Mereu pe podium
• Ultimele săptămâni au ținut permanent România în prim-planul publicațiilor sportive din lume, după evoluția spectaculoasă a sportivilor noștri, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, unde țara noastră s-a clasat între primele 25 de națiuni ale lumii. Dar vești bune despre România vin, ca de obicei, și din zona patrimoniului, a culturii, a economiei, chiar și a politicii… •
Încă două obiective din România pe lista UNESCO!

Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO a decis, la final de Iulie, includerea a încă două obiective culturale din România – ansamblul monumental Constantin Brâncuși din Târgu-Jiu și granița imperiului roman (Limes) din Dacia – în lista patrimoniului universal. Ansamblul monumental Constantin Brâncuși include Coloana Infinitului, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Scaunele, integrate toate în parcul care poartă numele sculptorului. Munca la dosarul de la Târgu-Jiu a început în 2018. La rândul său, Limesul dacic numără 277 de situri din 16 județe, între cele mai cunoscute fiind: Drobeta (Mehedinți), Tibiscum (Caraș-Severin), Porolissum (Sălaj), respectiv orașele Alba-Iulia, Turda și Râșnov. Din acest an, România are nouă obiective în patrimoniul UNESCO – șapte obiective culturale și două naturale – între care mânăstirile din Moldova, satele cu biserici fortificate din Transilvania, Delta Dunării, dar și Roșia Montană și centrul istoric al Sighișoarei.
Salina Turda, în presa bună din America

Nu doar marile instituții de cultură apreciază frumusețile României, ci și cele mai importante publicații de cultură și turism. Salina Turda a fost desemnată recent drept una dintre cele mai interesante lumi subterane de explorat, de către publicația americană „Smithsonian Magazine”. „Timp de peste 2.000 de ani, oamenii au extras sare de la Turda, creând o mină vastă cu camere de până la 100 de metri adâncime. După încetarea exploatării miniere, în 1932, Salina Turda a fost folosită ca adăpost antiatomic în al Doilea Război Mondial și ca depozit de brânză. În 1992, a devenit un parc de distracții cu o roată Ferris, o alee de bowling, mini-golf, plimbări cu barca și un centru spa de haloterapie, cu rămășițele sale miniere încă vizibile”, menționează articolul.
Via Transilvanica, în lista „World’s Greatest Places”

Via Transilvanica, traseul turistic de 1.400 de kilometri care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu-Severin, destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare, a fost inclus în lista celor mai impresionante locuri din lume de prestigioasa revistă „TIME”. Proiectul celor de la „TIME” promovează 100 de destinații extraordinare pe care merită să le vizitezi în 2024. Pe listă cu Via Transilvanica se află locuri iconice din toată lumea, precum Cortina d’Ampezzo, La Maison Rabelais sau Angama Amboseli, Kimana Sanctuary din Kenya.
Românii din străinătate, mari „investitori” în țară
Românii plecați la muncă în străinătate au trimis în țară 6,5 miliarde de euro în 2023, echivalentul a 2% din PIB, cu doar 1,2% mai puțin decât valoarea investițiilor străine directe atrase de România anul trecut, reiese din datele BNR. Suma reprezintă un nou record și este de peste două ori mai mare decât cea din urmă cu un deceniu, din 2014. În ultimii zece ani, valoarea totală a remiterilor lucrătorilor români plecați în afară s-a ridicat la peste 46,5 miliarde de euro. Marea Britanie a fost, pentru al doilea an la rând, țara de origine a celor mai însemnate remiteri ajunse în România. Aproape un sfert, respectiv 1,5 miliarde de euro, din totalul remiterilor provine de la românii plecați acolo. Germania a ocupat poziția a doua, cu 1,4 miliarde de euro.
Adina Vălean, pe lista celor 12 figuri-cheie de la Bruxelles

„Specialista în transporturi” Adina Vălean apare pe lista europarlamentarilor celor mai influenți, alcătuită de publicația specializată pe teme europene „Politico”, alături de „influencerul bancar” Johan Van Overtveldt, experta în agricultură Céline Imart și „dura” în matrie de apărare Marie-Agnes Strack-Zimmermann. „Există multe lucruri la care trebuie să fim atenţi în noul Parlament European, iar oamenii sunt foarte importanți”, scrie „Politico”, în cadrul rubricii sale „Ghid de supravieţuire la Bruxelles”, unde prezintă câteva dintre figurile-cheie din capitala Belgiei. Adina Vălean a câştigat un nou mandat de deputat european şi face parte din familia politică a Partidului Popular European (PPE). În ultimii 10 ani, a ocupat funcţii relevante, precum pe aceea de vicepreşedintă şi preşedintă a comisiilor de mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară şi industrie, cercetare şi energie ale Parlamentului European.
Investiție de prestigiu la Satu Mare

Producătorul italian de electrocasnice De’Longhi, lider mondial în domeniul mașinilor automate de cafea, a inaugurat cea de-a treia facilitate de producție din România, o investiție care va ajunge la finalul proiectului la 40 de milioane de euro. Fabrica de la Satu Mare se întinde pe o suprafață de 52.000 mp și producția va fi dedicată integral mașinilor automate de cafea. Aproximativ 300 de persoane urmează să fie angajate până la sfârșitul acestui an, iar planurile de dezvoltare permit o creștere ulterioară de alte câteva sute. Cu această nouă fabrică, România devine cel mai mare hub de producție de mașini automate de cafea al grupului De’Longhi.