Dr. RAREȘ SIMU – Centrul „Terra MED – Bună Ziua”, Cluj-Napoca, tel. 0757/22.96.74, tel. 0733/67.50.73 și Centrul de Sănătate şi Viaţă „Armonia”, Bucureşti, tel. 0766/29.84.58
Din cele relatate de dvs., conform consultațiilor la neurolog, ORL-ist și pediatru, s-a ajuns la concluzia că este vorba despre migrenă. Una dintre cauzele cele mai frecvente de migrenă este nivelul crescut de histamină din organism. Atunci când ea se acumulează în exces, poate să producă o serie întreagă de manifestări. La nivelul sistemului nervos central, prin efectul de vasodilatație, poate să provoace apariția durerilor de cap. Pot să apară și alte manifestări: rinoree (secreţii nazale apoase) sau respirație dificilă, similară cu manifestările din astm, erupții cutanate de tip urticarie, eczeme sau dermografism (zone de culoare roșie, ce apar în zonele de presiune, la nivelul pielii), tulburări digestive – diaree, dureri abdominale, flatulență, tulburări de ritm cardiac – tahicardie, palpitații și hipotensiune. De menționat că în intoleranța la histamină nu trebuie neapărat să fie prezente toate aceste manifestări. Acumularea în exces a histaminei poate avea mai multe cauze – mecanisme alergice, autoimune, infecții (în special parazitare). Există și o situație, din ce în ce mai frecventă, în care histamina, atât cea eliberată în organism, cât și cea din aport extern prin alimente, nu este distrusă în mod corespunzător, din cauza lipsei unei enzime. Această situație se numește intoleranță la histamină și apare din cauza unei cantități scăzute de diaminoxidază – enzima care degradează histamina. În ultima perioadă, este o situație din ce în ce mai frecventă cu care se confruntă atât copiii, cât și adulții. În situația dvs., vă sugerez să solicitați medicului pediatru analizele specifice, pentru a putea stabili dacă este prezentă intoleranța la histamină în cazul copilului dvs. Până atunci, recomand să înceapă un regim alimentar din care să eliminați alimentele bogate în histamină: brânzeturi maturate, mezeluri afumate (salam, cârnați, șuncă afumată), năut, soia, nuci, cacao (este inclusă și ciocolata), dulciuri sau snacks-uri cu aditivi și coloranți, oțet, alcool, precum și alimentele care stimulează eliberarea de histamină la nivel intestinal – kiwi, lămâi, ananas, prune, cacao, nuci, fasole, linte, roșii, germeni de grâu, aditivi alimentari: benzoat, sulfiți, nitriți, glutamat, coloranți alimentari și cei care blochează diaminoxidaza, ceai negru, băuturi energizante, ceai verde, ceai mate. Recomand, de asemenea, să urmeze și o cură de trei luni cu suc de noni, suc de aloe vera și sevă de mesteacăn, cu efect antiinflamator la nivel intestinal. De asemenea, de mare ajutor poate fi un tratament homeopat individualizat, dar pentru aceasta este nevoie de o consultație la un medic specialist. O sursă bună de sevă de mesteacăn, sub formă de pulbere liofilizată găsiți la Centrul de Viață și Sănătate Armonia.
Dr. LUCICA SIMA – Cabinetul de Medicină Complementară Imunyze, Bucureşti, tel.: 0722.85.12.77, 0314.21.09.23, e-mail: [email protected] www.imunyze.me
„Cum pot scăpa de dependența de picături nazale?” (Răspuns pentru LUCIA, F. AS nr. 1665)
Un produs natural care vă poate ajuta este suplimentul alimentar Imunyze HEALTHCARE 5 ml soluție. Gama IMUNYZE ajută la prevenirea și combaterea infecțiilor cu germeni patogeni, prezentând activitate antimicrobiană, antiinflamatoare și imunomodulatoare. Proteinele imunologic active conţinute asigură imunizarea pasivă a organismului şi au efect de stimulare a funcțiilor sistemului imunitar.
Mod de utilizare: 2 flacoane/zi (5 ml/doza), administrare per os (soluția „se plimbă” prin cavitatea bucală în tihnă, apoi se va înghiți). Produsul se utilizează de două ori pe zi, dimineața și seara, după masă, timp de 60-90 de zile. După ingerarea soluției bucale nu se mai consumă nimic 1/2 oră!
Pentru mai multe informații, contactaţi medicii terapeuţi din cadrul Cabinetului de Medicină Complementară Imunyze. Multă sănătate!
Cabinetul de Medicină Complementară Imunyze. Telefon: 0722851277; E-mail: office@imunyze.me, site web: www.imunyze.me
ADRIAN UDREA – fitoterapeut, nutriționist, wellness coach – Timișoara, tel. 0766.75.02.01, e-mail: [email protected]
„Soțul meu nu reușește să scape de bronșită astmatiformă” (Răspuns pentru MARIA, F. AS nr. 1670)
Bronșita asmatiformă se manifestă prin diverse simptome, dintre care cele mai frecvente sunt: tuse persistentă, respirație șuierătoare, dificultăți de respirație. Această suferință apare atunci când inflamația bronhiilor se asociază cu reacții asemănătoare astmului (bronhospasm, secreții excesive, dificultăți de respirație).
Remedii naturale eficiente:
• Plămânărica: calmează tusea, fluidizează secrețiile bronșice și are rol antiseptic și antiinflamator. Se folosește sub formă de ceai, din care se prepară infuzie și se administrează de 2-3 ori pe zi.
• Lumânărica: calmează inflamația la nivelul laringelor și al bronhiilor, ușurează expectorația și are efect emolient și cicatrizant. Se găsește sub formă de ceai și se poate administra de două ori pe zi.
• Trei-frați-pătați: este o plantă cu efect depurativ deosebit, imunomodulator și antiinflamator, fiind unul din cele mai eficiente remedii în alergii și pentru curățarea sângelui și a limfei. Se folosește sub formă de ceai, tinctură sau capsule.
• Extractul gemoterapic din muguri de coacăz-negru: are acțiune asemănătoare cortizonului, fiind deosebit de util în alergii, inflamații ale căilor respiratorii și pentru stimularea glandelor suprarenale.
• Magneziul are efect bronhodilatator, modulează nivelul de histamină și previne crizele.
• Vitamina C naturală: scade nivelul de citokine proinflamatorii, are efect antihistaminic și antiinflamator.
• Grăsimile tip omega: modulează răspunsul alergic, au efect antiinflamator puternic și reduc frecvența simptomelor.
Pentru detalii suplimentare și o mai bună personalizare a tratamentului, îmi puteți scrie pe adresa de e-mail: [email protected], www.wellness-coach.ro