Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

„Caut un tratament pentru polimiozită nodulară”

Foto: Shutterstock

Dragă redacție, vă rog să-mi recomandați un tratament pentru polimiozită no­dulară, boală cu care mama mea, în vârstă de 62 de ani, a fost diagnosticată, prin biopsie, în urmă cu un an. Are dureri mari, mai ales la șolduri și la umeri. În prezent face trata­ment cu Pred­nison, care îi mai ate­nuează dure­rile, dar are prea multe efecte secundare. Există vreun tratament care măcar să încetinească evoluția bolii? Îmi puteți recomanda un medic spe­cia­­lizat în această boală? Vă mul­țu­mesc și aștept răspunsurile dvs.

ANDREEA – Buzău

„Tatăl meu are picior diabetic”

Tatăl meu, în vârstă de 61 ani, are următoa­rele diagnostice: diabet tip II și microan­gio­patie diabetică obliteran­tă. În urmă cu șase luni i-au apă­rut două pete negre pe degetul mare al pi­cio­rului stâng. Medicul i-a spus că are „picior diabetic”, i-a prescris tratamen­t, dar înnegrirea de­­ge­tului a continuat. Acum a făcut infecție și laba piciorului a în­ce­put să se învinețească. A fost la control și me­dicul i-a spus că soluția este am­pu­tarea picio­rului. Tata însă nu acceptă. Cu­noașteți vreun remediu natu­rist? Vă rog, aju­ta­ți-ne! Cu mulțumiri,

MAGDA T. – Bacău

„Cum să mă recuperez după un atac cerebral?”

Stimată redacție, mă numesc Marius, am 61 de ani, și în urmă cu un an am suferit un atac cerebral, în urma căruia am rămas cu urmări grave: mers șchiopătat și mâna stângă paralizată. Diagnosticul din scrisoarea medicală este para­lizie post-AVC ischemic stâng. În prezent fac tra­ta­ment, merg la recuperare, dar rezultatele sunt nesatisfăcătoare. Îi rog pe cei care s-au confrun­tat cu un AVC și și-au revenit să mă ajute și pe mine cu un sfat. Vă mulțumesc!

MARIUS F.

„Vă rog, ajutați-mă să mă vindec de sindromul ovarelor polichistice”

Am 26 de ani și am fost diagnosticată cu sin­dro­mul ovarului polichistic. Am mari pro­bleme: acnee, hirsutism, mătreață, creș­tere în greutate, amenoree severă. Din rezultatele ana­lizelor hormo­nale a reieșit că organis­mul meu produce în cantități foarte mari hormonul testosteron și mi s-a re­comandat tratament cu anticon­cep­ționale, Diane 35 și An­drocur, timp de patru ani. Cât am făcut tratamentul, simp­to­mele s-au mai atenuat, astfel că en­do­crinologul mi-a schim­bat tra­tamentul cu alt anti­concepțional, Yasmin. În tot acest timp, menstruația s-a mani­festat normal. Dar am decis să renunț la tratament, deoarece mă îngrășasem îngrozitor. Problema este că după întreruperea tratamentului nu mă simt bine. Sfatul medicului a fost să continui să iau anticoncepționale, dar sunt la vârsta la care vreau să fac și eu un copil. Dacă există cineva care s-a confruntat cu această afecțiune și s-a vin­decat, o rog să-mi spună și mie ce a făcut, sau să-mi recomande un medic bun. Vă mulțumesc.

S. R.

„Am hiperaciditate gastrică”

Bună ziua. În primul rând vreau să vă spun că apreciez foarte mult revista dvs. Văzând câți oameni își împărtășesc experiențele lor în lupta cu diverse boli, v-am scris cu spe­ran­ța că îmi voi regăsi și eu sănătatea. Am o hi­peraciditate gastrică foarte puternică. Aceasta se ma­nifestă sub for­ma arsurilor la nivelul esofagului și, uneori, cu reflux esofagian. Iau și câte 5-6 pastile de Dicarbocalm pe zi. Dacă cineva știe un tratament naturist, îl rog să-mi răs­pundă în paginile revistei. Cu mulțumiri,

ANGELA D.

„Am suferit de constipație cronică de când mă știu”

Dragă redacție, vă scriu cu speranța că mă veți ajuta, pentru că eu nu știu ce să mai fac. Zile la rând sufăr de constipație. Mai mulți medici mi-au spus că e din cauza bilei leneșe, care nu secretă destulă bilă pentru digestie. Am încercat foarte multe remedii – natu­rale și alopate – dar au avut efect doar pe termen scurt. Dacă mă puteți ajuta cu alte remedii, vă rog să scrieți pe adresa redacției. Vă mulțumesc.

R. G.

„Ce se poate face în cazul durerilor provocate de scolioză?”

Dragă redacție, fiica mea, în vârstă de 19 de ani, suferă de scolioză. În ultimul timp, durerile de coloană s-au intensificat. A făcut câteva ședințe de terapie, gimnastică și masaj, dar durerile nu cedează. Vă rog să-mi recomandați un tratament alternativ. Vă mulțumesc!

CERASELA S. – București

„Hemoroizii îmi dau dureri groaznice”

Dragă redacție, am 55 de ani și sper ca prin intermediul revistei să găsesc leacul pentru o afecțiune care mă chinuie de la 18 ani. Am he­moroizi, și la fiecare scaun, am dureri cumplite și hemoragii intense. M-am tratat cu diferite medicamente și unguente, însă fără niciun folos. Dacă vreun cititor știe un leac naturist eficient, i-aș fi foarte recunoscător. Doamne ajută! Cu respect,

VASILE N. – jud. Ialomița

„Caut un medic specializat în acupunctură”

Bună ziua. Sufăr de o afec­țiune a nervilor periferici și do­resc să încerc un tratament al­ternativ: acupunctura. Îmi puteți recomanda un medic specializat în acupunctură? Vă mulțumesc.

MIHAI O. – București

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian