Intra aici pe site ul vechi "Formula AS"

RINICHII

Foto: Shutterstock – 7

– Deși n-am putea trăi fără ei, nu-i cunoaștem și nu-i prețuim îndeajuns –

• Milioane de oameni suferă de rinichi, uneori fără să-și dea seama. Un fapt ce le poate pune viața în primejdie. Depistarea precoce a problemelor reprezintă o șansă reală de salvare •

Inima, creierul, plămânii – despre ele cu­noaștem destule lucruri. Însă când vine vorba de rinichi, știm doar că ei se prezintă ca un organ-pereche și că au forma unor boabe de fasole. “Rinichiul este un organ esențial, căruia îi revine rolul de coordonare și de menținere a echi­librelor din organism. Atunci când rinichii se îm­bolnăvesc, crește riscul de infarct sau de accident vas­cular cerebral”, avertizează specialiștii. “Nume­roase afecțiuni ar putea fi evitate, dacă am avea mai multă grijă de rinichii noștri”.

Zece căzi de baie cu sânge

Una dintre principalele funcții ale rinichilor con­stă în curățarea corpului de otrăvuri. Deși nu mă­soară decât aproximativ zece centimetri în lungime, cinci în lățime și cântăresc numai 150 până la 200 de grame, ei filtrează zilnic între 1500 și 1800 litri de sânge. O cantitate enormă, echivalentă cu zece căzi de baie pline ochi. Din acest uriaș volum de sânge, milioanele de corpusculi Malpighi, care nu sunt altceva decât niște minuscule stații de filtrare, îndepărtează produșii metabolici reziduali și substanțele nocive (această primă etapă se cheamă “filtrarea glomerulară”). Mai departe, în tubii renali, un sistem de canale care, puse cap la cap, ar în­semna un parcurs total de câțiva kilometri, are loc o nouă filtrare și sortare, executate cu precizie. Ma­terialele de care corpul are nevoie, de exemplu proteinele și electro­liții, sunt redirecționați în sânge, pe când tot ce ar putea să ne dăuneze ajunge în va­sul de toaletă, odată cu urina. Chiar dacă ni se pare greu de imaginat, fiecare picătură din sângele nos­tru este trecută prin filtru, la inter­vale de circa patru minute.

Dar pe lângă funcția lui excretorie, rinichiul are numeroase alte responsabilități. El reglează tensiu­nea arterială, balanța hidrică, echilibrul acido-bazic și ponderea ionilor de sodiu în organism. Joacă un rol important în metabolismul vitaminei D, contri­buind astfel la menținerea sănătății oaselor. Produce eritropoetina, un hormon care este eliberat în sânge, pentru a stimula formarea de noi eritrocite în mă­duva osoasă. Și fiindcă avem de-a face cu un organ de însemnătate vitală, care totodată vădește o anu­me fragilitate, corpul nostru dispune de un plan B pentru situații de urgență: în cazul când unul dintre rinichi încetează să funcționeze, celălalt este capabil să susțină întregul volum de muncă de unul singur.

Apă da, sare nu!

Pentru a spăla corespunzător rinichii, este im­portant să bem zilnic un litru și jumătate sau doi de apă. Un indiciu care ne semnalează dacă aportul de lichide a fost sau nu suficient este culoarea urinei: când observăm o nuanță de galben închis, până la brun-portocaliu, ar trebui mărit consumul de apă. La fel de necesar este să găsim măsura potri­vită și în privința sării de bucătărie. Obișnuința de a săra exagerat mâncarea suprasolicită rinichii. Nutrițio­niștii reco­mandă în jur de șase grame pe zi, res­pectiv o linguriță. Numai că trebuie luate în calcul și cantitățile deloc neglijabile de sare ascun­se în diferite produse alimentare. O pe­reche de cren­vurști, de pildă, conține deja două grame. Să nu uităm nici produsele de pani­ficație: un sfert de kil­ogram de pâine ne furnizează cam patru grame de sare.

În general, în domeniul nutriției, toată lumea aduce elogii dietei mediteraneene. Putem spune că ea este ideală și pentru rinichi. De ce? “Tot ce ajută vasele de sânge este benefic pentru rinichi. În re­țeaua lor de vase foarte fine, chiar și cele mai mici depuneri pot prejudicia vizibil capacitatea de filtrare a organului. Dieta mediteraneană păstrează vasele de sânge într-o formă bună, ceea ce constituie un mare avantaj pentru rinichi”, explică nefrologii.

“Jos, fumatul! Restricții la analgezice!”

Alimentația greșită acțio­nează ca un inamic redutabil al sistemului circulator, totuși, încă și mai primejdios este fuma­tul. “Ne gândim întotdeauna la efectele lui distrugătoare pentru plămâni și inimă, dar ignorăm faptul că fumătorii au o speranță de viață mai redusă – din cauza îmbolnăvirii rini­chilor”, subliniază medicii. Oamenii de știință americani au ajuns la concluzia că 31% dintre bo­lile renale cronice sunt provo­cate de consumul de tutun. Și există o serie de studii care arată că, atunci când sunt deja afec­tați, rinichii reacțio­nează dra­matic la nicotină: ca­pacitatea lor de filtrare și spe­ranța de viață scad abrupt.

