Un dezastru programat – Parcul Herăstrău

– Plămânul verde al Bucureștiului, între paragină, drujbe și afaceri ilegale –

– Parc istoric, realizat de Regele Carol al II-lea, cu spe­cia­liști europeni, Herăstrăul este astăzi imaginea de­plo­rabilă a corupției și a inculturii edililor bucureșteni –

Ruină cu trandafiri veștejiți

„Parc Herăstrău – Primăria Municipiului Bu­cu­rești” scrie pe plăcuța murdară și scorojită din vârful unui stâlpișor ce stă să cadă pe spate, chiar la intrarea dinspre Piața Presei Libere. De un singur minut ai nevoie pentru a afla în ce hal a ajuns cel mai mare și mai faimos parc al Bucureștiului. Pa­noul cu harta și explicații în mai multe limbi e spart, o clădire ilegală, pe care scrie „STOP! Proprietate privată” se lăfăie pe locul unor foști copaci, iar câ­teva gropi-crater te așteaptă în fața rondului cu tran­dafiri uscați. Bordurile sparte și șanțurile în asfalt, tot mai mari an de an, îți ies în drum încă de pe prima alee, pe unde sute de bicicliști și mămici purtându-și pruncii în cărucioare se plimbă zilnic. Redenu­mit recent „Parcul Regele Mihai”, Herăstrăul ar fi trebuit să rămână așa cum a fost destinat încă de la înte­meiere: parcul de protocol al ora­șului, fala Capita­lei României, ma­rele spațiu verde în care bucureș­tenii să se bucure de frumusețea naturii și să respire aer curat. Vis risipit. Astăzi, Herăstrăul a ajuns o ruină. Neîngrijit și ciuntit de afaceri mur­dare, a devenit sim­bolul neputinței Primăriei de a-și respecta cetățenii, de a le oferi un spa­țiu de plimbare și recreere, așa cum se întâmplă în toa­te marile ora­șe ale lumii civili­zate.

Corabia cu catargul uscat

Încă de la jumătatea secolului XIX, Herăstrăul devenise locul de promenadă al elitelor bucureștene, care-și etalau pe aleile lui eleganța și rangul, iar în 1936, cu sprijinul unor arhitecți și peisagiști europeni, pe spațiul generos de pe malul lacu­lui Herăstrău a început amenajarea unui parc național, inaugurat doi ani mai târziu, de regele Carol al II-lea. În 2020, după o sută de ani, vreme în care populația orașului a crescut la un nivel uriaș, nevoia unui astfel de parc este, pur și simplu, vitală, mii de oameni luându-l cu asalt la fiecare sfârșit de săptămână, pentru o gură de oxigen. Mai ales în condi­țiile unei creșteri nestăpânite a po­luării, bucureștenii simt nevoia să se refugieze la aer, în spații verzi. He­răs­trăul, însă, este administrat deplo­rabil. Parcul nu mai are de mult un grădinar șef, o strategie de îngrijire a copacilor, a gazonului, a florilor, a spaţiului verde, totul pare lăsat la voia întâm­plării, ponosit. Sub oblăduirea Primăriei Secto­rului 1, Administrația Domeniului Public are o singură grijă: să defrișeze arborii parcului, fără avizele ne­cesare, să ciuntească haotic sute de co­paci, dintre care mulți ajung să se usuce. Același procedeu tică­los care face ravagii în toată țara: mai puțin verde, mai mult spațiu pentru investitori, mai puțină iarbă, mai mult asfalt. În mijlocul parcului tronau, până nu demult, trei plopi triumfali, arbori istorici, ca un fel de catarg, emblemă a Herăstrăului. Astăzi, unul a fost tăiat, altul s-a uscat, iar al treilea se căznește să mai trăiască ciuntit ca un invalid de război. Le­gal, ar trebui să existe un Registru Verde, un inven­tar al copacilor și al spațiilor verzi, dar Pri­măria îl amână la infinit, pentru a perpetua dezas­trul. Bucureștenii au ajuns la coada Europei în ceea ce privește spațiul verde pe cap de locuitor, iar aces­ta scade în continuare, dramatic. Nu se vede nici mă­car o „spoială”, așa, de dragul alegerilor care se apropie. Pe locul pâlcurilor de copaci tăiați peste noapte de ADP, apar restaurante și cârciumi. Zgo­motul drujbelor se aude și în această vară în parc, iar construcții tot mai mari își fac apariția.

