Campania electorală a intrat în faza „decartărilor de șoc”, a punerii pe masă a atuurilor prin care candidații încearcă să își maximizeze șansele, reducându-le concomitent pe ale concurenților. Insinuările și zvonurile, acuzele directe, bazate pe fapte reale sau inventate, asumările personale „în fața poporului”, toate mijloacele propagandistice sunt puse la bătaie pentru a influența, pe ultima sută de metri, trendul electoral. S-a observat de multă vreme că majoritatea candidaților apelează, în această etapă a alegerilor, la argumente emoționale, concretizate, pe un fond populist, fiecare dintre ei sperând că „o lovitură” neașteptată, mobilizatoare emoțional, le poate da câștig de cauză sau poate bloca șansele celorlalți. Recursul la acest tip de susținere a devenit preponderent, înlocuind – pentru destui alegători – opțiunea rațională cu reacția afectivă. Ceea ce s-a întâmplat la prezidențialele anulate a demonstrat că o parte consistentă a electoratului român este dispusă (sau împinsă prin manipulări mai mult sau mai puțin „subtile”) să își dea votul candidatului care anunță o schimbare radicală a sistemului prin care țara a fost guvernată, o restructurare efectivă a relațiilor ei externe, care să o facă un „pion inconturnabil” al șahului internațional.
Doar cinci candidați au ajuns să conteze în această ultimă etapă a noilor prezidențiale. Pe scena politică deschisă alegătorilor, ei sunt împărțiți formal între „proeuropeni” și „izolaționiști” (așa-numiții „suveraniști”). În primul grup intră reprezentantul partidelor la putere (PSD– PNL – UDMR), Crin Antonescu, Elena Lasconi, fostă candidată a USR-ului, și independentul Nicușor Dan. Pe culoarul suveranist concurează liderul AUR, George Simion, și independentul Victor Ponta. George Simion pare a fi, după toate sondajele, singurul candidat sigur de intrarea în finala prezidențială. În cazul lui, succesul pare a se datora reacției emoționale, de respingere a „sistemului corupt”, asumată de mulți electori, dar și stimulării abile a aspirațiilor de identitate națională, primejduită, pasămite, de aderarea la UE. Zgomotul mediatic făcut de adepții lui a acoperit, până acum, conținutul programului său electoral (redus în esență la două puncte majore: case ieftine pentru toată lumea și „neutralizarea” țării în raport cu UE și NATO), greu de susținut, în orice dezbatere rațională. Simion evită, de altfel, confruntările directe cu concurenții lui, preferând să se prezinte mai degrabă drept moștenitorul iluzoriului „salvator al neamului”, Călin Georgescu, candidatul manipulator al prezidențialelor anulate, respins la cele prezente. Călin Georgescu avea și el un program izolaționist, cu trimiteri nostalgice la „valorile strămoșești”. Trecutul ne arată însă că la „cumpănă”, electoratul respinge întotdeauna pe candidatul care ar împinge țara într-o aventură primejdioasă pentru chiar ființa ei. Dezvăluirea, cu dovezi (de către „serviciile” din Republica Moldova și Ucraina) a faptului că George Simion este un „agent de influență” al Rusiei ar putea să îi reducă drastic numărul de votanți. De efectele ei ar putea să profite celălalt „suveranist de circumstanță”, Victor Ponta, cel mai oportunist politician român în funcțiune, care își argumentează aspirația la funcția supremă în stat pe „experiența matură”, dobândită în vremea în care s-a aflat „la butoane” (ca prim-ministru) și pe relațiile internaționale personale, care l-ar face un partener inconturnabil al puterilor ce hotărăsc soarta lumii. Ponta n-a făcut însă nimic important pentru țară câtă vreme i-a condus guvernul, iar în relațiile cu străinătatea s-a dovedit un „partener umil”, interesat doar de câștigurile personale. Dezvăluirea (voluntară, din motive obscure) a reacției lui la inundațiile din 2014 – când a acceptat „să salveze Belgradul”, drenând apele Dunării spre satele românești din avalul „Porților de Fier”, acțiune ce i-a adus cetățenia sârbă, îi va afecta șansele de a-l înlocui pe George Simion într-o finală ce îi opune pe proeuropeni izolaționiștilor. Dezvăluirile de ultim moment despre cei doi îl favorizează pe candidatul „sistemului”, Crin Antonescu. Reprezentantul partidelor puterii nu este foarte bine perceput de mulți alegători, care nu uită trecutul său plin de compromisuri și retrageri comode ce îi fac un portret nu tocmai convingător în față cetățenilor dornici de schimbări profunde în administrația țării și continuarea drumului ei European. Discursul lui, excelent retoric, este privit de mulți alegători drept înșelător, fără acoperire în realitatea politică, mai ales că d-l Antonescu a anunțat că va confirma fără nicio reținere actuala formulă de guvernare. Crin Antonescu a adăugat demersurilor sale publice nuanțe suveraniste, sperând că va atrage cât mai mulți dintre susținătorii „suveranismului”, orfani ai „mântuitorului” Călin Georgescu. Deriva populist-suveranistă a fost și motivul pentru care candidata Elena Lasconi a pierdut sprijinul USR-ului, partidul pe care îl conduce. După accesul în finala prezidențialelor anulate, d-na Lasconi a scăzut lent în toate sondajele. Colegii ei au considerat corect că, având un astfel de trend, ea obturează „votul util” care i-ar permite celuilalt contestatar al sistemului, Nicușor Dan, să acceadă în finala prezidențială. Cel mai puțin compromis dintre politicienii aspiranți la funcția supremă în stat este atacat, din toate părțile, de oficinele propagandistice ale concurenților, care încearcă din răsputeri să-i găsească vulnerabilității de orice fel. Nicușor Dan este, totuși, singura alternativă credibilă la regimul de țară impus de sistemul în funcțiune.
Alegătorii vor avea, în contextul tulburat de dezvăluiri incriminatorii și mobilizări emoționale, o sarcină foarte grea. În actuală situație internațională, pe fondul unei crize socio-economice dure, ei trebuie să înțeleagă că se joacă chiar soarta țării. Votul este deschis și, de data asta, nu va mai putea fi anulat pentru vicierea lui prin influențe obscure.
