Angelica Lazăr (primarul comunei Dragu, jud. Sălaj): „Până vine aprobarea, îmbătrânești”

PRIMARII NOȘTRI

Dacă tot a început luna Martie și se apro­pie primăvara, iar calendarele populare au sărbători dedicate femeilor, mi-am propus să caut pe harta țării o comună condusă de-o primăriță. Sunt mai multe. Eu m-am oprit asupra comunei Dragu, din județul Sălaj, unde Angelica Lazăr tocmai și-a început cel de-al treilea mandat. E singura femeie-primar din județul Sălaj și are în grijă cinci sate: Adalin, Dragu, Fântânele, Ugru­țiu și Voivodeni.

Viața unui cuvânt: PROIECT

„Ca suprafață, suntem a doua comună din județul Sălaj, dar, din păcate, populația e îmbătrâ­ni­tă, peste 70 la sută sunt pensionari, oameni care au lucrat în Cluj sau Zalău, iar acum s-au întors acasă”, spune primărița Angelica Lazăr. Timp de 21 de ani a fost cadru didactic în comună, profesor pentru învățământul primar și preșcolar. „În 2016, părinții elevilor mei au venit și m-au rugat să candidez, să nu-i las pe mâna străinilor. Ar fi fost bine și să fi fost doar consilier local, dar oamenii au decis, prin vot, altceva”.

Când a candidat pentru prima oară, în 2016, Angelica Lazăr a mai avut trei contracandidați. Oamenii au avut încredere în ea. Și, se pare, nu le-a în­șelat-o, din moment ce tot pe ea au votat-o și a doua, și a treia oară.

– Sunteți la începutul celui de-al treilea mandat. Ce-i motivează pe oameni să vă încredințeze funcția de primar? Bărbaților nu le prea place să fie conduși de femei…

– Motivația vine din rezultate. Cu toate greutățile ivite în cale, ne-am descurcat. Am reușit să facem câte ceva. Sunt trei proiecte pe care le-am finalizat anul trecut și mai avem încă șapte în derulare. Când spui „pro­iect”, pare cumva tehnic și abstract. Dar cuvântul ascunde viață în el, realizări extrem de importante. Modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Dra­gu, în valoare de peste trei mi­li­oane lei și modernizarea Grădiniței din Voivodeni, în valoare de 1.611.000 lei, înseamnă o opor­tunitate oferită copiilor de a face școală acasă, în sat, sub supravegherea părinților. Renovarea fostului dispensar comunal și transformarea lui în Centru Co­munitar Integrat are și el importanță vi­tală: asis­tență medicală în sat. În derulare avem și modernizarea unor străzi din Dragu și Ada­lin, în valoare de aproape 11 milioane lei, reabilitarea sediului primăriei, care spe­răm să fie gata îna­inte de Paști. De asemenea, suntem la faza studiilor topografice și geo­tehnice pentru intro­du­cerea rețelei de gaze naturale în comună.

– Spuneți că popu­­lația satului este îm­bătrâ­ni­tă, dar dvs. mo­­­der­nizați de zor șco­lile. Mai există co­pii în cele cinci sate ale comunei?

– În sistemul de învățământ al comunei Dragu sunt 267 de copii, de la grădiniță până la clasa a opta. Avem școală primară la Voivodeni și școală gimnazială la Dragu, și câte o grădiniță în fiecare din aceste sate. Pentru elevi, avem și programul „Masă sănătoasă”, în cadrul căruia primesc câte o masă caldă la prânz.

Satul de 700 de ani

– Doamnă primar, încercați să „pictați” pu­țin, în cuvinte, satele comunei Dragu, astfel încât cititorii să-și dorească să ajungă pe aceste me­leaguri!

– Cei care vor să vină la Dragu sunt așteptați cu… drag! Satul-reședință al comunei este, ca să zic așa, chiar la drum, pe șoseaua care leagă Clujul de Ji­bou. Celelalte patru sate ale comunei sunt împrăștiate printre dealurile domoale ale zonei. Și, chiar dacă nu avem încă o rețea turistică pusă la punct, cum există în alte părți, cei care ajung aici pot vizita bisericile de lemn „Sfântul Vasile cel Mare” din satul Dragu, monument istoric datând din 1806, și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Voivodeni, datând din 1822. Avem, de asemenea, două situri arheologice importante: „La Poduri” și „Ză­po­dea de la Piatră”. Satul Voivodeni, aflat la granița județelor Sălaj și Cluj, își are vatra pe locul unde, în urmă cu șapte sute de ani, s-a aflat un schit, unde s-a nevoit în rugăciune un călugăr eremit. Acum, la Vo­i­vodeni există o mânăstire ridicată la începutul anilor 2000. Iar celor mai curioși le pot spune că denumirea satului Dragu datează din timpul lui Matei Corvin, care dăruieşte acest domeniu, împreună cu satele aferente, lui Dragfi Tamas, urmaşul cu nume maghiarizat al lui Dragoş Vodă.