Florina Nițescu, Grupul Civic Aviatorilor: „Este îngrozitor să vezi ce au făcut acolo”

„Ieri, în parcul Herăstrău, era măcel! Au fost tăiați mulți arbori sănătoși, iar inginerul care ar fi trebuit să supravegheze acțiunea era în «pauză de masă»! Oamenii au spus că sunt de la Adminis­trația Domeniului Public Sector 1, dar nu aveau nicio legitimație. Cine permite acestor echipe să intre cu mașina într-un parc? Poliția Locală Sector 1 ce păzește? De la bun început, din 2016, de când am înființat grupul, ne-am dorit să avem un spațiu virtual în care locuitorii să se întâlnească, să sesi­zeze problemele din cartier, să ajute oamenii să învețe spiritul civic, să fie mai încrezători în puterea pe care o au sesizările făcute către autorități, să conștientizeze că au putere dacă se implică. Am vrea ca Parcul Herăstrău să își recapete demnitatea, liniștea și frumusețea, știrbite de aspectul de bâlci, de zecile de tarabe, te­rase, restaurante construite pe spațiul verde. Ne-am dori ca noul primar să aibă curajul să le desființeze, să refacă aleile, să înlocuiască prin plantări copacii tăiați. Lucruri normale, de alt­fel!. Am văzut de-a lungul anilor nu doar arbori tăiați, ci și foarte multe «toaletări» cu drujba, fă­cute ca să «nu vă cadă, doamnă, crăcile în cap», așa cum mi-a ex­plicat o angajată. Aceste toale­tări total nepotrivite omoară, în timp, arborii – puteți vedea asta dacă mergeți la pas prin Herăs­trău, pe alei. Este îngrozitor să vezi ce au făcut acolo. Anul tre­cut, am văzut cum au tăiat crengi sănătoase (erau în rod corcodușe mari, frumoase) ale unor copaci aflați pe marginea barajului. Gar­da de Mediu este o instituţie inutilă, niciuna dintre sesizările noastre nu a avut efect.”

Rezervația de restaurante

„Știi ce-i acolo?”, mă întrea­bă un domn grizonat, însoțit de un câine, arătându-mi, printr-o spărtură în gardul de sârmă, o sta­tuie pierdută în tufișuri. „Uite, are paleta, pensula, e Ștefan Lu­chian, domnule! Vorbim de sta­tuile doborâte în America, dar noi ce facem cu statuile noastre? Luchian, Sadoveanu, Creangă, toate statuile de pe aleea asta au ajuns ascunse, în paragină, fără o plăcuță pe ele. În schimb, avem o rezervație de restaurante. Acesta este un parc, parcul e definit prin alei, copaci, ver­deață, flori, nu prin cârciumi. E inadmisibil, culmea bătăii de joc să avem în centrul orașului o astfel de bijuterie și să o lăsăm în paragină!”. Înnobilat prin rangul său de parc-monument istoric, în Herăstrău nu este voie să construiești. Or, primul „peisaj” care îți iese în față la intrarea dinspre ecluză este o suprafață uriașă de plastic negru, în spatele căruia se aud zgomote de șantier și se zărește cum se ridică o construcție cu etaj. Dincolo de ea, aleea este su­grumată de terase, restaurante mari, luxoase, mo­derne, adunate ca într-o mini-stațiune Mamaia. Abia dacă mai au loc doi oameni pe alee. O parte din construcții s-au lungit peste apă, cealaltă parte a luat locul copacilor și al spațiului verde. S-au tăiat peste noapte pâlcuri și pâlcuri de arbori, pentru a construi parcări pentru limuzinele de lux ale clienților care vin la restaurant și alei betonate pentru tocurile înalte ale duduilor însoțitoare. Luni de dimineață, zeci de oameni fac curat, așează mesele, udă gazo­nul din față, pregătesc intens noul sezon. În nopțile de vară, de aici se revarsă asurzitor, până la primele ore ale dimineții, urletul boxelor. Nu ai unde să te ascunzi de zgomot, iar apelurile către cei ce ar tre­bui să asigure liniștea publică rămân surde. Peste 50 de astfel de stabilimente s-au ridicat în ultimii ani, terase ce acoperă întregul spațiu verde al unor pajiști, restaurante de fițe, așezate chiar pe malul apei. Totul ilegal, totul cu acceptul autorităților.

