IANNA NOVAC – “Când mă trezesc dimineața și-mi văd copiii, trăiesc un sentiment copleșitor”

Toamna mamelor

La 14 ani, în Chişinăul natal, a fost de­cla­rată câştigătoare a celui mai im­portant festival de muzică, “Maluri de Prut”. Și aşa, peste noapte, s-a transformat într-o mică vedetă. Apoi, cu bogata ei zestre basa­ra­beană de talent, frumuseţe şi tenacitate, a venit în România să-şi continue studiile muzicale la Con­servatorul din Bucureşti şi, încă din anul II, faima a prins-o din urmă. Celebrul muzician Adi Ordean a remarcat-o şi i-a oferit o mare opor­tunitate: să devină una dintre cele patru membre ale trupei de fete ASIA, care a făcut furori, vreme de ani buni. După destrămarea trupei, Ianna nu s-a pierdut cu firea, ci, fructificându-şi stu­dii­le de canto clasic, s-a reinventat, in­tro­ducând, practic, pe piaţa din Ro­mâ­nia, stilul pop-opera. Azi, suc­ce­sul ei e o certitudine la nivel interna­ţional: cân­tă pe marile scene ale lumii, în aceeaşi ligă cu Sarah Brightman, Katherine Jenkins, Andrea Bocelli sau trupa Il Divo, iar înre­gis­trările ei sunt difuzate de cele mai prestigioase posturi de ra­dio şi tele­vi­ziu­ne muzicale de pe mapa­mond. Interviul care urmează nu se re­feră însă la cariera profesională a Iannei, ci la “miracolul” pe care îl tră­ieș­te, purtându-și în brațe co­piii. Bucu­ria maternității, în toată splendoarea ei.

Când timpul se oprește în loc

– În perioada care a trecut de la ultima noastră întrevedere ai continuat să excelezi pe scenă, dar ştirea cea mai importantă e una strict personală: ai devenit mamă pentru a doua oară. Îți poți împărtăși bucuria cu noi?

– Alexandru Teodor a venit pe lume în ziua Sfintei Teodora, ca un dar de la Dumnezeu. Când mă trezesc dimineaţa şi îl privesc cum doarme, alături de surioara lui, Erika, mi se pare aşa o minune! Îmi zic: “Doamne, ăştia sunt copilaşii mei! Îți mulțumesc în genunchi pentru ei” şi parcă tot nu-mi vine să cred. Sigur, nu spun o noutate, însă sentimentul trăit este, pur și simplu, co­ple­şitor. Şi mai e ceva ce am descoperit, mai ales acum de când l-am născut pe Alexandru: îna­inte să am copii, viaţa îmi era destul de risipită, nu ştiam cum să mă mai împart între lucrurile pe care voiam să le fac şi mi se părea că exis­tenţa întreagă era un tăvălug nesfârşit. Însă, după ce au venit copiii, în mine s-a aşternut aşa o linişte, de parcă timpul s-ar fi oprit în loc. Probabil că timpul in­­terior funcţionează după alte legi de­cât acela exterior. În viaţa de toate zi­lele, funcţionez ca o aler­gătoare de cursă lun­gă, însă, pe dinăuntru, sunt atât de în pace, încât ceea ce arată limbile ceasului nu mai contează şi sensul existenţei mele e decis de ceea ce simt în relaţie cu copiii mei: o împlinire ex­traor­dinară.

– Al doilea copil naște aceeași emoție ca și primul? Multe mame spun că e mai ușor să îl crești.

– După ce am născut fetița, am fost foarte emo­­ţionată şi fericită, însă atunci am fost şi spe­riată. Ca să nu zic c-am fost de-a dreptul pani­cată! Am fost speriată pentru că nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă să în­grijeşti şi să creşti un copil. Acum, în schimb, pot să savurez această sta­re fără nicio temere, sunt deplin liniştită şi asta dă o strălucire şi o lu­minozitate aparte bucu­riei ma­terne. După prima lună în care “ne-am cu­noscut”, în care i-am în­văţat tabieturile, viaţa mea şi a noastră, a familiei, în compania lui Ale­xan­dru, s-a aşezat în matcă şi… cerul e senin! Ale­xandru e mai liniştit decât Eri­kuţa. Ea, ca primă năs­cută, îmi percepea ne­li­niş­tea, agitaţia inte­rioară şi a fost mai zbu­ciumată. Băieţelul, în schimb, pentru că mă simte liniştită și calmă e, la rândul lui, calm și liniştit. De-altfel, cu toţii suntem calmi, liniştiţi şi fericiţi în familia noastră, pentru că avem o toamnă plină de noutăţi dătă­toare de speranţă: a venit pe lume Alexandru, Eri­ka a început şcoala şi-i place foarte mult, iar eu şi Tavi (n. red. soţul Iannei, tenorul Octavian Do­bro­tă) am cumpărat o casă nouă, pentru că de-acum se impunea să avem mai mult spaţiu la dis­poziţie, şi deja am început să ne mutăm lucru­rile…

