
În prima parte a acestui an, în lunile Februarie și Martie, Analia Selis, argentinianca naturalizată în România, își începe turneul național, pornind la drum prin 15 orașe. Intitulată „Argentinissimo, rădăcini”, călătoria muzicală arată, însă, că sângele apă nu se face și că prin el mai curg, încă, ritmurile folclorului latino-american. De altfel, pentru turneul de anul acesta, Analia Selis a ales un repertoriu dedicat integral țării ei de origine. Pentru realizarea acestui nou proiect, artista argentiniană va concerta alături de doi invitați originari și ei din America de Sud: chitaristul Julio Santillán și pianistul Mariano Castro.
„Îmi doresc de foarte mult timp să prezint publicului meu acest concert. Visul meu a fost inspirat de dragostea pentru tango și de prețuirea pe care o am pentru cei doi muzicieni argentinieni extraordinari, alături de care voi cânta. Julio Santillán (chitară) a venit pentru prima oară în România în urmă cu 10 ani, când, alături de el, am făcut un pas esențial în cariera mea. O altă binecuvântare în drumul meu artistic a fost apariția lui Mariano Castro (pian), care a ales să se și stabilească în România. Julio este un muzician de folclor latino-american și Mariano este muzician de tango. În această formulă de trio, rădăcinile mele culturale cele mai puternice – tango-ul și folclorul argentinian – se vor exprima pe scenă prin muzica pe care o vom împărtăși cu publicul român”, declara interpreta.
Anul trecut, Analia Selis a sărbătorit 20 de ani de carieră artistică în România, unde a devenit cunoscută după obținerea premiului al III-lea la Festivalul Internațional „Cerbul de Aur” (2004). Ea a fost apreciată mai întâi ca interpretă de pop latino-american, dar de 10 ani s-a dedicat în exclusivitate tangoului. Succesul proiectelor ei i-a adus numeroase invitații de-a cânta alături de ansambluri importante atât de la noi din țară, cât și din străinătate, și de a participa la festivaluri internaționale.
Pentru alegerea Analiei Selis, de-a păstra identitatea națională argentiniană și tradiția tangoului chiar și în afara granițelor natale, Comitetul Interministerial Argentinian i-a acordat în 2022 distincția „Country Brand Ambassador”.
Mariano Castro – a fost profesor la Conservatorul Muzical Melani, din Buenos Aires, și a susținut cursuri de master despre interpretarea tangoului în Argentina și în alte țări. Muzician complex, pianist, chitarist, compozitor, orchestrator, Mariano Castro s-a născut în Argentina, dar s-a stabilit în România în anul 2013, după ce s-a îndrăgostit de o româncă.
În calitate de interpret la pian și chitară, Mariano abordează diferite stiluri muzicale, alături de formații de tango, jazz, rock şi muzică clasică. Din 2008, face parte din grupul Narcotango, care realizează o fuziune între tango, jazz şi muzică electronică. În tripla sa calitate de interpret, compozitor și orchestrator, a fost nominalizat de două ori la Latin Grammy Awards (2009 şi 2010), la categoria „Cel mai bun album de tango”. În 2016, el a devenit pianistul ansamblului ArgEnTango și a realizat un turneu național cu muzica lui Astor Piazzolla (proiect pentru care a scris toate aranjamentele muzicale). Mariano a colaborat cu muzicieni de prestigiu național și internațional și a cântat alături de mai multe ansambluri muzicale românești, dar și cu toate orchestrele filarmonice din România.
În 2021, el a inițiat proiectul pe termen lung, dedicat compozitorului argentinian Astor Piazzolla, împreună cu Analia Selis, și în colaborare cu diferite orchestre din România.
Julio Santillán este compozitor de jazz și chitarist, născut în Tucumán, Argentina. Absolvent al prestigioasei Universități Berklee College of Music, este profesor la Universidad Nacional de San Martín și la Conservatorio Superior de Música – Manuel de Falla din Argentina.
În calitate de compozitor/aranjor, a produs muzică pentru filme documentare, teatru, înregistrări și spectacole live, pentru artiști din întreaga lume. Ca interpret, a susținut concerte și ateliere în Argentina, Columbia, Finlanda, Grecia, Canada, Spania, Italia, România, Belgia, Germania, Franța, Republica Cehă și în SUA și a realizat peste 40 de albume în colaborare cu muzicieni internaționali. Julio a colaborat și cu Orchestra Națională Radio din România. A publicat două cărți cu studii pentru chitară.
Alături de trupa J. S. Septet, al cărei lider este, a înregistrat opt albume cu compoziții originale și a susținut concerte pe scene cunoscute ale lumii.
Turneul „Argentinissimo, rădăcini” îi va purta pe cei trei argentinieni prin: București, Oradea, Bistrița, Sfântu Gheorghe, Craiova, Târgoviște, Brăila, Buzău, Slobozia, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Suceava, Iași, Târgu Mureș, Brașov.
La București, Analia va prezenta două recitaluri, la Teatrul „Godot”, pe 2 Februarie și 8 Martie. Biletele s-au pus deja în vânzare în rețeaua iaBilet. Pentru mai multe detalii despre turneu și concertele din țară, consultaţi pagina de web a artistei – analiaselis.com.