Cartea Neagră

Căderea guvernului PSD, prin moțiunea de cenzură votată în Parlament joi, 10 octombrie a.c., a fost o sur­pri­ză doar pentru premierul Dăncilă și “echipa” sa. Gu­ver­nul își pierduse legitimitatea încă de la europar­la­mentarele din 26 mai, când PSD a înregistrat cel mai jos scor istoric de la înființarea sa. Defecțiunea ALDE, sur­venită mai târziu, în contextul stabilirii opțiunilor pentru candidaturile la “prezidențiale” (când Popescu-Tăriceanu a învățat pe pielea lui că PSD este un partid care nu are niciodată aliați, ci doar “tovarăși de drum”, sau “idioți utili”, după expresia lui Lenin), l-a împins în camerele Parla­mentului, la o majoritate extrem de fragilă. “Per­formanțele” guvernului Dăncilă, atât în politica internă, cât și în cea externă, au făcut restul, obligându-i pe destui parlamentari PSD-iști să înțeleagă faptul că viitorul lor elec­toral nu este deloc roz. Teza unei retrageri “strate­gice” de la guvernare – după schema exersată deja de fostul lider al partidului, Victor Ponta, schemă câștigă­toare la timpul ei – a fost refuzată de Viorica Dăncilă, care știa prea bine că o repliere din centrul administrației țării ar fi dus, automat, la eliminarea ei de la conducere. PSD-ul și-a demolat întotdeauna liderii care i-au blocat accesul direct la “plăcintă”, acest acces fiind însăși rațiunea lui de a fi. Cu Dragnea în pușcărie, Viorica Dăn­cilă avea de ales între două “politici” pentru continuarea mandatului. Sau rupea cu “dragnismul”, reparând cât se putea pagubele provocate de acțiunile lui antijustiție, limitând dezmățul financiar, sau continua “programul de guvernare”, cu accent pe creșterile de salarii și pensii. Dăncilă a ales a doua variantă, pentru că, produs al “drag­nismului” (și înconjurată de “dragniști”), nu se putea aventura pe un teritoriu (cel al administrației eficiente) pe care nu-l stăpânea, neavând niciun fel de competențe. Inevitabil, cu o gașcă de “sfătuitori și experți” (ce nu miș­cau în fața lui Dragnea, dar pe ea o manipulau), a ajuns să acumuleze gafă peste gafă, să facă de râs țara în lume, să genereze haos în actul de guvernare.

Nu am spațiul necesar pentru o analiză detaliată a traseului urmat de PSD sub conducerea Vioricăi Dăncilă. Am observat, într-un editorial anterior, că – în timp – ca­litatea liderilor lui a devenit tot mai precară. Cei din gar­nitura inițială, promovați de Ion Iliescu, aveau pregătire de specialitate solidă și cunoștințe ideologice marcate. De la Iliescu la Dragnea, PSD-ul a involuat, transfor­mându-se dintr-o echipă de prădători “cu ștaif”, într-o grupare mafiotă de clanuri tot mai primitive, acoperite formal de glazura ideologică social-democrată. Locul spe­cialiștilor a fost luat de impostori incompetenți și obraznici, necunoscând alt principiu de relaționare so­cială decât cel al ierarhiei generate de corupție. Egocrația lui Dragnea a dus la culme această “direcție”, ce nu se putea finaliza decât cu confiscarea totală a statului, cu blocarea și pervertirea misiunii instituțiilor lui, cu aservirea birocratică a societății în ansamblul ei. Cu Dragnea, România a ajuns pe buza prăpastiei, ca stat funcțional și ca națiune unitară. Noii guvernanți ar trebui, dacă într-adevăr vor o ruptură cu “staza dragnistă”, să documenteze amănunțit și să publice o “Carte Neagră” a guvernării PSD-iste, în care să fie surprinse grozăviile produse de “echipa” fostului lider, de la complotul îm­potriva Justiției, la parazitarea administrației, de la devalizarea finanțelor statului, la pauperizarea conștientă a cetățenilor, obligați să-și ducă viața pe alte meleaguri. Cu promisiunea iluzorie a creșterilor de salarii și pensii, Drag­nea și ai lui credeau că își vor acoperi, în fața alegă­torilor “inocenți”, pentru multă vreme, setea de arbitrariu și impunitate. Nu întâmplător, înainte de moțiunea de cenzură, într-una din sfătuirile lor secrete, Viorica Dăn­cilă le spunea “baronilor” că pierderea puterii înseamnă pierderea controlului asupra Justiției, deci, deschiderea de “dosare” și perspectiva condamnării la pușcărie. Dăn­cilă a fost cea mai exemplară excrescență a “dragnis­mului” PSD-ist, dus la limita maximă.

Orice formulă guvernamentală va înlocui adminis­trația PSD-istă, ea va avea o misiune extrem de dificilă. De la probleme imediate, legate de închiderea bugetului de stat pe 2019 și elaborarea celui pe 2020 (cu un deficit maxim admis de 3%), de repararea pagubelor în domeniul pieței de energie (provocate de ordonanțele de guvern 114 și 79), de plata aparatului birocratic supra­di­mensionat din administrație (ce reprezintă aproape 80% din cheltuielile statului) sau de eliminarea consecințelor grave ale mutilării Justiției (“recursul compensatoriu” și alte modificări ale codurilor juridice), la problemele cu “bătaie lungă”, legate de funcționarea statului de drept, echi­librul instituțional sau însănătoșirea economiei, totul tre­buie refăcut. O guvernare care ar relua, fie și pentru scur­tul mandat de până la parlamentarele din 2020, obi­ceiurile și moravurile dragniste, nu ar face altceva decât să pregătească revenirea “triumfătoare” a PSD-ismu­lui.