„Sistemul politico-administrativ”, patentat de PSD în cele peste trei decenii și jumătate de democrație românească, scârție din toate încheieturile. Inițiat în 1990, prin ocuparea instituțiilor statului de către nomenclaturiștii PCR de rang secund, și consolidat prin asumarea puterii politice de către partidul refondat de aceștia, el a ajuns în timp să-și dezvăluie toate adevăratele scopuri, toate mijloacele prin care își menține structura. În deceniile postcomuniste, oricine a putut observa că s-a format o clasă de potentați (politicieni, funcționari publici, oameni de afaceri mufați la fondurile statului) ridicată deasupra ansamblului comunitar, ale cărui resurse le controlează. „Clasa” s-a blindat legal, respectând aparent regulile democrației, pe fondul practicării unui „capitalism de cumetrie”, al asocierii interesate între componenții ei, în preluarea averii statului. Rezultatele n-au întârziat să apară, România fiind zguduită ciclic, într-un ritm tot mai rapid, de crize socio-economice, ajungând în plutonul celor mai sărace țări ale Europei, deși aceasta (CE) i-a oferit fonduri structurale de dezvoltare și modele de absorbție a lor. Ultima criză, criza fiscală din 2024, soldată cu un deficit bugetar de 9,4% din PIB, a zguduit însă grav „sistemul” și i-a făcut pe mulți cetățeni, obișnuiți cu „grija statului” față de nevoile lor, să caute și să identifice vinovații, care au apărut clar a fi politicienii partidului dominant, PSD-ul, aflat aproape neîntrerupt la putere, după căderea comunismului. La ultimele parlamentare, PSD-ul a fost amendat drastic, mulți dintre votanții lui „firești” trecând la susținerea noii grupări politice AUR.
După alegerile parlamentare și prezidențiale, PSD-ul – părând că și-a însușit lecția dată de electorat – a acceptat să facă parte dintr-o coaliție guvernamentală prooccidentală (cu PNL-ul, UDMR-ul, USR-ul și „minoritățile”), menită să repare efectele crizei fiscale (provocată, de altfel, de populismul tembel al fostului lider PSD-ist, Marcel Ciolacu) și să repună economia românească pe linia de plutire. PSD-ul a acceptat preluarea guvernului de către liberalul Ilie Bolojan, singurul politician în funcțiune dispus să își asume „misiunea de sacrificiu” de a asana, prin măsuri de austeritate, efectele crizei fiscale. Cu o experiență validată în administrarea primăriei Oradea și a județului Bihor, Bolojan a anunțat, de la început, că acțiunea lui nu se va reduce la simpla „gestionare” a crizei, ci va căuta să elimine și cauzele producerii ei. Noul premier a identificat aceste cauze în structura clientelară a sistemului, susținând că păstrarea acesteia va duce nu numai la falimentarea bugetului de stat, ci și la o criză socială de amploare. În consecință, Bolojan a venit cu câteva „pachete de reformă”, urmărind excluderea risipei bugetare a fondurilor statului, decăpușarea administrației centrale și locale, eliminarea corupției aparatului de stat prin reprofesionalizarea lui și reducerea „avantajelor speciale” pe care acesta le-a oferit „legal” componenților săi, reorganizarea pe criterii de eficiență a companiilor de stat devoratoare de subvenții fără acoperire. Dacă inițial PSD-ul a fost (cu unele proteste populiste formale) de acord cu austeritatea, trecerea la concretizarea resetării sistemului, vizată de Bolojan și echipa sa (în care se detașează miniștrii USR-iști), a alertat la maxim conducerea PSD. Intenția premierului de a reorganiza administrația teritorială locală și de a reduce drastic fondurile alocate primăriilor prin PNDL „Anghel Saligny”, de a tăia alocațiile „speciale” pentru companiile de stat și de a reduce numărul angajaților „politici” din toate instituțiile statului a generat imediat reacția dură a conducerii PSD-iste, transformându-l în inamicul său public de neiertat. Îndeosebi văduvirea „baronilor locali” (primari, șefi de consilii județene, consileri) de accesul liber la fondurile distribuite de stat și îngrădirea înfruptării arbitare din aceleași fonduri a funcționarilor publici din instituții, agenții, direcții și companii ale statului i-a făcut pe liderii PSD-ului să încalce, cu orice preț, convenția care a stat la baza formării actualei coaliții de guvernare. Cei afectați de „măsurile bolojeniste” sunt tocmai susținătorii „fidelizați” ai PSD-ului.
În frunte cu Sorin Grindeanu, liderii PSD au făcut din demiterea premierului Bolojan (și a miniștrilor săi USR-iști), o chestiune de viață și de moarte. Ei au înțeles că acțiunea premierului poate să le provoace pierderi electorale ireparabile. PSD-iștii ar prefera ca el să fie înlocuit cu un liberal mai maleabil, dispus să readucă „armonia” PSD – PNL din timpul epocii Johannis. Iar, dacă cercurile liberale nu se pliază ofertei de revenire la formula anterioară, de „împărțire a plăcintei”, conducătorii PSD sunt dispuși să provoace o criză guvernamentală, prin retragerea miniștrilor săi, sau chiar o criză politică, prin introducerea unei moțiuni de cenzură împotriva guvernului. Toate „argumentele” posibile pentru demonizarea lui Bolojan sunt puse în joc, inclusiv modul în care acesta gestionează consecințele crizei energetice internaționale, de care guvernul nu se face în niciun fel vinovat. PSD-iștii, în frunte cu Sorin Grindeanu, temător pentru propria poziție de lider, nu țin cont de concluzia majorității analiștilor, că eliminarea d-lui Bolojan și prăbușirea coaliției la putere va genera o catastrofă economico-socială ce va afecta România pe termen lung.
Decizia PSD-ului, anunțată pentru 20 Aprilie, ține și de „soluțiile” pe care conducătorii partidului le întrevăd pentru depășirea momentului. Cum PNL-ul a decis să nu își abandoneze liderul, ieșirea miniștrilor săi de la guvernare nu ar putea duce decât la stabilirea unui interimat, în care demnitarii săi din administrație vor fi înlocuiți. O alianță cu AUR, după eventualul succes al moțiunii de cenzură, este și ea problematică, pentru că „suveraniștii” nu vor să își asume electoral daunele unei guvernări de avarie cu PSD-ul pentru restul legislaturii.
Nu cred, de aceea, că pe 20 Aprilie, PSD-ul va rupe coaliția de guvernare. Va ataca, în continuare, măsurile premierului Bolojan, aștepând „rotativa” din 2027, care le dă șefia administrației naționale.
