• Cu spatele la stres, cu fața la viață •

Pentru mulți dintre noi, munca în exces și presiunile psihice devin o povară tot mai grea. Raportul stresului comunicat de Organizația Mondială a Sănătății pentru anul 2025 a arătat că 45% dintre persoanele chestionate se simțeau copleșite de solicitările profesionale tot mai greu de îndeplinit, de presiunile mediului social, acuzând stări grave de oboseală. Între suferințele incriminate, la loc de frunte se află insomnia, migrenele, problemele cardiovasculare, durerile de spate și membre, cancerul, depresia, epuizarea nervoasă.
Vă numărați și dvs. printre persoanele împovărate de responsabilitățile de la locul de muncă, care v-au transformat în „workaholici”? Munca, dublată de obligațiile familiale, vă seacă puterile? În cazul în care doriți cu adevărat o schimbare, sfaturile care urmează vă pot fi de mare ajutor. Alegeți și încercați din ele ceea ce considerați că vi se potrivește. Poate că veți găsi astfel calea de a înfăptui schimbările pe care vi le doriți.
O dimineață calmă
În fiecare dimineață, rezervați-vă cinci până la treizeci de minute, pentru un răgaz de calm și de meditație. Așezați-vă undeva ori stați întinși, folosind această durată de timp pentru o întâlnire intensă cu propria ființă. Deschideți fereastra, ascultați concertul de sunete al naturii, respirați profund, concentrându-vă asupra intrării și ieșirii aerului din plămâni.
Mașina-medicament
Să spunem că mergeți la birou cu mașina. Pe drum simțiți tensiunile din corpul dvs., de exemplu mâinile încleștate pe volan, umerii strânși și împinși în sus, crisparea din stomac și așa mai departe. Îngăduiți tuturor acestor tensiuni să se destindă.
Hotărâți-vă să nu deschideți aparatul de radio, pentru a fi singuri cu dvs. înșivă.
Experimentați în felul următor: circulați pe banda din dreapta și rămâneți la o viteză cu 5 km/h mai mică decât cea maximă admisă. Când aveți roșu la semafor, întrebuințați timpul de așteptare pentru a vă percepe respirația, pentru a contempla copacii de pe marginea drumului, cerul sau gândurile care vă trec prin minte în acel moment.
Când ajungeți la locul de muncă, zăboviți încă un minut, pentru a realiza pe deplin faptul că ați ajuns acolo. Conștientizați unde anume vă aflați.
Pauze – schimbați decorul
Folosiți pauzele pentru a vă relaxa cu adevărat. Poate că n-ar fi rău să faceți o scurtă plimbare, în loc să beți cafeaua obișnuită, să fumați ori să răsfoiți dosarele. V-ar fi de ajutor să „schimbați decorul” în pauza de prânz, dacă există această posibilitate. În cazul în care dispuneți de un birou care vă aparține în exclusivitate, închideți ușa pentru câteva minute și detensionați-vă în mod deliberat. Obișnuiți-vă să rămâneți singuri cu dvs.
Trei minute pe oră
Decideți-vă ca, la intervale de o oră, să faceți câte o „oprire” de unul până la trei minute, în cursul căreia vă veți urmări respirația și percepțiile corporale. Îngăduiți minții dvs. să se liniștească în timpul acestei auto-observări. Serviți-vă de punctele de reper din spațiul care vă înconjoară – de pildă: soneria telefonului, planta de pe pervazul ferestrei, lumina care se vede prin geam, încercând să vă concentrați atenția asupra lor: sunet, culoare, transparențe. Observați-le altfel decât „în trecere”. Cu atenție. De parcă le-ați privi cu o lupă. Este extrem de reconfortant.
Folosiți pauza de prânz sau alte momente, pentru a sta de vorbă cu oameni care vă sunt apropiați. Încercați să orientați comunicarea cu ei către subiecte care nu au neapărat legătură cu munca.
Hotărâți ca, o dată sau de două ori pe săptămână, să luați masa de prânz la birou în tăcere. Folosiți acest timp pentru a mânca fără grabă și a simți că sunteți prezenți acolo, doar cu dvs.
Drumul spre casă
La sfârșitul zilei de lucru, încercați să faceți o recapitulare sumară și felicitați-vă pentru munca prestată. Ați realizat destule pentru ziua de astăzi!
Părăsind locul de muncă, încercați să simțiți cu acuratețe aerul răcoros sau cald de afară. Ce se petrece în clipa când deveniți receptivi la aceste proprietăți ale mediului? Se transformă ele și în percepții corporale? Percepeți și zgomotele din jur? Puteți merge, fără a avea sentimentul că sunteți mânați din urmă de cineva sau ceva? Ce se petrece atunci când încetiniți ritmul pașilor?