Un factor de risc mai puțin cunoscut este hipertensiunea. Deseori, bolile de rinichi și hi­per­tensiunea se condiționează și se agravează reciproc. Având în vedere acest aspect, măsurarea tensiunii arteriale, devenită un obicei permanent, reprezintă o măsură bine-venită de protecție a rinichilor. După cum știm, tensiunea trebuie ținută sub con­trol, astfel încât să nu depă­șească valoarea de 140/90 mm Hg.

De asemenea, specialiștii atrag atenția asupra con­secin­țelor nefaste ale administrării masive de analgezice: “Diclo­fenacul și Ibuprofenul sunt foar­te eficiente, însă pe de altă parte ele pot dăuna considerabil rini­chilor”. Aceiași specialiști ne reco­mandă ca, ori de câte ori este posibil, să renunțăm la me­dicamentele de acest tip. Oa­menii care suferă de dureri cro­nice, mai ales cei care au și probleme renale, ar trebui să se sfătuiască neapărat cu me­dicul lor în privința alegerii preparatului adecvat, deoarece unele substanțe active sunt mai puțin solicitante pen­tru rinichi. Și să stabilească doza care ar fi indicată în situația lor.

Însă cauza de departe cea mai frecventă a insu­ficienței renale cronice este diabetul. Concentrația ridicată a zahărului în sânge degradează pereții va­selor și, în timp, provoacă îmbolnăvirea unor organe, în special a rinichilor. Nu poate fi ignorată constatarea că 30-40% dintre diabetici se confruntă mai devreme sau mai târziu cu grave probleme re­nale, an de an mulți dintre ei fiind obligați să re­curgă la dializă, ca la un ultim colac de salvare. Tocmai de aceea, specialiștii consideră că orice om sănătos ar trebui să se preocupe din vreme de pre­venirea unui diabet de tip 2, printr-o alimentație sănătoasă și suficientă activitate fizică.

Când și cum ne controlăm rinichii?

• 40 de milioane de oameni nu știu că sunt bolnavi •

În prezent, 18% din populația Europei suferă de o disfuncție renală, tendința fiind de creștere, astfel încât se prognozează că, în următorii zece ani, vom asista la dublarea acestui procent. În cifre absolute, vorbim acum de peste 40 milioane de persoane, între care majoritatea nu sunt conștienți de starea lor. Fenomenul produce neliniște în lumea medicală unde, de altfel, a și fost supranumit “epidemia silen­țioasă”.

Când boala atacă o porțiune din țesutul renal, restul organului, care deocamdată a rămas intact, încearcă să-i preia munca – și la început reușește. Dar dacă țesutul sănătos s-a restrâns prea mult, rinichiul cedează. De cele mai multe ori, bolnavii simt că este ceva în neregulă abia în momentul când funcționalitatea organului a ajuns să fie serios com­promisă. Însă și un rinichi doar parțial afectat ge­nerează diverse com­plicații: hipertensiune, anemie, demi­neralizarea oaselor, creșterea riscului de in­farct și de accident vascular cere­bral. “Depistarea precoce are o importanță capi­tală. Căci, în funcție de cauzele aflate la originea ei, o insuficiență renală în stadiu incipient poate fi stopată sau chiar ameliorată, prin uti­lizarea unei terapii cu eficiență maximă. Iar afirmația este valabilă și pentru afec­țiunile conexe”, precizează nefrologii și adaugă: “Rinichii nu se îmbolnăvesc ireversibil de pe o zi pe alta. De aceea, toată lumea ar trebui să-și facă un control, o dată la doi ani”.

Ce se întâmplă când rinichii nu mai funcționează corect?

Nu există un tratament universal pentru insu­ficiența renală cronică. La fiecare pacient trebuie cercetat în detaliu cât din țesutul rinichilor este deja distrus și ce anume a dat naștere problemelor re­nale. După identificarea factorului declanșator, medicul se va strădui mai întâi să-l înlăture. Scopul său va fi acela de a menține rinichii într-o stare pe cât posibil bună și de a evita distrugerea țesutului în continuare. Aceasta se poate obține în urma readucerii glicemiei în limitele normale sau a îmbu­nătățirii valorilor tensiunii arteriale, prin alimen­tație, exercițiu fizic și administrarea unor medica­mente. În cazul unei inflamații a corpus­culilor Malpighi (glomerulonefrită), ar putea da rezultate bune un tratament cu imunosupresoare, în vederea blocării procesului de distrugere a rini­chilor. În sub­sidiar, medicul va urmări împiedicarea sau măcar temporizarea complica­țiilor la inimă și la va­sele de sânge, ca și pier­derea de masă osoasă.

