Când spui „Capitala Ardealului”, te gândești instantaneu la Cluj. Dar astăzi, numele acesta e purtat de o comună din județul Cluj, Săndulești, supranumită așa din considerente de marketing, după cum spune Călin-Stelian Fărgaciu, primarul comunei. A candidat de trei ori până să-și convingă consătenii, că nu vine la primărie ca să-și cumpere elicopter, ci ca să-și pună în slujba comunei experiența dobândită în domeniul privat, unde activase cu succes până atunci. Acum se află deja la cel de-al treilea mandat.

„La noi, în Ardeal, este o vorbă: «Decât cu prostul la câștig, mai bine cu deșteptul la pierdere». Acum le pare rău că nu m-au ales mai repede, și-au dat seama că e    mai bine cu deșteptul la pierdere”, spune primarul Fărgaciu. „Și nu pentru că m-aș crede cine știe ce deștept, dar Dumnezeu chiar a fost bun cu mine și cu comuna mea, de ne-a ajutat să facem mai mult chiar decât ne-am propus”.

„Le-am propus să reînvățăm să trăim ca o comunitate”

– Și ce v-ați propus, când ați decis să candidați?

– Când am candidat, nu le-am promis oamenilor nici apă, nici asfalt, dar le-am propus să reînvățăm să trăim ca o comunitate. Cred că de acolo pleacă multe, din părtășia dintre cetățeni și mediul pozitiv în care trăiesc. Acum, după nouă ani de administrație, tocmai am încheiat asfaltarea ultimului metru de drum din comună, avem rețele de apă și canal, gaz metan și toate utilitățile care definesc confortul în ziua de azi. Suntem o comună la cheie. În mediul privat, de unde vin, înțelegi mai bine că banii se fac greu și se cheltuie ușor și asta mi-a fost de folos de când sunt primar. Am avut mereu și sprijinul consiliului local, pentru că oamenii au înțeles că, în vremuri de pace și armonie, se pot construi lucruri bune.

– Investițiile pe care le-ați făcut au fost pe fonduri europene?

– Când am preluat funcția, primăria Săndulești avea datorii de 10 miliarde lei vechi, iar din al doliea an de mandat, suntem tot pe excedent. Principala mea țintă a fost să creez un mediu economic, deoarece comunele fără mediu economic sunt sortite pieirii. Nu sunt eu cel mai deștept și mai sfătos dintre primari, dar cred că trebuie să te zbați ca să aduci în comuna ta mediul economic, ca să ai locuri de muncă, să nu se ajungă la depopu­lare, sau măcar firmele să aibă sedii pe raza localității tale. Noi suntem comună periurbană, la mai puțin de zece kilometri de Turda, avem condiții foarte bune, de oraș, cu aer curat de la țară, cu spații generoase, în care nu trebuie să te cerți cu vecinul când îți parchezi mașina. După ce am rezolvat toate utilitățile, comuna a cam explodat, iar bugetul s-a echilibrat.

Investițiile le-am făcut din toate genurile de finanțări disponibile. Pentru unele, există legislație care te împiedică, efectiv, să le accesezi. De exemplu: ca să reabilitezi căminele culturale, ca să obții punctaj pentru fonduri europene, trebuia să ai grad de turism, iar acesta se stabilește după o anumită suprafață de pădure, pe care, dacă nu o aveai în proprietate ca UAT, se considera că nu ai grad de turism. O tâmpenie! Am pierdut acea finanțare, pentru că, deși avem aproape Cheile Turzii, Cheile Turenilor și Salina Turda, și e o zonă turistică grozavă, nu aveam pădure suficientă. Nu e corect, dar asta nu ne-a împiedicat să mergem mai departe.

Adevărul e că programele „Anghel Saligny” și PNDL au scos, la propriu, România din „Evul Mediu”, indiferent ce se spune. De multe ori, la fonduri europene sunt atât de multe condiții, încât comunele mici nu le pot realiza. Ba nu ai bani de cofinanțare, ba ai un punctaj calculat după o lege strâmbă ș.a. Cine se dezvoltă se tot dezvoltă, cine e mai sărac tot în urmă rămâne, de-aia încă există comune cu drumuri de pământ.

„Trebuie să facem lucruri de calitate, cu bani cinstiți”

– Spuneți că aveți condiții de oraș, dar ocupații rurale mai au consătenii dumneavoastră? Se mai ocupă cu agricultura, cu creșterea animalelor?