Îngerii vorbesc prin copii

– Cum și-a primit fetița ta frățiorul? Nu s-au născut gelozii?

– Am discutat mereu cu ea pe tema asta şi mereu s-a arătat încântată de idee. Și pentru că anii treceau (Erika are acum 6 ani), devenise chiar nerăbdătoare şi-ajunsese să mă întrebe adesea “Hai, mămico, cât trebuie să mai aştept să-mi vină surioara?”. Apoi, de la un punct încolo, a schimbat macazul: a decretat că nu, ea vrea un frăţior. Fi­nalmente, anul trecut, prin septembrie, am avut parte de un episod care ne-a lăsat cu gura căscată. În­tr-o zi, aşa, din senin, Erikuţa mi-a zis: “Vezi că o să rămâi însărcinată şi-o să ai un băieţel!”. M-am uitat la ea şi-am întrebat-o: “Da’ de unde ştii tu asta?”. La care răspunsul a fost: “Eu nu-ţi mai spun nimic. O să vezi! O să rămâi însărcinată şi-o să ai un băieţel.” În duminica urm­ătoare, m-am dus la preotul meu şi, râzând, i-am zis: “I-auziţi părinte ce spune fetiţa mea!”. Însă pă­rintele a luat în serios episodul şi mi-a replicat: “Nu râde de copilul tău! Dacă fetiţa aşa ţi-a spus, atunci aşa o să fie, că îngerii prin copii vor­besc”. Ei, la o săp­tămână după asta, am aflat că, într-ade­văr, eram însărcinată şi iată că am născut un băieţel.

– Şi când a apărut Alexandru, cum l-a primit Erika?

– Cu foarte multă dragoste, cu foarte multă bucurie, cu o enormă tandreţe şi cu o atitudine foarte responsabilă. Nu-l percepe deloc ca pe cineva care a venit să-i ia locul, să-i fure din afec­ţiunea părinţilor. Şi să-l vezi şi pe Alexandru cum re­acţionează, doar când aude numele Erikăi: imediat măreşte ochi­şorii şi o caută cu pri­vi­rea prin toate păr­ţile. Iar când fetiţa ajunge lângă el, râde atât de fericit… Au deja o re­laţie foarte specială unul cu celălalt, ceea ce nu poate decât să mă facă fericită.

– Pe Alexandru, având în ve­dere că e băiat, îl veți crește altfel de­cât pe Erika?

– Foarte bună întrebarea! Să ştii că mă gân­desc mult la lucrul ăsta. Mi-e limpede că, din anumite puncte de vedere, creşterea pe care i-o vom da lui Alexandru va trebui să difere de aceea pe care i-am dat-o şi vom continua să i-o dăm Erikăi. Trebuie să facem din el un bărbat! (râde) Serios vorbind însă, aspectul acesta mi se pare esenţial, mai ales în vremurile în care trăim, când bărbaţii încep să-și piardă manierele și să nu-și mai asume res­ponsabilitățile familiale, devenind tot mai ego­iști și brutali. Deocamdată, nu ştiu cum vom pro­ceda punctual în sensul ăsta, dar e clar că, de la un anumit moment încolo, pionul principal la acest capitol va fi soţul meu, Tavi, care este un ta­tă extrem de implicat, de atent şi de iubitor. În va­ra asta, de pildă, din cauza sarcinii, nu am plecat nicăieri în vacanţă. Ei, toată vara, zi de zi, Tavi a avut grijă ca fetiţa noastră să nu sufere, să aibă mereu o preocupare: a învăţat-o să înoate, şi încă bine, mergând zilnic cu ea la piscină, a învăţat-o să joace şah, a în­văţat-o să meargă pe bicicletă şi cu rolele… Mi-a crescut inima văzând că, fără ca eu să intervin în vreun fel, fără să purtăm vreo discuţie în acest sens, el a conştientizat că trebuia să se ocupe mai mult de Erika, să preia o parte din sarcinile mele de părinte, astfel încât fetiţa noastră să nu sufere, să nu aibă impresia că e dată la o parte, că nu mai e importantă, fiindcă “vine fră­ţiorul”. Aşadar mi-am ales un bărbat foarte bun! (râde)

– Să răsucim acum discuţia către tine: arăți minunat! Cum de ai reuşit să te recuperezi după sarcină atât de rapid?

