• Mare parte dintre învățăturile legate de plante au fost adunate în mânăstirile din Evul Mediu. O comoară de sfaturi simple, eficiente și la îndemâna oricui. În fapt, noi leacuri de sănătate pe care vi le punem la dis­poziție, în speranța de a vă fi de folos •

Lemnul-Domnului

Conform părerii medicilor medievali, Lemnul-Dom­nului (sau salvia europeană) are un grad de efi­ciență foarte ridicat. Sămânța lui are mai ales un pu­ternic efect sicativ (de uscare) și, prin fierbere, se ob­ține un decoct care com­bate cu succes nevralgiile sau durerile de piept. Decoc­tul vindecă, de asemenea, ast­mul, tusea, durerile de spate și stările de isterie.

• Macerat în vin, Lemnul-Domnului are – în plus – un efect diuretic, purgativ, emena­gog și calmant (în cazul gutei). Când este ars, mirosul lui alungă șerpii, iar fo­losit sub formă de băutură, neutrali­zează acțiunea veninului.

• Lemnul-Domnului se folosește și în caz de febră cu frisoane: se fierbe în apă, iar cu uleiul lăsat la fierbere și cu planta propriu-zisă se fricționează corpul.

• Folosit ca băutură, distruge vier­mii intestinali, iar fiert în apă, cu miez de pâine și de gutuie, și aplicat pe zonele bolnave, vindecă durerea sau inflamația ochilor. Combinat cu grăsime, dar și singur, Lemnul-Dom­nului (Artemisia abrotanum) facili­tează extragerea din piele a așchiilor și spinilor. Pus sub pernă, stârnește pofta de dragoste, iar consumat ca bău­tură, neutralizează toate obstaco­lele ce i-ar putea sta acesteia în cale.

Pelinul

Se spune despre pelin că are o eficiență de gradul unu și că, oricum ar fi folosit, fortifică stomacul. Dar cel mai bine este să fie fiert în apă de ploaie și băut după ce s-a lăsat afară, în aer liber, să se răcească. Preparat astfel, pelinul este extrem de eficient în diverse afecțiuni ale stomacului: elimină viermii, relaxează abdome­nul și calmează durerile cele mai violente. Este diuretic și emenagog.

• Mărunțit și amestecat în vin îndulcit cu miere, împreună cu puțină lavandă, pelinul le este reco­man­­dat, ca băutură, femeilor în perioada ci­clului. Același efect se obține dacă se aplică pe pântece o compresă din lână, îmbibată în amestecul respectiv.

• Amestecat cu răchită, lavandă și oțet, pelinul combate starea de greață.

• Se poate fierbe, de asemenea, în vin, împreună cu puțină rută, cu sare și cu piper, obținând astfel o bău­tură care vindecă indispoziția stomacală.

• Combinat cu stânjenel, este foarte bun pentru piept, iar mărunțit în oțet sau ars, alungă țânțarii.

• Înghițit crud, combate gălbinarea, împreună cu levănțica vindecă ficatul, iar băut cu oțet, calmează durerile de splină și este un antidot excelent împotriva ciupercilor otrăvitoare.

• Combinat cu vin, neutralizează efectele cucutei și ajută la vindecarea rănilor produse de mușcăturile animalelor.

• Masajul ușor cu miere și pelin limpezește vederea și face să dispară vânătăile.

• Fumul de pelin ars degajă canalul auditiv, iar planta mărunțită, amestecată cu miere și aplicată pe urechi, ușurează scurgerea mizeriei care le obturează.

• Cataplasma cu pelin reduce, de asemenea, infla­mația produsă de o rană recentă, mai ales în zona capului.

• Mâncărimea dispare folosind doar câteva pică­turi de decoct din pelin, iar planta macerată în vin combate răul de mare.

