TIA ȘERBĂNESCU: „Este o atmosferă de revoluție, la nivel planetar”

Analiza politică a lunii IUNIE

„S-a ajuns la un rasism pe dos”

– A mai trecut o lună în care deciziile politice au stat în marginea pandemiei de coronavirus. Ne-am adâncit în criză sau se întrezărește ori­zontul normalității?

– La starea de normalitate nu ne vom mai în­toarce foarte curând. Lumea întreagă este răstur­nată, sistemul de valori în care am crezut a fost aruncat în aer și evoluția lucrurilor face improbabil modul de viață de până acum. Criza sanitară a oferit multe motive de nemulțumire peste tot, iar pe fondul lor, au pornit în Occident o serie de mișcări revendicative violente, care nu prevestesc nimic bun. Pare că virusul ăsta chinezesc a adus și ceva din „revoluția culturală” a lui Mao Zedong, pentru că s-a pornit un război împotriva unor însemne cul­turale, a unor opere, a unor creatori, a unor statui… Să dărâmi statuia lui Cervantes și a lui Kant, să-l interzici pe Mark Twain, să cenzurezi filme precum „Pe aripile vântului”, să vandalizezi statuia lui Wins­ton Churchill și a lui George Washington – nu indică în niciun fel faptul că, după pandemie, lumea va reveni la normalitate. Chiar dacă nu are legătură di­rectă cu pandemia, se pare că ea a declanșat un soi de nebunie care a cuprins lumea. S-a ajuns la ab­surdități de felul aceleia prin care firma L’Oreal a scos de pe eticheta unui pro­dus precizarea că acea cremă „albește pielea”, sau aceea prin care Associa­ted Press să scrie cuvântul „black” (negru) cu ma­juscule când se referă la persoane de culoare. Pre­supun că atunci când se va referi la albi, cuvântul va fi scris cu minuscule, în toate cazurile… Abe­ra­ții! S-a ajuns la un rasism pe dos, care nu are cum să îndrepte ce s-a întâmplat rău de-a lungul seco­lelor, ci, dimpotrivă, va strica și mai mult relațiile din­tre rase și etnii. Este apogeul mișcării neo­mar­xiste, care, iată, readuce în viețile noastre un soi de comunism cultural, după ce abia am scăpat din comunismul materialist.

„Singura salvare a lui Tăriceanu este să se agațe de PSD”

– Să revenim în țară…

– Da, starea de alertă a fost prelungită printr-o hotărâre de guvern, dat fiind că partidele care dețin ma­joritatea în Parlament, PSD, ALDE și Pro Ro­mâ­nia anunțaseră că nu vor vota prelungirea. Ba chiar și USR se raliase acestei poziții. Și atunci, guvernul n-a mai cerut permisiunea Parlamentului, iar Curtea Constituțională a validat hotărârea de guvern, spunând că nu este nevoie de aprobarea ei în Legislativ. Partidele care s-au opus prelungirii restricțiilor pretind că pericolul a dispărut, ba chiar, după spusele liderului ALDE, Călin Popescu-Tă­riceanu, că lumea s-a trezit din „beția corona­vi­rusului”. Adică jumătate de milion de oameni de pe glob au murit de beție, nu de virusul chinezesc. Tă­riceanu susține că, prin starea de alertă, guvernul PNL vrea să întrețină frica în rândul persoanelor vârstnice, pentru ca acestea să nu meargă la vot, pen­tru că optează pentru PSD. Adică, pensionarii nu se tem să meargă la piață, unde stau în îmbul­zea­lă, dar s-ar teme să voteze. Probabil că lui Tă­riceanu însuși îi e frică de vot, pentru că partidul lui este cotat sub pragul electoral în toate sondajele de opinie. Sin­gura lui salvare este să se agațe de PSD, ca să mai prindă un loc în Parlament, alături de încă do­uă, trei persoane, câte au mai rămas în ALDE.