„Continuăm să pierdem masiv spațiu verde”

Dan Trifu este președintele Asociației „Eco Civica” și, totodată, un veteran al răz­boiului pentru spațiile verzi ale Bucu­reștiului. Iar Herăstrăul se află în linia întâi.

„În 2005 am oprit construcția unui hotel ce se dorea amplasat chiar în mij­locul parcului! De atunci, tot lup­tăm cu aceste presiuni, cu acești inves­titori ce vor să construiască ilegal în parc. Problemele în Herăstrău vin din faptul că acolo au fost retrocedate unor particulari terenuri ce aparțineau bazelor nautice. Însă legea spune clar: spațiul verde își păstrează statutul indiferent cine este proprietarul. În plus, în parc-monument istoric nu se construiește! Autoritățile au toate pâr­ghiile legale să stopeze aceste ilega­lități, însă nu o fac. Agenția pentru Protecția Mediului București a dat autorizațiile pentru acest circ, iar Primăria Municipiului București a avizat aceste ilegalități. În trecut, au fost demolate câteva cârciumi, dar ne-am bucurat degeaba, le-au demolat doar pentru a face loc construcțiilor unor asociați ai primarului Oprescu. S-au tăiat sute de copaci pentru a se con­strui restaurante, par­cări, cine vrea intră în parc cu mașina, este o degringoladă totală.

În acest moment, Ministe­rul Mediului ar trebui să-și impună autorita­tea. Ai o lege, dar n-o respectă nimeni. Atunci pune Garda de Mediu să aplice sancțiuni până se aplică legea! Altfel continuăm să pierdem masiv spațiu verde. Legea spune că ar trebui să avem în zonele urbane 26 metri pătrați de spații verzi pe cap de locuitor, dar noi am ajuns la 9,5 metri pătrați și continuă să scadă. Iar Planurile Urbanistice Zonale, ce sunt în lucru pentru sectoarele 1, 3, 4 și 6, prevăd dis­pariția a 150 de hectare de spații verzi în Bucu­rești! Vă puteți imagina ce înseamnă asta? Dacă PUZ- ul aflat pe biroul primarului sectorului 1 va fi aprobat, asta ar pune într-un mare pericol Parcul Herăstrău, ar putea da liber construirii de blocuri în locul spațiilor verzi! În loc să respecte legea de a menține și extinde spațiile verzi, autoritățile fac zilnic exact pe dos”.

Gheorghe Butnariu, pensionar: „Pe vremea mea, pe lac erau ștranduri, toată vara se înota”

Oare ce-or gândi turiștii străini care, după ce vizitează Muzeul Satului, intră pentru o plimbare și în Herăstrău și se împiedică de dalele de piatră ce ies din asfalt? Dar despre aleile cu trandafiri uscați, iarbă necosită, despre lămpile furate de pe arcade și coșurile de gunoi răsturnate? În huliții ani ai comunismului, parcul era mândria orașului, arborii ocrotiți, rondurile de flori îngrijite, pelu­zele stropite, iar activitățile sportive și culturale încurajate. Funcționau aici biblioteci, cinemato­graf, teatru, scene pe care cluburile sportive țineau demonstrații de box, gimnastică, cluburile nautice adunau sute de tineri, țineau competiții, se făcea sport serios. Acum a ajuns un parc lăsat de izbe­liște, la cheremul unor afaceriști cu intenții nu toc­mai curate. Lacul ăsta forfotea de ambarcațiuni sportive, erau cu sutele, și în fiecare săptămână se țineau concursuri importante. Cine câștiga aici devenea un pretendent al loturilor olimpice, pe vremea în care România era o forță mondială la aceste sporturi.

