• Preistorie, la Porțile de Fier ale Dunării •
Într-un număr mai vechi al Formulei AS, am scris despre o zonă arheologică deosebit de interesantă, aflată pe malul Dunării, atât pe partea românească, cât și pe cea sârbă a fluviului. Revin asupra acestui subiect, pornind de la o ipoteză fascinantă: că tocmai aici ar fi apărut unele dintre cele mai vechi forme de scriere din lume. Zona Dunării, în special Porțile de Fier și siturile de la Tărtăria și Vinča, au cunoscut scrisul, cu aproximativ 2.000 de ani înaintea civilizației sumeriene. Descoperirile arheologilor Nicolae Vlassa, Dragoslav Srejović și Radivoje Pešić indică existența unor comunități preistorice surprinzător de avansate, precum cele de la Lepenski Vir și Vinča. Simbolurile descoperite în aceste situri par să fi traversat mileniile, regăsindu-se și astăzi în arta populară și în motivele tradiționale din spațiul carpato-danubian. Toate acestea conturează imaginea unei lumi vechi, dar complexe, în care Dunărea nu era doar o sursă de existență, ci și un element central al vieții spirituale. Deși această civilizație nu a lăsat în urmă construcții monumentale, influența ei asupra lumii antice este considerată importantă de numeroși specialiști, și oferă o perspectivă nouă asupra începuturilor culturilor europene.
Muntele care oprește drumul soarelui
Un alt fenomen deosebit era modul în care oamenii măsurau timpul. Pe malul Dunării, în urmă cu mai bine de opt milenii, civilizația de la Lepenski Vir folosea vârfurile munților, ca instrumente pentru măsurarea trecerii timpului.
Misterul acestui calendar arhaic se dezvăluie pe creasta muntelui, unde a fost descoperit un sit arheologic în care soarele „răsare” de două ori. În fiecare 21 Iunie, la solstițiul de vară, în „teatrul Porților de Fier”, natura oferă un spectacol rar întâlnit în lume: exact la ora 6:06 dimineața, soarele apare pe versantul nordic al muntelui Trescovăț, pe malul românesc al fluviului, după care dispare, vreme de două minute în spatele masivului muntos, pentru a reapărea după încă patru minute în toată splendoarea sa. Din acea zi, punctul de răsărit se deplasează spre dreapta, iar ziua începe să se scurteze, până la solstițiul de iarnă, din 21 Decembrie, când soarele răsare din spatele vârfului Cucuiova. Procesul se inversează apoi, iar răsăritul se mută treptat spre stânga, până la echinocțiul de primăvară din 21 Martie, când soarele răsare deasupra vârfului Glavica.
Așadar, cele trei vârfuri montane reprezentau trei repere esențiale ale anului, asemenea unui adevărat ceas astronomic. Pentru acea comunitate de pescari, vânători și culegători, acest lucru oferea un avantaj decisiv pentru supraviețuire, știau cu precizie când trebuie să-și pregătească rezervele de hrană, hainele groase și combustibilul, precum și să se pregătească pentru iarnă.
Cercetătorii sârbi Aleksandra Bajić și Hristivoje Pavlović au susținut că acest fenomen al „dublei răsăriri” este temelia primului calendar solar din lume, creat de locuitorii de la Lepenski Vir în urmă cu aproximativ 8.300 de ani. Ei respectau profund natura, motiv pentru care și-au amplasat așezarea exact în locul în care această dublă „naștere” a soarelui putea fi observată cel mai bine. Baza trapezoidală a locuințelor lor împrumuta chiar forma muntelui Trescovăț, care era pentru ei un munte sacru, fiind venerat ca atare.
De asemenea, fiecare vatră, altar și sculptură erau plasate după același model, pe direcția est-vest, ceea ce sugerează legătura dintre focul domestic și soare. În fiecare casă se afla și o piatră rotunjită pe podea, nu ca element decorativ, ci ca simbol solar, dovadă că acești oameni trăiau sub „protecția divină” a soarelui care îi saluta de două ori.
Soarele, leacul sufletului și al minții
Dacă privim lucrurile într-un sens mai larg, putem spune că fenomenul răsăritului de soare are o importanță deosebită pentru psihicul uman. Soarele, în sine, este simbolul speranței, al vieții și al căldurii. Cercetările științifice arată că răsăritul, asemenea unui remediu natural, are un efect pozitiv asupra stării psihice. Să ne amintim de acel sentiment aparte, din timpul vacanțelor petrecute la Marea Neagră, când înainte de ivirea zorilor, sufletul ne este inert și împovărat, iar primele raze de soare aduc un val brusc de energie și speranță. Marele poet Vasko Popa a exprimat această idee în chip memorabil, sugerând că soarele „a înnoptat în somnul nostru”.
Pentru locuitorii de la Lepenski Vir, în cele patru minute de întuneric dintre cele două răsărituri, se afla o mare taină, în fața lor se deschidea poarta prin care soarele intră în lumea noastră, un eveniment pe care îl celebrau prin ritualuri, cu ajutorul solomonarilor, care acționau ca intermediari între oameni și divinități.
De la Stonehenge la Dunăre
În mediile științifice se face adesea o paralelă între Stonehenge și Lepenski Vir. Deși ambele situri pornesc de la aceeași idee – marcarea solstițiilor de vară și de iarnă – Lepenski Vir este cu mii de ani mai vechi și, într-un anumit sens, mai impresionant. În Anglia, oamenii au trebuit să facă măsurători și să ridice o structură circulară din blocuri de piatră pentru nevoi religioase și astronomice, pe când locuitorii de la Lepenski Vir au găsit deja un loc natural, perfect, care funcționa ca instrument astronomic. Putem spune, în esență, că acești oameni arhaici înțelegeau profund traiectoria soarelui și își construiau sau își alegeau locurile sacre în consecință.
Este interesant de menționat ca fenomenul dublei răsăriri există și în satul Orașo, la granița dintre Italia și Elveția, în Tenerife sau în Marele Canion din Statele Unite, însă nicăieri acest eveniment nu este atât de adânc înrădăcinat în temeliile unei civilizații ca pe malul Dunării, la Cazane.
Turism și „Poarta timpului”
Zona Lepenski Vir, cu o civilizație veche de 9000 de ani, cuprinde numeroase situri arheologice, precum: Tabula Traiana, Tekija/Transdierna (fortificație romană pe Limesul dunărean), Livadice, Cezava, Saldum, Bosman, Kozice, Gospodjin Vir («Vârtejul Doamnei») și Schela Cladova, situată la câțiva kilometri de Drobeta-Turnu Severin. Toate acestea alcătuiesc un spațiu bogat în vestigii arheologice din preistorie, antichitate și evul mediu. Acest mozaic de epoci suprapuse demonstrează că, de-a lungul mileniilor, Dunărea s-a impus ca o axă durabilă a vieții. Ea este un vast șantier arheologic, din păcate prea puțin cunoscut și cercetat.
Foto: Facebook