Când se constată că partea funcțională a țesu­tului renal s-a redus până la 5-10%, pacien­tul pri­mește diagnos­ticul de insu­ficiență re­nală gra­vă – un stadiu al bolii care îi ame­nință efectiv viața. De acum înainte, el va trebui să mear­gă de trei ori pe săptămână la o clinică, unde sângele îi va fi curățat în afara corpului, cu ajutorul unui rinichi artificial. Procedeul poartă numele de hemodializă și, cu toate că el impune bolnavului un program rigid și inco­mod, mare consumator de timp (o ședință de tra­tament durează 4-5 ore), medicii îl consideră sa­lutar: “Faptul că dispunem de această metodă repre­zintă o împrejurare, într-adevăr, feri­cită. Activitatea nici unui alt organ nu poate fi sub­stituită astfel, prin conectarea repetată la un aparat, pentru câteva ore, timp de mulți ani”. Unele centre de dializă (deo­camdată foarte puține) oferă pacienților aparatul în folosință la domici­liu, ceea ce înseamnă, fără în­doială, un plus de confort. Dar în această variantă, procedura trebuie efectuată de șase ori pe săptă­mână.

Persoanele dializate pot fi luate în considerare pentru un transplant renal. Ele vor trece printr-o serie de evaluări și, dacă îndeplinesc condițiile ce­rute, mai au înaintea lor obstacolul unui interval de așteptare, ce se întinde adesea pe ani de zile. Totuși, există și posibilitatea de a primi un organ de la un donator în viață (care trebuie să fie sănătos și com­patibil imunologic): o rudă sau o cunoștință apro­piată. Dacă rinichiul transplantat funcționează bine la un an după operație, sunt toate șansele ca el să se comporte în același fel și pe viitor, în următorii zece ani.

Ce le priește rinichilor

* În primul rând, mișcarea. Studiile arată că practicarea unui sport poate ajuta la reducerea valo­rilor crescute ale tensiunii arte­riale, care periclitează rinichii. Iar pentru aceasta, nu este ne­voie să de­veniți sportiv de per­formanță. Simpla trecere de la sedentarism la o acti­vi­tate fizică ușoară pro­duce efecte pozitive. Cei ce se antrenează consecvent reușesc chiar să renunțe la administrarea unor me­di­camente.

* Arginina are o dublă acțiune benefică pentru rinichi. Aminoacidul dilată micile vase de sânge și le menține elasticitatea. Totodată, cercetătorii au descoperit că el îmbunătățește sensibilitatea la insu­lină a celulelor la pacienții cu diabet de tip 2. Însă n-ar fi prudent să luați un supliment cu arginină înainte de a vă consulta cu medicul dvs.

* Acizii grași Omega-3, ingerați sub formă de capsule sau asimilați din alimentele consumate ca, de pildă, din peștele gras ori uleiul de rapiță au proprietăți anti­in­flamatoare, împiedicând sclero­za­rea vaselor de sânge din rinichi.

* Principiile active conținute în sparanghel și pătrunjel pre­vin acumulările de lichid în țesuturi (edemele).

Pietrele la rinichi – terapie și prevenție

Calculii renali se întâlnesc la 10-15% din totalul populației. Apar de regulă după vârsta de 30 de ani, de două ori mai frecvent la bărbați decât la femei. Au o mărime variabilă, de la 2-3 milimetri, până la câțiva centimetri. O piatră de mici dimensiuni nu deranjează activitatea rinichiului și trece de obicei neobservată. Dar dacă migrează și se oprește în bazinetul renal sau în ureter, ea provoacă o colică, manifestată prin dureri violente în abdomenul infe­rior, spate și zonele inghinale. Alte simptome sunt grețurile și transpirațiile abundente. Dacă suferindul are și febră, trebuie dus imediat la spital.

Pietrele până la patru milimetri se elimină de­seori de la sine – în acest caz, tot ce puteți face este să le grăbiți ieșirea prin mișcări bruște, cum ar fi săriturile sau urcarea treptelor în forță, iar în rest, să beți cât mai multe lichide și să aveți răbdare. Calculii mai mari pot fi îndepărtați prin terapia cu unde de șoc, prin intervenții minim invazive sau, în anumite situații, chirurgical. Cei ce au avut deja un prim episod de litiază renală sunt oricând predispuși la o recidivă (în această afecțiune, rata recidivelor se ridică până la 60-70%). De aceea, medicii îi sfă­tuiesc să bea lichide din două în două ore și să limiteze consumul de proteine animale. Și magne­ziul ajută la prevenirea formării de calculi. Surse bune de magneziu sunt leguminoasele, nucile și produsele din făină integrală. Și, desigur, se poate lua un supliment.

Nu există comentarii

Răspunde și tu

Your email address will not be published.

ro_RORomanian
ro_RORomanian