• Învelit într-o pânză și aplicat în zona inghinală, pelinul „dizolvă”, pa­re-se, tumorile. Pus sub perna bol­na­vu­lui, fără știrea acestuia, îl adoarme, datorită miro­sului puternic.

• Cenușa de pelin închide culoarea părului. Pus în dula­puri, alungă moliile. Ames­tecat cu mie­re, reduce inflamația limbii și fa­ce să dispară paloarea din jurul ochilor.

• Aplicat sub for­mă de cata­plasmă, pe splină, pelinul des­con­gestionează, iar ames­te­cat cu miere și plasat în zona ute­rului, facili­tează flu­xul sanguin.

• Un decoct pre­parat din ulei și pelin proaspăt, folosit sub formă de cataplasmă, este foarte efici­ent în combaterea durerilor de stomac.

• Cerneala diluată cu vin în care s-a macerat pelin pro­tejează manu­scrisele de dinții șoarecilor.

• Plinius aduce un elogiu virtuților acestei plante și spu­ne că, în zilele de sărbătoare, romanii ofereau o cupă cu suc de pelin învingătorilor din în­trecerile de care, convinși fiind că darul cel mai demn de un învingător era sănătatea, lucrul cel mai de preț dintre toate cele pe care și le poate dori un om.

Urzica

Urzica, pe care grecii o nu­mesc acalyphe, își dato­rează numele latin „acidității” sevei sale, care arde degetele celor care fac imprudența s-o atingă cu mâna. Înghițită cu vin, este bună împotriva icte­rului.

Din sămânță de urzică amestecată cu miere rezultă o băutură care calmează colicile și tusea înveterată. Urzica ser­veș­te, de asemenea, la încălzirea plămâ­ni­lor și la relaxarea abdomenului. Este o plantă plină de virtuți, indiferent dacă se consumă sub formă de pulbere combi­nată cu miere sau se bea sucul proaspăt, amestecat cu vin.

• Cataplasmele din frunze de urzică presărate cu puțină sare sunt eficiente împotriva ulcerațiilor, a răni­lor grave, a mușcăturilor de câine și a blo­cării glandelor parotide. Folosită în acest fel, urzica „adună” carnea peste oasele dez­golite și opreș­te scurgerile dăunătoare. Ră­dăcina ei, mărunțită în oțet și aplicată sub formă de cataplasmă, „dizolvă” tumorile stomacale și vindecă podagra și toate afec­țiunile articu­lare.

Același efect se obține prin aplicarea unor cataplasme cu uleiul în care s-a fiert rădăcină de urzică.

Sucul de urzică sau, pur și simplu, frun­zele introduse în nări, fac sângele să țâș­neas­că. În schimb, frecționarea frunții cu frun­ze oprește sângele care curge din nas.

• Un amestec de mirt și urzică, aplicat pe zona genitală, ușurează curgerea sân­gelui în timpul ciclului, iar când uterul se lasă și închi­de colul, masajul cu frunze de urzică îl ajută să revină în poziția normală.

• Semințele de urzică îi conferă vinului virtuți afrodisiace, mult mai puternice decât frunzele mărunțite, ameste­cate cu vin, miere și piper.

• Luată cu miere, urzica este excelentă împotriva pleureziei și a bolilor de plămâni, iar mace­rată în vin dulce, este foarte diu­retică.

• Cu urzică proaspătă, fiartă în apă ca orice legumă, se obține un decoct care relaxează abdo­me­nul, iar gargara cu suc de ur­zică vindecă inflamațiile gâtului.

• Masarea corpului cu uleiul în care au fiert urzici provoacă transpirația. Și dacă la patrupede se-ntâmplă ca femela să respingă apro­pierea masculului, o frecție locală cu frunze retrezește dorința „amorțită” a animalului.

• Și, nu în ultimul rând, frecționarea capului cu suc de semințe de urzică opreș­te căderea părului.

Aceleași semințe, culese în timpul secerișului și puse la uscat, au o gamă infinită de virtuți.