– Noi am fost mereu legați de Turda, de fabrica de ciment și de fosta platformă industrială. Acum, am creat noi o zonă industrială și avem noroc că aici se va reloca fabrica Sanex de la Cluj, ceea ce înseamnă că vom avea un viitor asigurat. Bugetul actual al comunei e, în medie, de 150 de mii de euro anual, ceea ce e foarte puțin, iar banii ce vor veni de la această fabrică sunt de o mie de ori mai mulți.     

Avem trei ferme agricole, dar a dispărut agricultura de semisubzistență, cu    animale sau cu terenuri fărâmițate. Bătrânii erau legați de pământ și de animale, tinerii nu mai au răbdarea și aplecarea asta. Mai avem câțiva care practică oieritul de subzistență, dar și dintre ei sunt unii care mai au câte un serviciu. În plus, în zona noastră, a început să se dezvolte agroturismul. Avem câteva pensiuni, au început să apară punctele gastronomice locale.

„Dacă avem asfalt, nu înseamnă că nu mai putem să facem și un spectacol folcloric”

– Utilitățile de care vorbiți și care tind să urbanizeze satul nu pun în pericol specificul locului, tradițiile?

– Nu, defel. (Asta înseamnă deloc, în Ardeal.)    Știu comune profund rurale, în care nu mai există deloc tradiții. Cu toate acestea, lumea satului păstrează elemente de identitate, care nu vor dispărea în următorii 50 de ani. Există însă un minimum de confort pe care trebuie să-l asigurăm și celor de la țară. Acum 2000 de ani, romanii aduceau civilizație, făcând drumuri și rețele de apă. Nu e normal ca în 2025 să mai existe localități unde să nu ai parte de așa ceva! Dar dacă avem asfalt, nu înseamnă că nu mai putem să facem și un spectacol folcloric. Și astea trebuie făcute de calitate, nu genul acela de „Fiii satului”, unde plătim niște formații și niște cântăreți, la care participă aceiași patru bețivi din sat. Poate deranjează ce spun acum. Trebuie să facem lucruri de calitate cu bani cinstiți.

– Sunteți afectați de preconizatele reduceri de personal?

– Nu-s Nostradamus, dar vor fi afectați doar cei care au făcut angajări prea multe, unde s-a sărit calul. O comună mică nu poate depăși 17 angajați, dar ideea e să și faci treabă. Eu, dacă trec printr-o comună, știu dacă primarul e gospodar doar uitându-mă la stațiile de autobuz și la coșurile de gunoi. Sunt trei imagini care definesc o comună: biserica, primăria și școala. Dacă sunt dărăpănate, înseamnă că acolo ceva nu funcționează bine. Există o risipă a banului public, în primul rând pentru că nu există un standard de costuri, și asta mi s-a părut nefiresc încă de când am venit în administrație. Banii trebuie chivernisiți și când îs puțini, și când îs mulți, că așa scrie în Cartea Sfântă.

„Nu există școli de primari”

– Ce ar trebui schimbat în administrație?

– Aș duce răspunderea la funcționarul public. Conform Constituției, ca primar poate fi ales și un analfabet. Nu e normal ca, într-o primărie, compartimentul juridic sau contabilitatea să emită un document, să-l aducă la semnat primarului, care poate e analfabet. Nu e corect! Dacă primarul face un abuz și te obligă să faci un document, nu-l semna! Nu există școli de primari, eu am învățat, ca să știu ce și cum, și tot mai fac greșeli. S-a întâmplat să fie primari mai duri, și angajații să-i saboteze, și ei nici măcar să nu-și dea seama, dar să răspundă. Al doilea lucru ar fi standardul de costuri. Dacă astea s-ar rezolva, lucrurile ar fi mai simple în România. Deocamdată, se risipesc bani legal, căci legea e prost gândită.

– Ce probleme mai aveți de rezolvat în comună?

– Nu mai avem mare lucru de făcut, acum lucrăm la detalii. Avem o sală de evenimente pe care am extins-o, pentru că am făcut ceva ce i-aș sfătui și pe alți colegi să facă: în fiecare an, facem un concert de colinde interconfesional, fiecare cântă în felul lui, iar la final, cântăm o colindă împreună și ne despărțim frați. Până acum, mergeam și cântam în biserica ortodoxă, pentru că era cea mai mare clădire din comună, și acolo au venit toți.

Când am ajuns primar, în mijlocul satului se întâlneau oameni din trei direcții, din trei biserici diferite, și nu se salutau. Acum am ajuns ca, la sfințirea bisericii ortodoxe, să fie în primul rând alături de mine toți reprezentanții cultelor religioase. Asta înseamnă normalitate.