Domnul Gheorghe Butnariu este un fost campion european la caiac și, în fiecare zi, străbate întregul oraș cu tramvaiul și pe jos, pentru a ajunge tocmai din Ferentari în Herăstrău. Se întâlnește cu o prietenă veche, doamna Maria, și împreună, la braț, oprindu-se pentru a mai povesti și a râde, în­conjoară lacul. Herăstrăul a însemnat pentru dom­nul Gheorghe o dragoste la prima vedere și a rămas o dragoste pe viață. Învăța la școala profesională din Ferentari, când un antrenor a selectat câțiva băieți pentru canotaj. Încă de atunci, de acum 60 de ani, venea din celălalt capăt al oraşului pentru antrenamente și concursuri. Spu­ne că de pe luciul acestui lac s-au năs­cut mari cam­pioni, legende ce au influențat ge­ne­rații întregi de spor­tivi. „La în­ceput, m-am an­tre­nat pe uscat, pe un soi de scân­dură, apoi, în­cet-încet, am pornit pe lac, am intrat în com­pe­tiții, am devenit campion, din 1959 până-n 1962, în fiecare an. A însemnat întotdeauna o bucurie să ajung în parc, sigur că mai rămâneam și după an­tre­namente, cu grupurile de tineri, băieți și fete. Îmi amintesc de «Biblioteca Sadoveanu», unde puteai juca șah sau alege o carte, mulți studenți învățau acolo. După ce am devenit campion european, m-am însurat, în 1966 am renunțat la sport, am lucrat ca mecanic pe loco­motive și ajungeam rar în Herăstrău. După ce am revenit la pen­sie, dau zilnic o tură în jurul la­cului, venind tot din Feren­tari. Zic eu că la 77 de ani sunt în formă bună. În tine­rețe, stă­team pe ponton cu pi­cioarele în apă și se ve­deau peștii de pe fundul lacului, atât de curată era. Pe lac se aflau ștranduri amenajate, toată vara se înota aici, era o forfotă continuă. Azi, pe fundațiile ștrandu­rilor și ale pon­toanelor nautice s-au înălțat res­tau­rante, ceea ce nu-i deloc corect, fos­tele baze sportive s-au con­struit pe banii noștri, ai bucu­reș­tenilor, iar acum alții profită. După 1990, au luat un pic, iar acum din ce în ce mai mult, nu se mai opresc. Par­cul nu mai are verdeața şi florile de altădată, odini­oară nu vedeai atâtea cioturi şi copaci uscați. Toată toa­letarea asta-i făcută pentru ca cineva să-și însu­șească ma­terial lemnos. Cine verifică ce se în­tâmplă? În locul bibliotecii am văzut acum o pânză mare, cu copaci desenați pe ea, cineva nu mai vrea cărți acolo. Dar chiar și așa, eu iubesc parcul ăsta, vin aici pentru aerul curat, mă mai întâlnesc cu foști colegi de e­chipă, mai poves­tim, ne amin­tim. Cum intrai în parc, pe la eclu­ză, era Clu­bul Sportiv Voința, apoi școli spor­tive, clubul Olim­pia, Pro­gre­sul, Di­­namo, Yach­ting Club, ce apar­ți­nea studen­ților… Nu știu ce se va alege din sport şi din par­cul ăsta. Când mă uit în apa la­cului, nu se mai văd pești, nu se mai vede nimic, to­tul e tulbure. Dacă nu se intervine ur­gent, He­răs­trăul devine o ruină. Un car­tier de blocuri pentru ștabii de azi.”