnavul cu usturoi la tâmple și la încheieturile mâinilor. Se frecau mâinile cu oțet.