Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

O dimineață cu… DIANA SAR – „Mă trezesc cu o foame de lup!”

• La 15 ani, a abandonat atletismul, ca să se poată ocupa de modeling. La 24 de ani, a coborât de pe afișele de modă direct pe platoul de filmare. „Vlad”, serialul thriller în care a debutat pe PRO TV, a bătut anul acesta toate recordurile de audiență. De vorbă, la cafeaua de dimineață, cu o actriță care râde mult și visează să facă film în America •

– Bună dimineața, Diana! Te-ai trezit de mult?

– Bună dimineața, Dia! Sunt trează de la 8, chiar dacă e duminică. Când nu filmez, îmi place să merg dimineața la sală sau la pilates.

– Ești disciplinată!

– M-a disciplinat sportul. Am făcut atletism până la 15 ani. La vârsta la care nu prea îți vine să-ți asculți părinții, ți-e mai ușor să asculți de antrenor. Lecțiile învățate în sport mi-au prins bine și-n modeling.

– Mai ales că ai început și modelingul foarte de­vreme.

– La 15 ani am plecat singură la New York. În primele zile m-a ajutat cineva, apoi plecam sin­gură cu harta în mână și-a trebuit să mă descurc. Mergeam zilnic la teste foto, să-mi fac portofoliul. După o lună, m-am întors și am plecat în Ger­ma­nia, apoi în Tokyo și tot așa.

– Nu ți-a fost greu singură ?

Cu gândul la Hollywood

– Am fost crescută mai independentă de mică, eram obișnuită să nu fiu tot timpul cu părinții. Știam să am grijă de mine din canto­na­mente. Am mai făcut și gre­șeli de una singură, de ali­mentație sau cheltuieli aiurea, dar așa m-am maturizat. Nu cred că a fost un lucru rău.

– Cum se trezesc femeile frumoase dimineața, Dia­na ?

– Nu știu, eu mă trezesc cu o foame de lup. Dimineața e singurul moment al zilei când mi se face foarte foame, pentru că seara, nu mănânc după ora 7. Dar înainte de toa­te, beau un pahar cu apă pe stomacul gol, am auzit că e sănătos. Apoi mănânc pe să­turate, nu înainte de-a mă spă­la pe ochi.

– Mai du-te puțin la oglindă. Ce vezi în ea ?

– O fată fericită, care și-a savurat cafeaua. Și niște pantaloni suflecați, azi-noapte mi-a fost frig, iar acum mi s-a făcut cald.

– Ești machiată ?

– Nu mă machiez aproape niciodată. Doar la castinguri și la evenimente. Nici unghiile nu mi le fac. Diana de peste 20 de ani o să-i mulțu­meas­că celei de acum, că a lăsat corpul să respire.

– De sportul de performanță de ce te-ai lăsat ?

– Am făcut mononucleoză, la un moment dat. După ce scapi de virusul ăsta, timp de șase luni, splina rămâne mărită și nu poți face efort. Am zis să nu pierd timpul degeaba și m-am apucat de mo­de­ling. Dar apoi, fiindcă tot călătoream, a trebuit să las atletismul. Când faci sport de performanță, orice zi de antrenament pierdută se simte.

– Am auzit că ai lucrat ca model pentru case celebre.

Măsuri ideale

– Am avut norocul să încep în forță la New York, iar când am împlinit 16 ani, am lucrat la Paris, pentru Kenzo. L-am cunoscut și pe Jean Paul Gaultier personal, iar la Milano, Armani a vrut să vadă pentru castingul lui doar două mo­dele din agenția noastră. Eu eram unul din­tre ele. Am făcut campanii și pentru Eleven, era plin Parisul de afișe cu mine. Și acum mai lucrez ca model, când am timp.

– Și cum e lumea asta a modelingului, Diana ?

– E frumos, cunoști fete de peste tot din lume. Dar poate fi și dur. Ești la o vârstă fragedă, mă­surile sunt foarte stricte și, dacă ți se tot spune că ești plinuță, că ai doi centimetri în plus, poți ajun­ge să crezi asta. Îți afectează ima­gi­nea de sine și felul în care îți percepi corpul, de ajungi să recurgi la tot felul de măsuri radicale.

– Tu cum ai scăpat de pericolul ăsta?

– Păi, n-am scăpat nici eu, vor­besc în cunoștință de cauză. Am avut perioade când îmi ascundeam șol­durile sub fuste clopot, că mi se părea că sunt grasă. Am avut pe­rioade când mâncam prea mult pe fond emoțional. Apoi am avut perioade când mâncam prea puțin sau mâncam și mă simțeam vinovată. Mi-a luat niște ani să mă echilibrez.

