
Domnule Ion, aceleași suferințe ca ale dvs. am avut și eu în urmă cu mai bine de 3 ani, cu nopți nedormite, datorită senzației continue de urinare, de câteva ori pe noapte. Usturimile și durerile pe care le aveam, drumul până la toaletă, unde abia puteam să urinez câteva picături – toate astea mă epuizaseră. Am urmat cu strictețe tratamentele prescrise de doctorii urologi, care nu numai că nu m-au ajutat, dar mi-au adus diverse reacții adverse, precum dureri musculare, amețeli, puls mărit și așa mai departe. Din paginile revistei Formula AS, am aflat de un tratament naturist, produs de firma dr. Himovith, Secret Herbs, am comandat remediul telefonic (tel. 0748.11.24.22) și așa m-am pus pe picioare. În afară de cura de câteva luni cu Elixir of Youth Canadian Sweet Extract am mai primit recomandări pentru un stil de viață sănătos care mi-a grăbit vindecarea. Mi-a venit greu să cred că pot schimba obiceiurile pe care le avusesem până atunci, cu cele recomandate, dar totuși am reușit. De la o alimentație cu preparate gătite, ultraprocesate, cu multă pâine albă, cu prăjituri și altele, am trecut la o alimentație cu pește de apă rece, de 2-3 ori pe săptămână, semințe de in, semințe de dovleac, migdale, fasole, soia, ardei gras, roșii, fulgi de ovăz, tofu și băuturi preparate din verdețuri de tot felul. Am început să fac o cură de 3 luni cu afine, am mâncat iaurt de capră (preparat în casă) cu turmeric, iar pe timpul iernii, murături puse în saramură. Tot ce vă înșir aici nu a făcut decât să-mi întregească numărul bacteriilor intestinale care fac minuni în viața noastră. Nu am crezut vreodată că o alimentație sănătoasă și niște extracte din plante și fructe de pădure mă pot salva de chinurile adenomului de prostată, dar s-au dovedit a fi o adevărată binecuvântare. Am devenit mult mai sprinten, căci am început să merg mai mult pe jos, am evitat băutul lichidelor cu o oră-două înainte de a merge la culcare, am limitat consumul de lichide dacă mergeam la plimbare în parc sau înainte de a porni într-o călătorie, și chiar m-am controlat să merg la toaletă, chiar dacă nu simțeam nevoia. Așa am reușit să scap de chinurile adenomului de prostată, cu credință și cu multă voință, ceea ce v-o doresc și dvs.
VASILE BARBU – Oradea
„La 37 de ani, soțul meu are o tumoră craniană” (Răspuns pentru ELENA – Mangalia)
Dragă Formula AS,
Sunt o doamnă în vârstă, citită și foarte bine informată. Citesc Formula AS încă de când a apărut. Abia aștept ziua de joi, să-mi cumpăr ziarul. Tot respectul și aprecierea mea. Caut să dau și eu o mână de ajutor pentru rubrica „Cititorii răspund”, unde Elena din Mangalia spune că soțul ei, la 37 de ani, are tumoră craniană.
Dragă Elena, eu am folosit un medicament naturist, „Fructul roșu”, care are foarte multe efecte binefăcătoare pentru sistemul nervos central, pentru sistemul cardiovascular și cancer. Dacă veți citi prospectul veți vedea că acest medicament natural face minuni. Eu l-am folosit și mă simt foarte bine. De asemenea, tot pentru creier este foarte bun și Neuroalfa, care conține componente active foarte folositoare. În afară de aceste produse pe care le găsești la farmacie sau la plafar, trebuie să-i dai soțului tău o alimentație sănătoasă, rațională, echilibrată, să facă mișcare, ca noaptea să doarmă liniștit.
Cu rugăciuni și încredere în Dumnezeu sunt sigură că soțul tău se va simți bine. Cu respect deosebit pentru toți oamenii buni,
E. FÎNTÎNĂ – București
„Am dureri de gât și mă sufoc” (Răspuns pentru ELENA – Focșani)
Cauzele pot fi mai multe: un virus sau o bacterie, fumatul, aerul uscat, scurgeri nazale. Durerile sunt însoțite de o stare febrilă. Indiferent care-i cauza, cea mai rapidă metodă de a vă vindeca este de a apela la gargară, ceaiuri sau miere.