Pe de altă parte, decizia guvernului a fost jus­tificată. Potrivit ultimelor statistici, după relaxarea mă­surilor de prevenție, numărul cazurilor de îmbol­năvire a crescut. E drept și că liderii politici de la guvernare au dat impresia, prin comportamentul lor, că restricțiile nu sunt pentru toată lumea și că, deci, dracul nu e chiar așa de negru. Astfel, pre­mierul Ludovic Orban și-a permis o mică petrecere la el în birou, alături de membri ai guvernului, fără distanțare socială și fără măști, iar europarla­men­tarul PNL Rareș Bogdan, vicepreședinte al parti­dului, a serbat ziua fiicei lui împreună cu peste o sută de persoane, într-un restaurant din Cluj, în con­dițiile în care restaurantele erau încă închise. Dar trebuie să înțelegem că nu ei ne feresc de îmbol­nă­vire, ci numai noi înșine ne protejăm, prin respec­ta­rea măsurilor necesare.

„Nici PNL, nici PSD n-au interes să amâne din nou alegerile”

– Ne apropiem de alegerile locale. Cum credeți că se va desfășura campania electorală, având în vedere condițiile speciale impuse de criza sani­tară?

– Întâi să vedem dacă nu vor fi amânate din nou, pentru că e foarte posibil, dacă vom avea un al doilea val de îmbolnăviri masive în septembrie, așa cum preconizează specialiștii. Admițând însă că ale­gerile vor avea loc pe 27 septembrie, așa cum a anunțat guvernul, sigur că vom avea o campanie electorală atipică, fără mitinguri cu participare nu­meroasă, fără întruniri în spații închise, pentru că e imposibil să reziști timp îndelungat cu masca pe față la căldurile astea și e penibil să susții discursuri politice cu masca pe figură… Vor trebui găsite alte modalități de convingere a electoratului. Vor cântări mai mult dezbaterile din mass media și din mediul online. E sigur că nu vom avea spectacole elec­to­rale grandioase, ca altădată, cu stadioane pline și discursuri incandescente. Dar indiferent de cum se va duce campania, rezultatele sunt oarecum pre­vizi­bile. Primarii în funcție pornesc cu prima șansă pentru un nou mandat, partidele mari își vor păstra în mare sferele de influență…

– Credeți că PNL are interes să amâne aceste alegeri din nou?

– Dimpotrivă! PNL nu vrea să amâne alegerile, pentru că se erodează la guvernare și pentru că își va pierde din capitalul electoral pe măsură ce se apropie lunile în care ar trebui mărite pensiile și alocațiile, care însă nu vor putea fi majorate. De ase­menea, se prefigurează o criză economică se­rioasă, ale cărei urmări îi pot fi fatale… Nici PSD n-are un interes special în amânarea alegerilor, pentru că speră să își consolideze mai repede pozi­țiile din teritoriu. Însă, dincolo de calcule politice, totul poate fi dat peste cap de un nou val al pan­demiei. Cert este că, în așteptarea alegerilor, au loc diferite mișcări și evenimente, să le numim așa, cu iz electoral, cum ar fi traseismul politic – care s-a in­tensificat, deși e dezavuat de întreaga clasă poli­tică… De pildă, se anunță o trecere masivă a unor pri­mari de la PSD la PNL. Se înregistrează și mo­mente comice, ca acela în care un proaspăt candidat al PMP la primăria Buzăului a uitat, în mijlocul discursului de lansare, din partea cărui partid va can­dida. Alte momente sunt mai contondente. Nicu­șor Dan, candidatul PNL-USR la Primăria Ca­pitalei, a încercat să țină câteva conferințe de presă în aer liber, în care să facă bilanțul zero al man­datului Gabrielei Firea, dar de fiecare dată a fost sabotat de oamenii PSD: viceprimarul Bădulescu l-a incomodat fizic, iar mașinile de gunoi ale muni­cipalității l-au acoperit cu gaz de eșapament și dezinfectanți. Oricum, după cum mișună candidații dintr-un partid în altul, dintr-o ideologie în alta și dintr-un eșec în altul, n-avem mari așteptări de schimbare în bine nici de la aceste alegeri, când vor veni ele.