– Din fericire, în timpul sarcinii, am luat doar câteva kilograme în greutate, foarte puţine, iar ace­lea au dispărut de la sine după naştere. Aşa că acum am exact aceeaşi greutate ca înainte de a rămâne însărcinată. Sigur, rezultatul ăsta n-a venit chiar de la sine! Am avut foarte mare grijă ca în cele nouă luni să mă hrănesc calitativ şi cu măsură, să fac sport, fireşte adaptat situaţiei, dar să fac sport, am mers şi la masaj… De ase­menea, am fost foarte atentă şi la starea mea psihică, astfel încât să preîntâmpin orice derapaj determinat de modificările hor­monale din organism. În pri­mul rând, am refuzat să-mi anulez an­gaja­mentele pro­fesionale. De ce-aş fi fă­cut-o? Mă sim­ţeam bine, aveam ener­gie, munca mea îmi aduce întotdeauna o mare bucurie… Să fi stat să zac în casă?! Doar în luna a noua n-am mai cân­tat, dar asta pen­tru că, pur şi simplu, am vrut să-mi savurez în linişte ultima lună de sarcină. Eu, în general, lucrez foarte mult cu in­te­riorul meu. Mă as­cult cu multă aten­ţie şi, cum sesizez chiar şi cea mai mi­că umbră de sta­re negativă, ime­diat iau măsuri: ies din casă la o plim­bare sau ca să beau un ceai aromat în­tr-un loc plăcut, mă întâl­nesc cu o prietenă… Nu las nicio­dată stările astea să înceapă să sape adânc. În plus, munca mea e un an­ti­dot re­dutabil pentru depri­mare: când ştiu că mâine tre­buie să merg acolo, că răspoimâine am concert din­colo, mintea mea se con­centrează pe lucruri fru­moase, care-mi dau satis­facţie şi mă moti­vea­ză, ne­per­miţându-mi să alunec pe panta tristeţii sau a me­lancoliei. E foarte important să știi să trans­formi ziua ca­re începe în bucurie! Să in­ter­pretezi greutățile ca pe niște pro­vocări pe care ur­mea­ză să le învingi. Să fii optimist, în orice con­diții. Când nu mai ai şi alte preo­cupări, în afară de creşterea co­pilu­lui – să-i schimbi scu­tecele, să-l hră­nești, să-l speli – rişti să intri într-o rutină care, pe fondul oboselii, te poate du­ce la epuizare şi la dis­pe­rare. Nu am pre­tenţia de a da sfaturi cui­va, dar eu aşa gân­­desc că, din când în când, o plimbare prin­tr-un parc, o ieşire cu o prietenă, o ieşire la un teatru sau la un film, niş­te pagini citite din­tr-o carte pe care o iubeşti nu te fac o mamă mai puţin bună, dar te ajută să-ţi păstrezi echilibrul psiho-emoţional, starea inte­rioa­ră bună, pe care chiar şi cel mic o per­cepe.

– La muzică și la scenă când te întorci?