• Gargară cu apă și sare. Sarea acționează ca antiseptic ușor și atrage apa din mucoasa faringiană, fapt care ajută la eliminarea mucozităților. Dizolvați o jumătate de linguriță de sare într-un pahar cu apă călduță. Apa să fie la temperatura pe care o suportați și faceți gargară din oră în oră și scuipați apa, n-o înghițiți.
• Alternativ, puteți folosi o soluție de bicarbonat de sodiu, dizolvând o jumătate de linguriță de bicarbonat într-un pahar cu apă călduță. Acesta ameliorează inflamația. Nu înghițiți apa.
• Un alt remediu benefic este mierea. Aceasta are proprietăți antibacteriene, care sunt de ajutor pentru grăbirea procesului de vindecare. De asemenea, mierea extrage apa din țesuturile inflamate, astfel încât reduce disconfortul.
• Pot fi de ajutor și lămâia caldă cu miere – Sucul de la o jumătate de lămâie combinați-l cu apă caldă și două lingurițe de miere.
• Și din coacăze negre se poate obține o băutură calmantă. Diluați concentrat de coacăze în apă și sorbiți ușor.
• De asemenea, gargară cu ceai de muguri de plop. Se poate folosi și extractul de muguri de plop: cinci picături de extract pe o bucățică de pâine.
• Beți ceaiuri infuzie, călduțe cu miere și cu lămâie: 2 lingurițe de plantă măcinată într-o cană de apă fierbinte, apoi amestecați și beți.
• Ca plante pentru ceaiuri folosiți nalbă mare și scoarță de ulm. Consumați trei căni pe zi, ultima fiind înainte de culcare.
• Luați 1000 mg vitamina C, de 3 ori pe zi – aceasta vă ajută să vă fortificați sistemul imunitar.
• Echinacea, sub formă de pastile de 200 mg, de patru ori pe zi, sau capsule de usturoi, acestea având proprietăți antibacteriene.
Vă doresc multă sănătate!
E. ZAMFIR – Drăgășani, jud. Vâlcea
„Sufăr de diaree cronică funcțională” (Răspuns pentru MONICA – Hunedoara)
Diareea înseamnă eliminarea de scaune apoase, neformate, de mai multe ori pe zi. Când boala este acută durează două-trei zile, iar când devine cronică, durează săptămâni sau chiar luni. Această boală poate fi însoțită de crampe abdominale, greață, vărsături, febră, deshidratare puternică, pentru că se pierd lichidele din corp, se pierd în greutate. Cauzele care duc la apariția acestei boli sunt multiple: indigestie, deficit de enzime, toxiinfecții alimentare sau boli infecțioase, endocrine, imune, diverticuloză.
• Ca tratament, trebuie mai întâi ținut un regim alimentar strict. În primele zile se mănâncă numai zeamă de orez fiert, orez fiert, supe de legume cu mult morcov, totul pasat. Numai când tranzitul revine la normal se introduc treptat alte alimente.
• Cele mai indicate ceaiuri sunt cel de mentă și mușețel, pregătite în infuzie 10 minute.
• O cură cu argilă este foarte eficientă, argila având proprietăți antiinflamatorii, dezinfectantă, care ajută la vindecarea leziunilor mucoasei. Se face tratamentul după prospect. În primele trei săptămâni se beau trei pahare pe zi (dimineață, prânz și seară) cu o jumătate de oră înainte de mesele principale, dizolvată în apă (100-150 ml apă, o lingură argilă).
• Beți ceai negru, îndulcit cu puțin zahăr, acesta rehidratează organismul și reduce inflamația intestinală, îmbunătățind absorbția de sodiu și apă.
•Alt remediu: consumul de afine, pe care le puteți folosi ca fructe sau ca sirop, 5 linguri pe zi, până când simptomele bolii dispar, dar nu consumați mai mult de 4-5 zile.
• Consumați supă de pui, care revigorează organismul.
• Evitați produsele lactate, timp de câteva zile, alimentele bogate în fibre, care sunt greu de digerat. Consumați polen granule dizolvat în apă.
Sănătate multă!
S. STANCU – Balș, Olt