– Cu ce se ocupă oamenii activi din comuna dum­neavoastră? E agri­cultura o sursă de venit pentru ei, dacă tot aveți o suprafață atât de ma­re de teren?

– Localnicii practică agricultura doar ca mijloc de subzistență, pentru consumul familiei. Din toată suprafața comunei, o mare parte sunt terenuri împădurite, în proprietatea Ocolului Silvic Jibou și a com­posesoratelor din Dragu, Adalin și Voivodeni. Încă din 1990, în comuna noas­­tră funcționează o asociație agricolă, care lucrează în aren­dă aproape toate terenurile agricole ale sătenilor.

– Sunteți o comună mare, ca suprafață, dar destul de mică, dacă e să ne referim la numărul de locuitori. Ar fi în avantajul oamenilor comasarea administrativ-teritorială de care se tot vorbește?

– Comuna noastră are 1559 de locuitori, care, așa cum vă spuneam, sunt oameni în vârstă. Avem, de asemenea, și foarte mulți romi. Ar fi foarte greu pentru aceștia să fie nevoiți să bată drumurile, ca să-și rezolve câte o problemă sau să obțină niște documente. Și așa se descurcă greu, dacă-i mai punem și pe drumuri… Sigur, se vorbește de digitalizare, dar oare chiar crede cineva că oamenii în vârstă și romii și-ar putea rezolva problemele în acest mod? Mă îndoiesc! Noi avem 16 persoane angajate în primărie, cu tot cu cei de la gospodărirea comunală. Beneficiari de venit minim de incluziune, asistați sociali cum sunt mai cunoscuți, sunt 480 de persoane. Înțelegeți despre ce vorbesc?

„Nu e corect să schimbi regulile în timpul jocului”

– Există situații, probleme cu care vă confruntați și care să nu-și fi aflat rezolvarea?

– Da, și încă destul de multe. Perioada de așteptare foarte lungă până la obținerea avizelor pentru proiecte e una dintre dificultățile cu care ne confruntăm. Până vine aprobarea, îmbătrânim. Să vă dau un exem­plu: am reabilitat, prin POR, școala din Dra­gu, anul trecut chiar am făcut recepția finală. Între timp, s-a schimbat ordi­nul Minis­tru­lui de Interne și acum tre­buie să reluăm toată documentația în alt for­mat, ca să putem obține autorizația de funcționare la incendiu. Ni se pun permanent piedici, nouă, celor din teri­toriu, și nu înțeleg de ce. Nu e corect să schimbi regulile în timpul jo­cului, cum se spu­ne. Cine va reface documentația ne va cere, probabil, vreo zece mii de lei pentru o clădire gata reabilitată. E ca și când am muncit degeaba. În România, birocrația e o pacoste.

– Doamnă Angelica Lazăr, e mare diferența între viața la catedră și cea din fotoliul de primar?

– Of, da! E mult mai greu să lucrezi cu oamenii decât cu copiii. La o clasă de copii, după privire îți dai seama dacă au înțeles, dacă le-ai captat atenția. Cu adulții lucrurile stau taman pe dos: cu cât îți vorbesc mai frumos, cu atât trebuie să fii mai atent, că printre ei se află cei mai periculoși.

– Cu atâtea probleme, mai încape în viața dvs. de primar și un vis de suflet?

– Cel mai mare vis al meu e reabilitarea castelului Bethlen, din centrul comunei. S-au tot încercat, în timp, variante de finanțare a reabilitării acestuia și de introducere într-un circuit turistic, dar este monument istoric de clasa A și sunt foarte puține fonduri alocate pentru așa ceva. E o clădire superbă, pe vremea comuniștilor acolo și-au avut sediul sfatul popular, biblioteca, şcoala, căminul cultural, birourile fostei Gospodării de stat şi ale fostului CAP, ba chiar și un cinematograf. Clădirea a fost cât de cât îngrijită până la sfârşitul anului 1986, dar de atunci e în paragină. Am încercat, în 2019, să accesăm fonduri norvegiene pentru reabilitare, dar au fost, probabil, monumente mai importante cărora li s-au alocat bani. Suntem în discuție cu cei de la Ambulanța pentru Monumente, poate vom reuși împreună să mișcăm lucrurile într-un sens bun.