– Interviu cu dr. neuro-psiholog ANGELA MARCU –
• Majoritatea copiilor utilizează în exces rețelele sociale. Cum pot gestiona părinții cel mai bine această situație •
Riscul depresiei
– Cum își pot da seama părinții când copilul devine dependent de internet sau de calculator?

– În primul rând, văzând că acesta și-a pierdut controlul. Cu alte cuvinte, copilul nu mai reușește să controleze cât timp și la ce oră joacă jocuri pe calculator. El face asta în detrimentul altor lucruri, cum ar fi școala, prietenii, hobby-urile. Cel mai important semnal de alarmă este perpetuarea comportamentului, în pofida consecințelor negative.
– De exemplu?
– Își riscă parcursul școlar. La asta se adaugă izolarea socială, neglijarea sănătății prin alimentație proastă, dereglarea ciclului veghe-somn (noaptea devine zi), dar și conflictele persistente.
– Unele dintre ele par să facă parte constant din viața cotidiană a adolescenților.
– Când vorbesc despre conflicte nu mă refer la certuri ocazionale. Dacă ne-am lua după această definiție, probabil că toți părinții ar avea un copil care suferă de o dependență. Nu, este vorba despre conflicte serioase, care duc, în cazul unora dintre membrii familiei, la apariția unor probleme, poate chiar și la simptome depresive.
Discuții nuanțate
– Cum ar trebui să gestioneze părinții această situație?
– Modul în care ar trebui să reacționeze părinții în asemenea situații depinde foarte mult de vârsta copilului. În majoritatea cazurilor este utilă, indiferent de vârstă, o discuție bazată pe respect și pe un interes autentic.
– Cum se poate desfășura, concret, o asemenea discuție?
– Este de înțeles că părinții au anumite resentimente față de jocurile pe calculator sau rețelele sociale, atunci când au impresia că acestea stau la originea tuturor problemelor copilului lor. Totuși, părinții nu ar trebui să comită greșeala de a desconsidera aceste medii fără discernământ. E important să poată purta cu copilul discuții nuanțate pe această temă, adică să nu abordeze doar aspectele negative, ci să vadă și care sunt avantajele pentru copil. Altfel, acesta se simte neînțeles și se închide în sine.
– Cum să procedeze părinții?
– Putem spune, de exemplu: e adevărat că nu pot înțelege ce plăcere găsești în jocurile cu împușcături. Însă văd că ele sunt foarte importante pentru tine, că te întâlnești online cu amicii tăi, că aveți propriile voastre obiective. Totuși, m-ar interesa să înțeleg ce te determină să sacrifici atât de mult din timpul tău liber pentru acest joc. Părinții ar trebui să încerce să-și lase deoparte viziunea negativă și să intre într-un dialog cu copiii lor. Când acesta nu mai există, ei nu mai pot exercita nicio influență. Atunci s-a ajuns, probabil, în punctul în care ar trebui luat în considerare un tratament medical, sau cel puțin o consiliere de specialitate.
– Consilierea este de folos dacă copiii nu participă de bunăvoie la ea?
– Ca terapeut, încerc, desigur, să creez în cadrul discuției o atmosferă în care copilul – cel mai adesea e vorba despre adolescenți de circa 14 ani – să se poată deschide. Încerc, de asemenea, să creez un cadru care să-i permită să-și exprime îndoielile privind propriul comportament față de telefon sau de jocuri.
Suprasaturație digitală
– Și funcționează?
– De multe ori, da – adolescenții nu ar trebui subestimați. Într-un studiu recent, mult peste jumătate dintre ei au fost de acord cu afirmația că se simt bine când își petrec timpul fără telefon și internet. Asta arată că mulți adolescenți resimt un fel de suprasaturație digitală. Dar cumpănesc foarte bine înainte de a decide față de cine să exprime acest lucru.
– Preferă să nu le spună părinților?
– Exact, pentru că, în definitiv, părinții sunt cei care pun la dispoziție tehnologia, adică, în esență, „substanța” de care sunt dependenți. Dacă adolescenții ar recunoaște în fața părinților că au o problemă de dependență, consecința ar putea fi confiscarea de către aceștia a calculatorului sau a telefonului inteligent.
Gânduri de sinucidere
– Ar fi greșit din partea părinților?
– La această întrebare nu există un răspuns univoc. În majoritatea cazurilor, un asemenea pas este însoțit de o escaladare serioasă a tensiunilor, iar atunci trebuie să punem în balanță: Câți ani are copilul? Cât de mari sunt riscurile ca el să aibă reacții agresive? Cât de motivați sunt părinții să meargă până la capăt?. Dar da, confiscarea dispozitivelor este o posibilitate. Copilul care suferă de dependență nu va resimți în acest caz simptome fizice de sevraj, dar se va confrunta cu simptome psihice. În primul rând, multe nevoi care până atunci erau satisfăcute prin intermediul mediilor digitale rămân brusc neîmplinite. Asta poate duce, de exemplu, la o agravare accentuată a unei simptomatologii depresive asociate obiceiurilor de consum. Atunci când au existat gânduri de sinucidere, ne-am confruntat de mai multe ori cu situația în care părinții să vrea să ia dispozitivele, iar copiii să spună: dacă faceți asta, mă arunc pe fereastră.
– Confiscarea dispozitivelor trebuie, așadar, cumpănită cu grijă în fiecare caz…
– Da. Există, desigur, copii care-și doresc cu adevărat să moară într-o asemenea situație, pentru că sunt complet disperați că li se ia tot ce le-a mai rămas – colțul lor de rai, contactul cu prietenii. Alții folosesc amenințarea cu sinuciderea mai degrabă ca pe un mijloc de presiune. Ei nu vor să moară, ci să-și determine părinții să le înapoieze dispozitivele. O astfel de decizie trebuie bine cumpănită și comunicată cu calm. Altfel, interdicțiile de utilizare decretate la nervi duc la noi escaladări.
