Noiembrie vine cu brume. Cu ce sentiment le-așteptați?

Pe stradă cu „Formula AS”

Teodor, 45 de ani, medic veterinar

„Îi rupeam trandafiri înghețați și mi se părea că sunt un fel de bijuterii”

(Stă în fața cabinetului veterinar și fumează. Tresare când aude întrebarea, tușește, zâmbește în colțul gurii.)

Chiar la toamnă mă gân­deam. Exact la asta: că îmi place, că mă liniștește. Cum e primăvara pentru alții, așa e la mine toamna. Cu tot cu brumă și frig. Când eram mic, o tră­geam pe maică-mea în curte și-i dădeam frunze pline de brumă, îi rupeam trandafiri înghețați și mi se părea, jur, că sunt un fel de bijuterii. Destul de patetic, cred, pen­tru un băiat, dar așa eram. Chiar îmi trecuse prin cap, la un moment dat, prin generală, să fac niște bijuterii din frunze și flori îmbrăcate în brumă, dar, na, uite, în loc de asta, am ales să fiu doctor de ani­male. Să nu înțelegi greșit, nu-mi pare rău. Dar să știi că am cd-uri întregi de fotografii cu copaci îm­brăcați în brumă, cu flori înghețate, chiar și cu varză plină de brumă. Ai văzut vreodată cum arată frun­zele de varză acoperite de brumă? Zici că-s brodate cu diamante, jur. Iar varza brumată e mai gustoasă, mai fragedă. Despre asta e vorba. Îmi place, îmi place toamna, îmi place frigul, îmi place trecerea asta de la ora de vară la cea de iarnă. Parcă totul e mai tihnit, fierbi un ceai, nu mai ai atâta treabă, ai un sentiment de pace. Și să știi că mă bucur de întrebare; n-am mai vorbit de multă vreme despre lucrurile astea. Amintirile țin totdeauna de cald.

Lavinia Marin, 24 de ani, studentă

„Bruma mă face să mă gândesc la iarnă, la zăpadă, la portocale și la Moș Crăciun”

(Are un tatuaj mic cu trei steluțe, pe claviculă. Are și ghete roșii, ochelari, vorbește încet, șoptit.)

Iubesc tot ce ține de toamnă, inclusiv să pun zacuscă împreună cu mama. Îmi place frigul ăsta blând și îmi place să mă plimb pe străzile unde sunt case. Dacă se face un foc de frunze în vreo curte, sunt cea mai fericită. Fumul ăla… Dacă ajung la munte să văd pădurea, sunt iarăși fericită! Să prind cerul senin, să văd toate culorile alea… Tablou! Am mulți prieteni care urăsc toamna. Pot să-i înțeleg, dar și ei trebuie să mă înțeleagă pe mine. Îmi place frigul ăla de dimineață și soarele moale de la prânz. Dimineața, îmi iau o haină groasă pe mine și nu mă mișc de pe balcon, până nu-mi termin ceașca de cafea. Și bruma, da, bru­ma… Bruma mă face să mă gândesc la iarnă, la zăpadă, la portocale și la Moș Crăciun. Mă face să mă simt copil. Și mai îmi place să alerg toamna prin frunze, ador asta! Când eram în liceu, chiuleam cu Raul, prietenul meu, de la ora de mate, și mergeam în parc. Făceam un morman de frunze și ne aruncam în ele. Râdeam în hohote, îți dai seama, mai ales că aproape mereu se găsea cineva care să ne certe. Nu cred că acum aș mai face așa ceva, dar uneori mi se face dor. Știi, am două rame acasă, și-n fiecare ramă am pus câte-o frunză. Le-am găsit acum câteva luni într-o carte, le-am păstrat din perioada aia, din liceu. Sunt un fel de fotografii pentru mine. Bine, acum ar fi ceva să-și cumpere Raul revista și să citească ce am zis eu aici. Poate mă trezesc iar cu un telefon de la el, hahahaha! O să te rog să nu pui asta în text, că mă fac de râs. Sau, hai, bine, pune!

Ioana Tecuceanu, 37 de ani, profesoară

„Toamna îmi lipsește lumina”

(Scoate un corn dintr-o plasă mare și i-l dă unui câine de pripas. Îl mângâie, îi spune că nu mai are altul.)

La mine e complicat cu toamna. Îmi place, de principiu, dar prefer toamna de la munte sau de undeva de la sat. Toamna urbană nu-mi place nea­părat, nu-mi face bine, devin mai apatică, mai ari­cioasă. Toamna se întâmplă ceva ciudat, toate grijile de peste an prind mai multă forță, mă prind tot felul de angoase. Pe de altă parte, angoasele astea dispar dacă pot să prind o zi frumoasă, senină, de care să mă bucur, pe care s-o pot petrece în aer liber, plim­bându-mă cu bicicleta. Și mai e ceva ce funcțio­nează bine în relația mea cu toamna: la 100 de km de aici, am o casă părintească unde mă pot refugia. Toamna se simte altfel acolo, e totul mai molcom. Acolo îmblânzești toamna cu un foc de lemne, cu o pisică care toarce, cu o plăcintă de dovleac făcută de cea mai bună mamă din lume, cam asta e. Mă întrebai de brumă, bruma nu-mi place în mod spe­cial, mă face să mă gân­desc la polei și mie poleiul nu-mi place, mi-e frică de el. Asta e, am deja o vârstă, dar în fața poleiului sunt tot un copil care abia învață să meargă. Și știi ce nu-mi mai place toamna? Faptul că se întunecă atât de devreme. Îmi lipsește lumina toamna. Și mereu zic c-o să mă apuc să învăț să tri­cotez. Cred că așa aș putea să îndulcesc orele alea.

Eugen Cozma, 77 de ani, pensionar

„Toamna e pentru liniște, pregătim sufletul pentru iarnă, îl ținem la cald”

(Un domn senin, cu pălărie și pardesiu negru, cu ochi verzi, adânci. Stă pe o bancă în parc, liniștit.)

Îmi place toamna, îmi place vara, îmi place iarna și-mi place și primăvara. Evident, nu în ordinea asta. Ce vreau să zic e că nu mai sunt la vârsta la care să fac nazuri, mă bucur că mă prinde câte un anotimp nou. Uite, sincer, noiembrie nu prea-mi place, dar, ca norocul, trece și el. Ce ține pe lumea asta?! Mai nimic… Toamna îmi place s-o privesc de la geam. Nu prea sunt activ, mă consolez la ideea că toamna e pentru liniște, pregătim sufletul pentru iarnă, îl ținem la cald. Cu toate astea, indiferent de vreme, îmi place să fac câte-o plimbare în fiecare seară, mă ține în formă, hehe. Și am observat că, de când au căzut frunzele, chiar și aleile dintre blocuri sunt mai frumoase și eu mă simt mai bine sufletește, mai împăcat. Cu bruma, că m-ați întrebat, n-am o relație grozavă. Apare bruma, apare și reumatismul, dar bruma face un spectacol frumos în natură, nu sunt eu cineva important să mă opun ei. Vine bruma, vine iarna, e bine să le primești pe toate fă­ră să te plângi. Anotimpurile astea sunt ca pragurile vieții. Trebuie să nu ratezi nimic și să nu te plângi prea mult.