„Vă mulțumesc pentru ajutor. Îmi doresc enorm ca nepoțica mea să audă” (Scrisoarea: „Nepoțica mea este lumina vieții mele. Ajutați-o să fie un copil normal”, F. AS nr. 1407)

Dragă „Formula AS”,
Mă numesc Muntean Gheorghița și sunt din Pitești. Prin intermediul acestei scrisori vreau să le mulțumesc tuturor persoanelor care au expediat ajutoare pentru nepoțica mea, Muntean Denisa Maria, în vârstă de 6 ani, diagnosticată cu surditate bilaterală neurosenzorială și având implant cohlear la urechea stângă.
Mulțumesc cerului, pământului și Tatălui, Fiului, Sfântului Duh, că sunt oameni care se înduioșează la suferință, așa cum se dovedesc cititorii „Formulei AS”. Mulțumesc celor care au trimis banii pentru nepoțica mea. Cu lacrimi în ochi și durere în suflet le mulțumesc. Îl mai rog pe Dumnezeu să existe un om cu inimă mare, care să aibă posibilitate financiară mai mare, astfel încât să-i poată plăti fetiței orele de logopedie, până împlinește 8 ani, ca să meargă la școală, să vorbească, să audă și ea prin puterea lui Dumnezeu cel mare. (Cabinetul de logopedie se află în Pitești, str. Banat nr. 4, Centrul Sunshine.) Costul unei ore a ajuns la 65 de lei, iar fetiței îi trebuie câte 2 ore pe zi, deci, câte 650 ron pe săptămână, ceea ce noi nu ne putem permite. Iertați-mă că fac din nou apel, dar îmi doresc enorm ca nepoțica mea, Muntean Denisa Maria, să audă, să fie un copil normal.
Mulțumesc de milioane de ori pentru tot ce ați făcut pentru nepoțica mea. Vă iubesc!
MUNTEAN GHEORGHIȚA – str. Aleea Naum Râmniceanu, nr. 2, bl. G1, sc. C, ap. 4, Pitești, jud. Argeș, tel. 0747/67.09.13
Doamna Muntean,
Vă mulțumesc și eu pentru iconița trimisă. E minunată! Exact așa cum mi-l închipui, în rugăciuni, pe Iisus.
Sânziana Pop
„Persoanele care m-au ajutat sunt îngeri ai lui Dumnezeu” (Scrisoarea: „Mama mea, lumina ochilor mei, este foarte rău bolnavă”, F. AS nr. 1419)
Stimată doamnă Sânziana Pop,
Sunt Vasile Alexandra Anamaria, locuiesc în Brad, jud. Hunedoara, și vreau mai întâi să vă mulțumesc pentru publicarea scrisorii mele și pentru dragostea ce o purtați oamenilor aflaţi în dificultăți.
Vreau să le mulțumesc și cititorilor revistei „Formula AS” pentru bunătatea din sufletele lor. Persoanele care m-au ajutat sunt adevărați îngeri ai lui Dumnezeu.
Cu multă stimă și respect pentru revista „Formula AS”,
VASILE ALEXANDRA ANAMARIA – str. 1 Iunie, bl. B13, ap. 10, Brad, jud. Hunedoara
„Mi-au înțeles necazul oameni cu suflet mare” (Scrisoarea: „Orice donație, cât de mică, va fi importantă pentru copilași”, F. AS nr. 1415)
Onorată doamnă director Sânziana Pop,
Stimată redacție, dragi cititori ai acestei minunate publicații,
Sunt Nițoiu Elena, din satul Mănoaia, com. Costișa, jud. Neamț și prin aceste rânduri aș dori să vă mulțumesc pentru tot ajutorul pe care l-am primit în urma publicării scrisorii mele în „Formula AS”. Mi-au înțeles necazul oameni cu suflet mare, cu dragoste de semeni și frică de Dumnezeu.
Le mulțumesc tuturor! Îi asigur că mă rog pentru sănătate, bună sporire și ajutor de la Bunul Dumnezeu, pentru fiecare în parte. Cu siguranță, pentru mila lor, sunt în grija și ocrotirea Maicii Domnului și a Mântuitorului Hristos.
Dumneavoastră, doamnă director Sânziana Pop, am convingerea că aveți comoara faptelor bune adunate în cer, prin binele pe care îl faceți de 30 de ani, cu această revistă. Vă doresc viață îndelungată și împliniri personale deosebite, după mărinimia și bunătatea sufletului pe care-l aveți.
Viață lungă revistei și întregului colectiv.
Cu aleasă considerație și prețuire,
ELENA NIȚOIU – sat Mănoaia, str. Tineretului, nr. 72, com. Costișa, jud. Neamț, cod 617143