Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

Lecția de energie – Sfaturi pentru combaterea stresului

Ziua bună se cunoaște de dimineață

Foto: Shutterstock – 3

Când vă așteaptă o zi grea, încărcată de probleme de serviciu, încercați să vă sculați dimineața cât mai devreme. Pentru că în acel moment nivelul corti­zolu­lui din sânge este mai ridicat și se menține la fel și pe parcursul zilei, întărindu-vă împotriva stresului. Nu luați tablete atunci când sunteți suprasolicitați și chi­nuiți de stres. Compuneți mai bine o poezie sau pictați un tablou. S-a demon­strat că scrisul și pictatul înlătură stresul și alină chiar și durerile. Dacă nu vă atrage nici una, nici alta, faceți sport.

Un pui de somn

Vă numărați printre cei care, dacă se trezesc de­vreme dimineața, după-ma­sa au un moment de cădere și se simt obosiți? Dacă da, și dacă puteți, trageți un pui de somn de 15 mi­nute la ora prânzului. Nu mai mult. Un somn scurt la prânz este la fel de revigorant și de re­la­xant ca un medicament ener­gizant și – în orice caz – cu mult mai sănă­tos. Dacă nu se poate, exe­cutați urmă­torul exercițiu ușor, care vă va ajuta să tre­ceți peste momentul de oboseală mai repede ca o ceașcă de cafea: ieșiți afară la aer și săriți într-un picior circa 10 minute. Înviorează și trupul, și mintea.

Mângâieri și pupături

Oxitocina este hormonul responsabil pentru menți­nerea tinereții, pentru o tensiune arterială sănătoasă și o imunitate optimă la stres. Știți câtă oxitocină se pro­duce în organismul nostru? Și știți cum? Cu mângâieri, pupături și îmbrățișări. Conform Organizației Mon­diale a Sănătății, sărutatul este foarte sănătos: oamenii care se sărută des sunt mai rezistenți la un număr mare de boli și îmbătrânesc mai încet. Dacă n-are cine să vă dezmierde, este folositor și flirtul. Și el elimină stresul, stimulează circulația sângelui și creează bună dispoziție. Flirtați, așadar, de câte ori aveți ocazia!

O pisică în poală

Dacă nici asta nu vi se potrivește, dar căutați, to­tuși, o metodă pentru a scăpa de stres, mai există o reco­­man­dare interesantă: ocupați-vă timpul în orele de după serviciu cu un animal de casă. Dintr-un studiu efectuat la Universitatea New York rezultă că ten­siu­nea și pulsul scăpate de sub control din cauza stresului revin la nivelul optim în compania unei pisici, a unui câine sau a unui hamster. O perfor­manță pe care n-o reușește nici măcar parte­nerul de viață.

Program alimentar pentru întărirea nervilor

* Fasolea verde este o sur­să excelentă de acid pan­totenic, adică de vitamina B5. Cei care au mult de lucru și stau permanent sub presiu­nea per­formanțelor ar trebui să mănânce cât mai multă fasole verde, indiferent sub ce formă. În păstăile de fasole au fost descoperite și substanțe asemă­nă­toare pectinei, care pot re­duce valorile prea ridicate ale coleste­ro­lului.

* Porumbul este mai bogat ca orice altă legumă sau cereală în vitamina B1, vitamina nervi­lor. Conți­ne, de asemenea, mangan, care împreună cu vitamina B1 are un efect calmant și echilibrant. Și este și o sur­să de magneziu, care destinde și relaxează. Și cu afinele se pot face multe pentru sănătate. Cele mai efi­ciente sunt soiurile de la noi din țară, bogate în vitamina C, asi­milată foarte repede de organism. Deci: mâncând afine de pădure, puteți combate stresul profesional și puteți preveni răcelile.

* Spanacul este, și el, o le­gumă antistres. Conține mult mag­neziu (o substanță minerală anti­stres) și vita­mina B1 (vita­mina ner­vi­lor). Dar conține, în același timp, și cantități importante de acid folic, prin care pro­te­jează ini­ma și circulația san­guină și sto­pea­ză scle­rozarea arterelor, fiind, așa­dar, un adevărat izvor de ti­nerețe.

Primul stres din dimineața unei zile de muncă poa­te fi anihilat cel mai ușor cu o banană. Bananele sunt – și ele – bogate în magneziu. Și, în sfârșit, să nu uităm hameiul, ale cărui substanțe active calmante, existente și în bere (lupulon și humulon), întăresc nervii și ajută la combaterea stresului. Cu măsură, firește…

Băuturi pentru nervi tari

O masă ușoară pentru întărirea nervilor s-ar putea compune dintr-un sfert de litru de iaurt sau lapte ames­­­tecat cu o lingură de miere. Dar atenție: laptele con­ține o mulți­me de calorii și n-ar trebui să devină o băutură pentru stinge­rea setei, ci să fie consumat o singură dată, în cursul dimineții sau al după-amiezii. Îl reco­mandă mulțimea de substanțe componente po­zitive.