– Într-un asemenea punct, este necesar ajutorul specializat?
– Da, atunci ar trebui luat în considerare un tratament ambulatoriu sau chiar internarea. În funcție de cât de dramatică este situația unui minor, părinții pot solicita inclusiv un tratament împotriva voinței copilului. Experții stabilesc apoi dacă se justifică o măsură atât de drastică.
– Dacă situația nu este încă atât de dramatică, sunt utile regulile cu privire la timpul petrecut în fața ecranelor?
– Sincer, dacă în cazul adolescenților aflați în perioada de afirmare a independenței au apărut deja simptome de dependență, asemenea reguli de obicei nu mai sunt eficiente.
– Dar dacă copilul nu acceptă?
– Atunci părinții se pot adresa unor centre de consiliere. Acolo se discută despre stilul parental, despre rolul de model, dar și despre comportamente de co-dependență. Mulți își spun: știu că băiatul meu mănâncă noaptea și că nu este vorba despre mâncarea pe care o gătim noi. El preferă pizza congelată și băuturi energizante, așa că i le cumpăr și i le pun la dispoziție. Părinții își asumă să ducă povara pe care ar trebui să o poarte copiii. Îi scutesc de la școală, le fac temele. În disperarea lor încearcă orice, pentru a debloca situația, și suferă mult. Dar uneori, lucrurile trebuie să rămână stagnante, pentru ca în atitudinea adolescentului să se schimbe ceva. Pentru părinți este vorba și despre grija față de sine. E ca în avion: mai întâi trebuie să-ți pui ție masca de oxigen, și abia apoi i-o poți pune copilului. Altfel, clachezi și nu mai poți ajuta pe nimeni.
La plimbare cu câinele
– Cum pot părinții să-și ajute copiii eficient?
– De pildă, oferindu-le ceva pozitiv, imediat după jocul pe calculator: să se joace împreună, să mănânce o înghețată în oraș, să scoată la plimbare câinii de la un adăpost de animale, să prepare un smoothie în bucătărie. Desigur că asta necesită timp și energie, dar în acest fel, relația dintre părinte și copil se întărește, problemele sunt puse deoparte pentru o vreme și se creează cadrul pentru a purta, într-un alt moment, o discuție critică.
– Cum pot reuși părinții să facă acest lucru fără să pară forțat?
– Ei pot spune: „Văd că stai la computer în timp ce noi luăm cina”, iar într-o a doua etapă să-și exprime propriile nevoi: „Mi-e dor de tine, m-ar interesa să aflu cum ți-a fost ziua, mi-ar plăcea să petrecem puțin timp împreună”. La acestea putem adăuga o rugăminte: „Te rog să vii la masă la ora 19. Poți să-ți organizezi timpul astfel încât să fie în ordine pentru tine?” Este un mesaj complet diferit de: „Închide tâmpenia aia și treci la masă”.
– Este vina părinților când copilul devine dependent de mediile digitale?
– Mulți părinți care ajung la noi au sentimente puternice de vinovăție. Unii cred că ar fi trebuit să fie mai puțin stricți în privința mediilor digitale. Alții cred că ar fi trebuit să fie și mai stricți. Adevărul este că părinții exercită o influență, dar nu se poate spune clar care comportament educațional ar fi fost cel corect. Toți copiii sunt diferiți, toate familiile sunt diferite. Iar pe lângă familie, există mulți alți factori care influențează comportamentul dependent.
Ce pot face părinții împotriva dependenței de ecrane
1. Să intervină:
Părinții ar trebui să reglementeze și să supravegheze felul în care copiii utilizează mediile digitale: cât timp stau în fața ecranelor și ce fel de conținut accesează. Aplicațiile pentru familie, care permit un astfel de control, pot constitui un sprijin mai ales în cazul copiilor mai mici. Este important ca și copiii să fie implicați în stabilirea acestor reguli. În plus, au nevoie de o anumită marjă de libertate, pentru a putea experimenta și lua propriile decizii.
2. Să creeze alternative
Părinții ar trebui să creeze situații în care să trăiască experiențe comune alături de odraslele lor și să încurajeze copiii să ia parte, în timpul liber, la activități în lumea reală, care să-i distreze și să-i facă să se simtă capabili de reușită.
3. Să țină sub control gradul în care utilizează ei înșiși mediile digitale
Părinții sunt modele și ar trebui să fie conștienți de acest lucru. Cine se lasă distras în permanență de telefon nu e credibil când le explică altora că acest comportament ar putea fi dăunător.
4. Să stabilească intervale fără telefon
În familie se poate conveni, de pildă, ca telefoanele să fie puse deoparte în timpul meselor, când stăm în pat și după ora 22.00. Mamele și tații ar trebui să respecte și ei aceste reguli.
5. Să mențină dialogul
Dacă părinții au impresia că pruncul lor manifestă apucături digitale problematice, ar trebui să abordeze subiectul cu empatie, să nu se lase derutați de reacții defensive de tip agresiv și să îi ofere copilului spațiu, pentru a-și exprima propriile sentimente.
6. Să aștepte momentul potrivit
În fond, de la ce vârstă ar trebui copiii să aibă un telefon inteligent? În această privință nu există o recomandare clară. Unii specialiști ne recomandă să așteptăm cel puțin până la a 13-a aniversare, alții propun vârsta de 14 ani.


