• O invitație la „Festivalul Vinurilor și Bucatelor Dobrogene” m-a pus recent la drum, până la Tulcea. Vremea bună, de toamnă senină, a completat bucuria de a revedea unul din cele mai mari orașe dunărene. Am descoperit multe locuri schimbate în bine, renovate, gata să primească turiști. Primăria a conceput un proiect pentru promovarea orașului, numit „Tu și Tulcea”, pentru a-i convinge pe vizitatori să cunoască istoria fascinantă a locului, precum și mâncărurile și vinurile din nordul Dobrogei •
Tânărul ghid
E sâmbătă dimineața și plecăm într-un tur ghidat prin oraș (suntem un grup mai mare de invitați). Ghidul nostru, Adrian Dan, este un tânăr care spune că este „născut și crescut în Tulcea și de profesie bucureștean”. Lucrează în IT și este pasionat până peste cap de istoria orașului de la Dunăre. Când are timp, pleacă din Capitală și vine acasă, să exploreze trecutul. Umblă pe străzi, prin cartierele vechi, care au scăpat demolărilor ceaușiste, cercetează clădiri de epocă, sperând că găsească vreun semn elocvent, vreun înscris în ziduri sau în ornamentica din fier forjat. A venit la întâlnirea cu noi ca să ne conducă prin locurile ascunse ale orașului, ținând în mână o tabletă, ca un tablou vivant în rama căruia se schimbă imagini ale urbei dunărene de odinioară.
Faleza Tulcei a fost renovată recent, după o perioadă mai lungă de lucrări ample. Acum e un loc curat, întins cât vezi cu ochii, pe malul drept al marelui fluviu, care curge lent spre vărsarea în Marea Neagră, după ce trece prin împărăția de stuf și de sălcii. Ordinea cronologică e aceasta: fluviul cu delta lui, apoi orașul, dar, geografic, lucrurile stau un pic diferit: mai întâi orașul, apoi delta, răsfirată spre răsărit, între cele trei brațe ale Dunării. Pe când fluviul rămâne veșnic la fel, noian de ape adânci, orașul se schimbă rapid, de la o generație la alta. Ne convingem de asta privind imaginile pe care Adrian le schimbă pe ecranul tabletei, imagini cu case vechi, cu oameni de demult, care nu mai sunt în viață. Tânărul ghid are și o explicație, privind demolarea vechilor case tulcene și ridicarea blocurilor tipic comuniste: „Ceaușescu a vrut să le arate sovieticilor de dincolo de Dunăre că în România sunt cartiere noi de blocuri și că românii trăiesc bine sub conducerea lui”. Tulcea a fost puternic industrializată, iar vechiul oraș, împuținat, s-a retras în sine. Clădirile care au rămas în picioare ar putea fi acum tot atâtea obiective turistice.
Labirintul timpului
La capătul estic al falezei, după ce am trecut pe lângă vase cu măslini ornamentali, unii dintre ei cu fructe coapte, urcăm pe o stradă și ajungem lângă zidurile geamiei Azizie, emblemă cultică și religioasă a Imperiului Otoman, care a stăpânit Dobrogea câteva sute de ani, până la Războiul de Independență din 1877-1878. Orașul a fost multă vreme turcesc, chiar numele acestuia are sorginte otomană: Tul cea, pământul lui Tul. Un oraș cu semilună, situat pe malul Dunării, la marginea imperiului. Moscheea a fost ridicată de sultanul Abdul Aziz, în 1863, cu 15 ani înainte ca turcii să piardă Dobrogea. Administrația românească, stabilită după 1877, a fost tolerantă cu etniile numeroase dintre Dunăre și Marea Neagră, în timp ce a dus o politică activă de populare a noului teritoriu cu locuitori din celelalte provincii. Minaretul, un punct de referință în geografia orașului, a fost ridicat în 1897, în timpul domniei lui Carol I. În apropiere, pe aceeași stradă, descoperim clădirea Colegiului Național „Spiru Haret”, un splendid edificiu în stil neoromânesc, cu un corp central și două aripi. În capătul străzii, o altă bijuterie arhitectonică, sediul Muzeului de Etnografie și Artă Populară. Ajungem într-o intersecție, unde se află o altă clădire veche, impozantă, cândva Palatul Administrativ al Pescăriei, ridicat între 1910-1914, la inițiativa