– Ai frați, Dia­na?

– Nu, sunt sin­gură la părinți, dar în apartamentele prin care am stat în stră­inătate am avut mul­te surori de meserie. Stăteam câte 7, 10, chiar și 15 modele într-un apar­ta­ment.

– Și cum e cu atâtea fete la un loc?

– Ai putea filma un serial acolo! Unele sunt geloase, altele se bat pe cine intră prima la baie, altele se ceartă că nu și-au spălat vasele sau își mănâncă una alteia mâncarea din frigider și nu recunosc. Mai dispar haine și trebuie să descoperi cine ți le-a luat. Dar se leagă și prietenii frumoase, sincere, sunt și fete care se ajută între ele.

– De la modeling la teatru cum ai ajuns?

– Teatru mi-am dorit dintotdeauna, de la grădiniță cred. La liceu, jucam în trupa de teatru a secției de engleză, iar apoi am intrat în teatrul stu­dențesc Podul. Am jucat-o pe Nina, din Pescă­rușul lui Cehov, și am știut că asta trebuie să fac. M-am dus la UNATC și am intrat din prima.

– I-ai vrăjit cu dezinvoltura ta…

– Personalitatea mea a fost un avantaj și când lucram ca model. Am luat preselecții unde di­men­siunile mele nu corespundeau exact. La Kenzo, mi-au adus o rochie mai mare, făcută spe­cial pentru mine, numai pen­tru că le-a plăcut cum arăt.

– Anul ăsta, ai fost pe val. Ai debutat și în film, în se­ria­lul „Vlad”, care poate fi vă­zut pe Pro TV. Te-a cucerit ex­pe­riența platoului ?

– Până la „Vlad”, nu prea știam multe despre filmări. Nu mi-a fost frică, dar am avut emoții. În anul ăsta, de când filmăm la „Vlad”, simt că am crescut enorm. Am prins în­credere în mine, ca actriță. Poate de aici și dorința mea de a face mai mult film. Dar cum în România nu se fac chiar atât de multe filme, planul meu e să plec la Los Angeles și să particip la cât mai multe castinguri. Mai ales că am fă­cut un film care va avea pre­miera acolo, peste șase luni, despre care nu pot încă vorbi.

– Și ce te împiedică să pleci?

– Momentan, doar școala. Mai am de terminat un an de facultate aici. Și filmările pen­tru „Vlad”.

– Ai apucat să deschizi fereastra în dimineața asta, Diana ?

– Da, am dat perdeaua la o parte, să intre lumina. Dar nu mă inspiră nimic din ce văd pe geam. Eu stau în Floreasca, locuiesc cu tatăl meu.

– Deci, cine te curtează trebuie să treacă întâi de el…

– Tata nu se bagă. (râde) Important e să-mi placă mie, să aibă simțul umorului, să fie un pic nebun și foarte pasionat de ce face. Altfel, îmi pierd admirația ușor.

– Și-acum ești îndrăgostită?

– Nu. Aș putea spune exact ca personajul meu din „Vlad”: „Mai am multe de făcut în via­ța asta, cum ar fi să mă în­dră­gos­tesc!”. Pentru dis­tracție e timp, dar pen­tru o relație nu-s deloc pregătită.

Dia Radu

De la mamă, a moștenit visătoria, de la tată – spiritul critic și limba ascuțită. Plăcerea de-a scotoci în sufletul omului e însă a ei. S-ar fi făcut cu bucurie psihanalist, astrolog sau țesătoare, dacă dragostea de cărți n-ar fi împins-o spre Facultatea de Litere. De atunci, a trădat literatura pentru jurnalism și un viitor la catedră pentru plăcerea de-a fi pe teren. A lucrat ca documentarist cu presa occidentală (TF1, Radio France Culture, Le Monde), a publicat reportaje și cronici în revista „Esquire” și, de două decenii, este editor cultural la revista „Formula AS”. Între timp, le-a împăcat pe toate. Când nu se pierde cu ochii la ceru-nstelat și la legea morală, îi scormonește pe ceilalți cu întrebări și țese povești despre România de azi. Dia Radu este autoarea volumului în dialog „Lumea în Si Bemol, Dan Grigore de vorbă cu Dia Radu”, apărut în 2016, la Editura Polirom, și a volumului „Divanul Imaginar, Lumea românească în 18 interviuri”, apărut în 2017, la Editura Trei.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian