Dacă reacțiile publice la măsurile dure de depășire a crizei fiscale, propuse în „pachetul 1 de reforme” al guvernului Bolojan, au fost oarecum „normale”, inițiativele legislative, conturate în „pachetele 2 și 3”, au declanșat începutul unui adevărat război de gherilă, politic și civic. Primul pachet răspundea unei urgențe, evitarea colapsului fiscal provocat de dezmățul bugetar al guvernărilor anterioare, și a fost structurat pe formulele „clasice”, pentru toate administrațiile ajunse la ananghie. Altfel spus, guvernul Bolojan a decis umplerea „găurii fiscale” prin „solidarizarea” tuturor contribuabililor, siliți să scoată mai mulți bani din buzunar, prin noi taxe și impozite, creșteri de TVA și accize, pentru a repara un deficit bugetar ce ar fi dus țara la stadiul de „junk” (gunoi), ar fi descurajat orice investitor și ar fi blocat accesul la fondurile de dezvoltare puse la dispoziție de UE. Evident, asemenea măsuri îi afectează în primul rând pe cetățenii cu venituri mici și mijlocii, deși nu ei au fost beneficiarii cheltuielilor aberante, practicate discreționar, de trecutele administrații naționale. Austeritatea, pusă pe seama tuturor și justificată de urgența evitării colapsului economico-social, pare a fi fost singura modalitate de evitare a prăbușirii în criză. Chiar și partidul care, doctrinal, se declara apărătorul celor mulți, PSD-ul, a susținut aplicarea „pachetului”, după ce – cum stă bine unei grupări (auto)intitulate socialistă – a sugerat unele „amendamente” menite să îndulcească pilula amară administrată cetățenilor de rând.
Problema care amenință cu declanșarea unui război politico-civic a apărut în momentul în care premierul Ilie Bolojan a anunțat trecerea la concretizarea propunerilor conținute în „pachetele 2 și 3” de reformare a sistemului politico-administativ care a potențat și a declanșat criza fiscală. Dintre toți premierii României post-comuniste, d-l Bolojan este primul care nu numai că a identificat „sursele sistemice” ale colapsului financiar, dar a venit și cu decizii de eliminare a lor, înțelegând că tratarea paleativă a rezultatelor acestora lasă loc pentru reapariția lor ciclică tot mai rapidă. D-l Bolojan știe că repararea efectelor devine provizorie fără „tratarea” cauzelor. Or, cauzele sunt inerente „sistemului” care a dus la scindarea societății prin repartizarea inechitabilă și arbitrară a veniturilor, prin formarea unor categorii socio-profesionale privilegiate, cu caracter parazitar. „Sistemul” a fost impus prin „ocuparea” instituțiilor statului de către „politruci”. Principalul partid clientelar, pentru care doctrina atașată este doar „o vitrină de uz extern”, este PSD-ul, dublat mereu de creațiile sale conjuncturale, de „rezervă”, de la PUNR, PRM etc. până la AUR, SOS sau POT, cu rol diversionist, de canalizare controlată a posibilelor nemulțumiri sociale.
Ultima criză fiscală a indicat că „sistemul” și-a atins limitele. Ilie Bolojan atacă frontal, prin propunerile din „pachetele 2 și 3”, chiar „esența” sistemului. El vrea că justiția să redevină „normală”, păstrându-și autonomia, prin eliminarea privilegiilor uriașe care au corupt-o (salarii și pensii mai mari decât salariile, pensionari la vârste „fragede” și reangajări în „sistem”, cu păstrarea pensiilor). Premierul cere reglarea avantajelor materiale deținute de funcționarii din conducerea companiilor de stat, majoritatea subvenționate de la bugetul susținut de taxele și impozitele tuturor. D-l Bolojan propune controlarea drastică a fondurilor dirijate prin PNDL și reducerea numărului funcționarilor aleși sau numiți în administrația locală. Premierul dorește, corect, eliminarea nenumăratelor agenții și direcții din administrație, care se dublează birocratic între ele, risipind fără justificare sau responsabilitate fondurile statului. Or, astfel de măsuri lovesc dur „ierarhiile” generate de „sistem”. Altfel spus, ele zgâlțâie „matricea identitară” a partidului dominant al ultimelor decenii, PSD-ul. Amendat electoral la ultimele alegeri de cetățenii care au realizat adevăratele scopuri ale formării sale ca partid, prăbușit în ultimele sondaje, PSD-ul a înțeles prea bine că aplicarea deciziilor d-lui Bolojan îl privează de ierarhiile clientelare care constituie baza sa „de mase”. Pierderea lor ar duce la scindarea grupării, și la absorbția unei părți din ea în AUR. Ca partid guvernamental, membru al actualei coaliții, PSD-ul va încerca, de aceea, ca – pe de o parte – să atenueze cele mai multe inițiative ale premierului și, pe de altă parte, să pară solidar cu „modernizările” propuse de el. PSD-ul declanșează indirect gherila antireformistă, mobilizându-și clienții la proteste masive. Reacția absurdă a CSM-ului la propunerile privind statusul magistraturii ale premierului Bolojan, ca să exemplificăm, îi dă muniție ministrului PSD-ist al justiției să contracareze „argumentat” orice încercare de abolire a privilegiilor cu care această categorie profesională s-a dotat. Ca în piesele lui Caragiale, liderii PSD-iști spun că vor transformări „esențiale” dar… „să nu se schimbe nimic”!
În războiul politico-civic declanșat discret de ei, liderii PSD-iști au obținut o primă victorie: premierul a acceptat ca aplicarea „pachetelor 2 și 3” să fie amânată câteva săptămâni, pentru a o putea „îmblânzi cu amendamente rezonabile”. Dacă d-l Bolojan va pierde, în ciuda hotărârii sale, bătălia, reforma propusă de el nu va avea alt efect decât supraviețuirea sistemului. Dar, pentru PSD, victoria va fi amară și amendată tranșant la viitoarele alegeri.