biologului Grigore Antipa. Comuniștii au menținut rolul administrativ pescăresc al clădirii, însă după 1989, aceasta a fost privatizată și a ajuns, într-o vreme, club de noapte. Peste drum, fostul Palat al Pașei a avut o soartă mai bună: este sediul Muzeului de Artă. De aici mergem în spatele unui cvartal de blocuri, la o clădire de epocă, aparținând familiei de comercianți evrei Faimblat. Din păcate, casa este deteriorată, a ajuns o ruină. Piața centrală a orașului, acolo unde se află principalele sedii ale administrației locale și județene, este pavată integral și străjuită, dintr-o margine, de statuia ecvestră a voievodului Mircea cel Bătrân, care a stăpânit câțiva ani Dobrogea, înainte să cadă în mâinile Imperiului Otoman, pentru mai mult de o jumătate de mileniu. Tot în marginea pieței centrale, se află un bloc cu un mozaic cu tematică proletară, făcut pe fațadă. Trebuie să recunosc că e o lucrare atractivă, colorată, care probabil a înveselit cândva cenușiul omniprezent al orașului ceaușist. De aici, trecem strada și ajungem într-o zonă cu case și biserici vechi. Două case sunt renovate, au căpătat o nouă strălucire. Le privesc și mă gândesc că multă lume își închipuie Tulcea ca fiind un oraș format numai din blocuri muncitorești, cu hale murdare în port, îmbâcsită de miros de pește. Recomand oricui să vină aici, ca să descopere un oraș cu tradiții mai vechi decât anii 50 ai secolului trecut. Este orașul de demult, primenit prin lucrări edilitare și scos la lumină prin poveștile și informațiile publicate, inclusiv pe site-ul tusitulcea.ro. După un tur de câteva ore pe străzi și prin timp, orice turist caută un restaurant: Tulcea înseamnă, totodată, o sumedenie de arome și gusturi, o comoară gastronomică, la care au contribuit toate etniile din acest loc: români, turci, greci, lipoveni, tătari, bulgari, ucraineni, aromâni.
Tu și Tulcea
Primăria Tulcea pariază și pe turism, pentru dezvoltarea orașului. În acest scop, a format un Organism pentru Managementul Destinației (OMD), condus de un tânăr antreprenor, Alexandru Filip, proprietar al unei agropensiuni lipovenești din Sarichioi. Intenția administrației publice locale este să convingă turiștii care vin în Delta Dunării, să rămână, o noapte – două, și în Tulcea, în orașul reședință de județ. Din păcate, pandemia și războiul din Ucraina au cauzat o scădere drastică a numărului vaselor de croazieră care soseau din inima Europei, pe Dunăre, până aici. „În 2019, au fost 562 de vase de croazieră. Anul acesta, numai trei vapoare”, ne prezintă Alexandru Filip statistica regresului turistic pe Dunăre. Cauza o reprezintă, desigur, războiul din Ucraina și știrile despre dronele care au căzut în Deltă, în ultimele luni. Chiar în noaptea în care mă aflam la Tulcea, au fost raportate încălcări ale spațiului aerian românesc, de drone sosite dinspre est. Localnicii par să se fi obișnuit cu zgomotul exploziilor de peste fluviu și cu alertele ISU, însă turiștii din țară se gândesc de două ori dacă să se pună la drum și să vină aici, în patria stufului și a peștelui. „Este clar că războiul influențează turismul”, spune Alexandru Filip. Anul trecut au înnoptat în oraș 65.000 de vizitatori, față de 76.000, în 2019. Tulcea deține și un aeroport: are tot ce-i trebuie, mai puțin avioane… Deocamdată, tot războiul este cauza inactivității aeriene. Turismul este șansa oricărui oraș de a se reinventa, dacă are, desigur, ce oferi celor care vor să-l viziteze și dacă vremurile sunt prielnice. Mereu susțin că România, aproape în întregime, din vârful Carpaților până la malul mării, este o destinație turistică. Tulcea îmbină stâncile Măcinului cu apele Dunării, situate aproape, până a le atinge cu mâna. E nevoie doar de priceperea și talentul edililor de a ne convinge că merită să ne petrecem câteva zile în vechiul și frumosul oraș fluvial!
Romanian