În perioadele de agitație maximă, oferiți-vă zilnic plă­cerea unui pahar cu zeamă de varză acră. Varza acră, la fel ca iaurtul, stimulează dezvoltarea bacte­riilor intestinale pozitive, întărind, astfel, imunitatea. În plus, conține o cantitate mare de vitamina C, de vita­mine din grupele B, de magneziu și de potasiu. Cei care obișnuiesc să mă­nân­ce varză acră și să bea zeamă se simt mai proaspeți, mai vitali și se des­curcă mai ușor cu stresul.

Dacă, pe parcursul zilei, suprasolicitarea vă produ­ce o stare de ner­vo­zitate, cumpărați imediat două avo­cado. Avocado crud cal­mează nervii și combate proasta dis­po­ziție. Este bogat în vitamina C (pentru imu­nitate și împotriva stre­sului), în vitamina E (pentru inimă și circulație) și în vitamina B6 (pentru mușchi și sânge). O combinație din aceste vitamine cu substanțe minerale, microele­mente, enzime și uleiuri eterice are un efect calmant asupra nervilor iritați. Dacă vreți să scăpați de stres și să vă concentrați mai bine, mâncați în fiecare zi 3-4 nuci. Nucile trebuie consumate crude, pentru că încăl­zite își pierd o mare parte din componentele valoroase.

„Lovituri” energizante

Lapte cu apă

Dacă vreți să abordați ziua – încă de dimineață – cu vitalitate și cu nervii tari, folosiți următorul truc: beți în seara precedentă, înainte de culcare, 1/8 l de lapte amestecat cu 1/8 l de apă. Băutura este ușor de digerat și-i oferă organismului vitamine, minerale și micro­elemente importante.

Energie cu arome

Dacă vreți să vă motivați pentru ziua care vă aș­teaptă, „treziți-vă” toate simțurile. Cum? Cu ajutorul aromelor: mirosiți peste zi o sticluță cu ulei de mentă, de cimbru, de rozmarin sau de camfor și puneți 20 de picături dintr-unul din uleiuri într-un vas cu apă. În felul acesta veți putea inspira uleiurile eterice vola­tilizate în aerul din cameră. Foarte eficient: puneți 30 de picături de ulei de trandafir pe batistă și mirosiți batista din 10 în 10 minute. Este un remediu garantat împotriva indispoziției. Și parfumul uleiului eteric de portocală înviorează.

De 3×7

Există momente pe parcur­sul zilei când vă simțiți obosiți și fără chef de nimic? Mestecați pur și simplu trei curmale. Conținutul ridicat în hidrați de carbon al aces­tui fruct este compus prepon­derent din zahăr in­vertit, care se topește deja în salivă și pătrunde imediat în mucoasa bucală. De aceea curmalele întăresc puterea de gândire. Dacă aveți nevoie de energie în plus, ronțăiți – din când în când – șapte migdale, șapte curmale și șapte stafide. Sau o bucățică de ciocolată – de preferință amăruie, care conține multă cacao și puțin zahăr și care vă poate ajuta efectiv în lupta cu oboseala apărută brusc.

Apă și soare

Ca să nu cădeți în capcana „golului de la ora 11”, când aerul din birou devine uscat și nesănătos și ochii sunt obosiți de munca la computer, puteți să beți dimineața cel puțin un litru de apă și să mâncați câte-un fruct – merele sunt cele mai recomandate.

Și soarele este un „leac” antidepresiv și un „furni­zor” de energie. Când strălucește pe cer, ieșiți afară și încălziți-vă la razele lui. O să vă simțiți în plină formă și o să fiți mai bine dispuși.

Frecții cu oțet

Pentru a scăpa de oboseală și a fi din nou în vervă, ar trebui să amestecați cinci linguri de oțet cu jumătate de litru de apă călduță și să vă masați bine corpul. După care nu uitați să faceți duș!

Nu uitați fierul!

Unul din cinci locuitori din Europa centrală – mai ales femei – nu asimilează fier suficient și se simte moa­le și vlăguit. Preveniți lipsa de fier cu semințe de floarea-soarelui, cu sfeclă roșie sau cu soia. Foarte bună este și combinația cartofi+brânză de vaci. Sau morcovii, dovleacul, varza și spanacul, care conțin o cantitate mare de fier. Cei ce vor să-și facă „plinul” de fier cu zar­za­vaturi, carne de pui și legu­mi­noase, ar fi bine să bea – în paralel – un pahar de suc de portocale. Vitamina C ameliorează asimila­rea fierului, în timp ce ceaiul negru o blochează.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.