„Nu sunt bani pentru alocații și pensii, dar sunt bani pentru salarii uriașe”

– Până la alegeri, s-au mai împărțit niscaiva sinecuri, posturi de responsabilitate în anumite instituții ale statului…

– Da, s-au împărțit posturi bănoase, cu salarii de mii de euro… Nu poți să nu te întrebi cum ne permitem o asemenea risipă, mai ales într-o situație ca aceasta pe care o traversăm, în care pandemia ne-a obligat la cheltuieli suplimentare, în vreme ce producția a scăzut dramatic și intrările de bani la buget pe măsură. Nu sunt bani pentru dublarea alocațiilor pentru copii, nici pentru creșterea cu 40% a pensiilor, dar sunt bani pentru susținerea a multe salarii enorme pentru România, la vârful unor instituții bugetare. S-au distribuit posturi în conducerea Agenției Naționale de Reglementare a Energiei, la Agenția de Supraveghere Fiscală, la Consiliul Național de Combatere a Discriminării… Nu știm prea bine cu ce se ocupă cei care dețin aces­te posturi, de merită să fie plătiți astfel. Ca să nu mai vorbim de personajele care sunt propulsate în astfel de poziții, ca fostul peremist expirat Ma­rian Neacșu, ca fostul judecător cu probleme penale Toni Greblă, ca traseistul de cursă lungă Valeriu Steriu… La Curtea de Conturi s-a eternizat ca șef Ilie Sârbu, tata-socrul lui Victor Ponta, un om bine aco­perit de sistem, de multă vreme, iar vicepre­ședinte a urcat Niculae Bădălău, după ce a schimbat legea în favoarea lui, astfel încât Curtea să poată fi condusă și de ingineri ca el, nu doar de economiști sau juriști.

– Tot în această lună a avut loc și un mare scandal pornit de la achizițiile publice făcute pe timp de pandemie, la Unifarm. Credeți că va avea efecte electorale asupra PNL?

– În mod normal, da. Unifarm a făcut achiziții dubioase de echipamente proaste, fără respectarea legii, la prețuri exorbitante, pe baza unor comi­sioane grase. Directorul Unifarm, Adrian Ionel, a fost suspendat din funcție și pus sub acuzare, pentru că ar fi cerut mită 760 de mii de euro pentru a cumpăra măști de protecție defecte. Problema este că Adrian Ionel este la Unifarm din anul 2012 și a fost instalat acolo de guvernul Victor Ponta. PSD întreabă de ce a fost păstrat Ionel de către PNL, ca să fure acum pentru ei? Așa că se cam împarte vina.

– În ciuda protestelor pe care le-au stârnit unele dintre măsurile guvernului său, în pofida atacurilor necontenite ale PSD-ALDE-ProRo, ba chiar și ale USR, PNL se menține la un procentaj bun în sondajele de opinie. Cum explicați?

– Fotografia momentului surprinde cam aceleași cote ale partidelor din ultimele luni: PNL în jurul a 33%, PSD – 22%, USR – 12%, Pro Ro­mâ­nia – 11%, PLUS – 5,8%… Deși între timp USR și PLUS s-au înscris ca alianță la Tribunal, apar încă separat în sondajele de opinie. Celelalte, ALDE, PMP, chiar și UDMR, sunt sub pragul electoral. Deci, sunt slabe speranțe pentru unele dintre actualele partide par­la­mentare să se mențină în Le­gis­lativ, dacă vor fi alegeri generale în de­cem­brie. Și chiar și mai slabe speranțe ca unele partide noi să pătrundă în Parlament, pe fondul acesta de ne­siguranță, de confuzie, de neîn­cre­dere în clasa politică… Există o stare de tensiune din ce în ce mai pronun­țată, ca înaintea unei revoluții, sau, mai precis, a unei involuții.