• Fie că avem probleme cu dinții, plămânii, oasele sau sânii – ni se face repede o radiografie. Dar când este realmente necesară această investigație? •
Nu rareori, când ne ducem la doctor, părăsim cabinetul cu o trimitere la radiolog pentru o radiografie sau o tomografie computerizată.
Firește, imagistica medicală modernă poate fi o binecuvântare atunci când e folosită judicios. Iar statisticile ne arată că iradierea în urma unei investigații cu raze Röntgen rămâne la un nivel minim. Problema constă în faptul că nu există o valoare limită sigură. Chiar și o doză infimă poate maligniza o singură celulă, din care ulterior va lua naștere o tumoră. E adevărat, în prezent investigațiile Röntgen tradiționale se întrebuințează mai rar ca înainte. În schimb, în ultimii 15 ani s-a dublat numărul tomografiilor computerizate, care provoacă pacientului o iradiere masivă. Medicii au datoria de a cântări, pentru fiecare caz în parte, avantajele și dezavantajele, respectiv posibilitatea de precizare a diagnosticului și riscul iradierii, însă ar trebui s-o facem și noi. În plus, e important să evităm repetarea inutilă a unor radiografii doar fiindcă un medic nu știe ce ne-a prescris colegul lui sau n-are filmele la îndemână.
Examenul Röntgen convențional
Radiografia clasică pune în evidență foarte bine modificările oaselor, de pildă fracturile. De asemenea, se poate verifica dacă plămânii sunt în ordine, deoarece aerul din plămâni creează un contrast clar cu regiunea din jur. Mai dificil de observat sunt însă modificările apărute în „părțile moi”, de exemplu în mușchi ori în ficat. Iradierea este extrem de mică.
Tomografia computerizată
La o tomografie, corpul este examinat radiologic în straturi cu grosimea cuprinsă între unu și cinci milimetri. Imaginile oferă detalii mult mai numeroase decât razele Röntgen, însă, întrucât se realizează o serie amplă de imagini, iradierea este de 100 până la 500 de ori mai mare. Din acest motiv, tomografia se utilizează mai ales pentru probleme de o gravitate deosebită, cum ar fi suspiciunea de cancer sau de atac vascular cerebral, ca și la persoanele accidentate cu leziuni multiple. Tumorile sunt depistate începând de la dimensiunea de cinci milimetri. Modificările oaselor sunt perfect vizibile, iar cu ajutorul unor substanțe speciale de contrast pot fi evaluate inclusiv organele interne și părțile moi.
Rezonanța magnetică
Iradiere zero – acesta este unul din marile avantaje ale rezonanței magnetice, care pune la dispoziție imagini foarte detaliate, obținute prin intermediul unui câmp magnetic. Se pot descoperi astfel, în primul rând, modificările apărute în creier, în mușchi și în articulații, totodată se apelează frecvent la rezonanța magnetică pentru căutarea metastazelor canceroase. Există o singură contraindicație – și anume, prezența metalului în corp: de exemplu, pacienților care poartă un stimulator cardiac nu li se permite să se supună acestui examen.
Mamografia
Mamografia este un examen radiologic al sânului. Iradierea se ridică la un nivel de 10 până la 20 de ori mai mare în comparație cu radiografiile pulmonare sau osoase, deoarece se întrebuințează așa-numitele raze „moi”, cu care pot fi observate mai bine eventualele modificări din părțile moi. Cu cât sânul este presat mai puternic în timpul expunerii la aparat, cu atât se obțin imagini mai clare, iar iradierea va fi mai redusă. Tumorile pot fi descoperite de la o mărime de cinci-zece milimetri. Dacă persistă dubii, se poate apela suplimentar la o rezonanță magnetică sau o ecografie.
Scintigrafia
Această investigație constă în injectarea unei substanțe cu radioactivitate slabă (un produs farmaceutic radioactiv), care se răspândește în corp odată cu sângele și se acumulează în anumite organe, de pildă în glanda tiroidă sau în oase. Urmărind distribuirea produsului farmaceutic radioactiv se pot identifica, de exemplu, nodulii tiroidieni. Iradierea nu este foarte mare, fiindcă substanțele emițătoare de radiații se descompun într-un interval de câteva ore până la câteva zile, fiind eliminate din organism prin rinichi. Pentru reducerea iradierii, se recomandă un consum sporit de lichide după scintigrafie.
Ecografia
Această investigație nu produce nicio iradiere. Pe de altă parte însă, în numeroase cazuri, ea nu oferă de fapt rezultate lipsite de echivoc, ci doar o primă orientare, promptă și convenabilă ca preț. Astfel, ecografia va completa eventual o mamografie, dar n-o poate înlocui. Metoda s-a dovedit totuși performantă în delimitarea chisturilor cu conținut lichid de alți noduli mamari. Ea este de asemenea capabilă să pună în evidență modificările existente în ficat, colecist și căile biliare, ca și în tiroidă sau ovare (ex. chisturi). Însă ecografia reușește rareori de una singură să facă o deosebire netă între modificările benigne și cele maligne ale țesuturilor.
RADIAȚIILE ÎN CIFRE
Radiația naturală: 2 mSv (milisievert) pe an.
Radiația provenită din „surse aparținând civilizației moderne”: în medie, 2 mSv pe an.
De exemplu, provocată de:
• urmările catastrofei de la Cernobâl: 0,01 mSv pe an.
• un zbor cu avionul pe distanță lungă, de pildă de la Frankfurt la New York: 0,02-0,05 mSv.
• radiografie dentară: mai puțin de 0,01 mSv.
• radiografie pulmonară: 0,02-0,04 mSv.
• mamografie: 0,2-0,5 mSv.
• examen radiologic la venele membrelor inferioare, cu substanță de contrast: 0,3-0,7 mSv.
• scintigrafie tiroidiană: 0,9 mSv.
• scintigrafie a oaselor: 4,5 mSv.
• tomografie cu pozitroni: 5-7 mSv.
• tomografie computerizată a toracelui: 4-7 mSv.
• tomografie computerizată a abdomenului: 9-16 mSv.
Doza de radiații admisă pentru un radiolog: maximum 20 mSv pe an.
Doza unică de radiații admisă pentru echipele de intervenții (ex. în centralele nucleare): 250 mSv.