Pe drumul de întoarcere acasă, acordați-vă un moment pentru a realiza această schimbare, faptul că ați plecat de la muncă și mergeți spre locul unde se găsește căminul dvs. Nu faceți asta automat. Creați un scenariu. Fixați în minte ce va urma. La fel ca majoritatea oamenilor, și dvs. vă aflați pe punctul de a trece la următoarea activitate cu normă întreagă – aceasta fiind casa dvs.
Dacă parcurgeți drumul cu mașina, concentrați-vă asupra momentului când începeți să conduceți prea repede. Puteți schimba acest lucru? Dați-vă seama de faptul că posedați o capacitate mai mare de autocontrol decât ați fi crezut.
Când ajungeți acasă, opriți-vă o clipă, pentru a vă introduce în mod conștient în atmosfera căminului dvs., fie că locuiți acolo împreună cu familia ori singuri.
Odată ajunși acasă, scoateți și puneți deoparte îmbrăcămintea cu care ați fost la serviciu. Această acțiune simplă vă poate ajuta să intrați în rolul de persoană particulară. Salutați-i pe toți cei ai casei. Petreceți câteva momente îmbrățișându-i pe rând și privindu-i în ochi. Dacă este posibil, asigurați-vă un respiro de cinci până la zece minute, în care să stați liniștiți, fără a fi necesar să conversați. În cazul în care sunteți unicul locatar al acelui spațiu, percepeți liniștea din locuință și gustați sentimentul că pătrundeți în mediul dvs. familiar.
Respirație în trei pași
Acesta este un exercițiu de atenție, simplu și ușor de integrat în rutina cotidiană.
• Concentrare – Lăsați deoparte ceea ce faceți (scrieți, citiți…), opriți-vă pentru un moment. Închideți ochii. Încercați să simțiți cum stați aici, în clipa aceasta. Fiți prezenți. Percepeți cu atenție spațiul și zgomotele din jur. Simțiți atingerea hainelor pe piele, simțiți-vă trupul, așa cum se află el aici și acum.
• Extindere – Concentrați-vă pe inspirație. Urmăriți cum se extinde volumul aerului care vă pătrunde în corp, iar după aceea, odată cu expirația, cedează. Rămâneți concentrați pe durata a cinci până la zece respirații.
• Deschidere – Încercați să vă percepeți corpul. Cum stă pe scaun, cum respiră, cum e înconjurat de aerul din jur. Deschideți ochii. Simțiți-vă prezenți în universul dvs. și continuați-vă activitatea întreruptă anterior.
Patru pași pentru reducerea stresului
Acest exercițiu poate fi făcut oriunde vă întâlniți cu o situație stresantă. De fiecare dată când observați la dvs. semnale ce vă avertizează că a apărut stresul, încercați strategia următoare:
Stop! Respiră! Reflectează și decide! Transformă decizia în acțiune!
Stop!
Comandați-vă singuri „Stop!”, atunci când vă dați seama că sunteți stresați. Acest cuvânt simplu vă poate ajuta să rupeți lanțul reacțiilor automate și să frânați vârtejul dăunător al stresului.
Respiră!
Când sunteți neliniștiți de ceea ce urmează să se întâmple, opriți-vă și inspirați profund. Apoi, cu o expirație prelungă și la fel de profundă, eliberați toate tensiunile din corpul dvs. Această respirație conștientă vă dă posibilitatea să ieșiți din circuitul negativ al stresului. De regulă, oamenii aflați în situații care îi stresează își rețin respirația și își contractă musculatura. În schimb, când vă concentrați pe respirație, atenția dvs. se abate pentru un moment de la stres. Aceste câteva clipe sunt deseori suficiente pentru a vă aduna în sine și a vă regăsi liniștea, detașându-vă.
Reflectează și decide!
După ce ați rupt cercul gândurilor stresante, veți fi capabili să vă îndreptați atenția și energia spre problema cu care vă confruntați, reflectând la cauza stresului. Adoptați poziția unui observator, pentru a vă da seama cum acționează gândurile dvs. Procesul de reflecție vă poate ajuta să dezvoltați o sensibilitate specială pentru identificarea factorilor declanșatori ai stresului. După acest mic „răgaz”, veți fi mai în măsură să decideți cum doriți să reacționați, respectiv ce vreți să faceți.
Transformă decizia în acțiune!
Pentru a schimba o situație generatoare de stres, este necesar să acționați altfel, respectiv să aveți un comportament diferit față de cel anterior.