– M-am și întors deja! Am avut mai multe concerte şi urmează şi altele. Agenda e plină! Pe 25 octombrie, chiar de ziua mea, voi susţine un spectacol special, “Viaţa e frumoasă”, la Teatrul Elisabeta din Bucureşti. Un alt titlu mai potrivit nu poate să existe pentru spectacolul ăsta, în care eu, practic, cele­brez tot ceea ce trăiesc în mo­mentul de faţă! De asemenea, pâ­­nă la sfârşitul anului şi în cursul anului vii­tor, am programate mai multe concerte în străinătate. In­clu­siv pe 30 de­cembrie, am un recital împreună cu Tavi, în Israel, în Ein Bokek, în cadrul presti­gio­sului festival “Din România, cu dra­goste”. Mai mult, urmează şi o serie de concerte de mare an­vergură, cu orchestre, aici, în România. În plus, voi con­tinua şi voi extinde un proiect pe care l-am de­marat anul trecut, cu ocazia Cente­na­rului, proiect care poartă titlul “România în săr­bă­toare”. Având în vedere că eu sunt din Ba­sarabia, am gândit un recital de muzică româ­nească de pe ambele maluri ale Prutului, astfel încât să realizez reunirea tuturor românilor prin muzică, printr-un recital conţinând melodii celebre, reorchestrate şi reinterpretate în registru pop-opera. Cu acest spectacol am făcut deja un turneu prin toată ţara şi am fost incredibil de emo­ţionată văzând cât de intens vibrau oamenii as­cultând melodiile pe care li le cântam. Suc­cesul enorm şi extrem de nu­me­roa­sele solicitări de a merge cu spectacolul şi în alte locuri faţă de acelea unde am fost deja sunt motivele care m-au determinat să iau hotă­rârea să continui turneul. În plus, gân­desc şi o va­riantă grandioasă a re­ci­talului, cu o orchestră ma­re, cu invitaţi de mar­că, in­clusiv din Basa­rabia, variantă pe care o să o pun în scenă în Bucu­­reşti. Iar printre toate “po­pasurile” astea artis­tice, tre­buie să or­ga­nizez şi botezul lui Ale­xandru! (râde)

EXTEMPORAL SENTIMENTAL

– Sunt… un trandafir, delicat, dar în acelaşi timp puternic, care-şi ocroteşte mlădiţele.

– Simt… cu toată fiinţa mea muzica luminoasă ce se revarsă din pianul la care studiez. Când cânt acom­paniindu-mă cu pia­nul simt că visez şi cu mintea, dar şi cu sufletul, simt că mă des­că­tuşez, simt că mă înalţ… E un buchet de sen­zaţii şi de trăiri.

– Gust… ceaiul, combinaţia de ceai negru cu bergamotă, care întotdeauna mă transportă în copilărie. Basarabeancă fiind, am crescut în cultul ceaiului şi multe dintre amintirile mele din casa părintească au ca elemente de decor samovarul familiei, ceştile superbe, din­­tr-un porţelan fin, şi ceaiul fierbinte, din aburul căruia închipuiam, în vedenii co­pilă­reşti, tot felul de personaje de basm.

– Mișcare… Ador plimbările tihnite, prin parcuri liniştite, în special toamna. Ador şi toamna, fiindcă deşi pe unii îi predispune la melancolie, pe mine, prin bogăţia de culori, de parfumuri şi de texturi (asprimea frunzelor uscate, mo­liciunea muşchiului de pe copaci, nete­zi­mea petalelor din corola florilor de toam­nă) mă umple de energie şi de optimism. Plus că eu toamna m-am născut (pe 25 oc­tom­brie) şi tot toamna m-am şi măritat (pe 18 octombrie) !

– Inspirație… Mă încarc sufletește citind cărţi pe teme de spiritualitate şi, mai presus de orice, mergând să mă rog în biserica Sfântul Gheorghe Nou. Bise­rica aceasta e un spaţiu legat intim de sufletul meu, e un spaţiu unde mă simt ocrotită şi călău­zită, unde mă simt acasă. Aici păstoreşte şi unul dintre cei doi preoţi pe care eu şi familia mea îi con­siderăm a ne fi părinţi spirituali, e vorba despre părintele Vlad, de care mă leagă şi originea ba­sa­rabeană comună. Dincolo de asta, însă, părin­tele Vlad este într-adevăr un preot cu har ! Aşa cum este şi preotul Dragoş, ce­lălalt părinte spiri­tual al nostru, care slujeşte la bi­serica Doamna Oltea.

– Energie… Mă încarc de energie dimineața fie că este însorită şi plină de rouă, fie că este înceţoşată şi înlăcrimată de ploaie. Toate mi se par frumoase, pentru că mă modelează în nuanţe pe care uneori nici nu le-aş fi bănuit. Dimineața îmi iau puteri pentru toată ziua.

– Relaxare… Mă binedispun filmele şi piesele de teatru din genul comic. Nu ocolesc dramele, dar eu sunt genul de persoană căreia îi place să râdă mult şi cu poftă, deci comedia îmi e mai aproape de suflet.

– Miros… Îmi place mult parfumul Éclat d’Arpège, care are o mireasmă atât de suavă şi de lim­­pede, încât îl asociez cu zilele senine ale copi­lăriei.

– Afecțiune… Îmi divinizez copiii, soţul, pă­rin­ţii… Sunt îndrăgostită de melodia “Grande Amore”, a trupei de pop-opera Il Volo.

Foto: CĂTĂLIN EREMIA (3)